Poveste lui Igna baci, care omoară toți gândacii

Cred că se întâmplă ceva special cu copiii la 6 ani. E acolo un fel de prag pe care-l trec toți, probabil e începutul descoperirii sinelui. Pentru ca, eram în […]

Cred că se întâmplă ceva special cu copiii la 6 ani. E acolo un fel de prag pe care-l trec toți, probabil e începutul descoperirii sinelui.

Pentru ca, eram în clasa I-a (am mers de la 6 ani!) si am invatat (rapid, cum altfel? si, cum spui tu, chiar suna fain!), am invatat o poezioara scurta, dar urata rau, nu conteaza de la cine. Și ardeam de nerabdare sa o spun cuiva, cuiva care banuiam eu ca mă va asculta și va râde.

Nu a fost să fie așa. Atunci era altfel, daca îți iesea din gura un cuvintel spurcat, toata strada te stia, nu se mai juca nimeni cu tine, iar pedepsele primite acasa erau cumplite!

Eu, un potrivnic canoanelor, m-am gasit să o spun chiar frizerului Igna, cunoscut de toată lumea, cel care mă urca pe un scaun foarte înalt și mă tundea cum nu-mi plăcea mie. De fapt, nu-mi plăcea de loc să mă tund.

Vorbea mult nea Igna, ii turuia gura ca o melita, dar si mainile le misca in ritm. Ii placea si fotbalul, toata ziulica se lua la harță cu musterii, el fiind un puternic susținător al formatiei Mureșul Deva. Să ferească Dumnezeu să piardă echipa favorită vreun meci, te tundea numai în scari!

Toata lumea care se perinda pe acolo îi trecea pragul, macar pentru cateva minute, era un fel de ziar local, nea Igna.

Așaaa… Și, cum am iesit eu de la școala, glonț la frizerie. Am dat brusc usa de perete, era plin de musterii acolo, toti cu ochii pe mine și am început:

„Joaca Steaua Bucuresti/ Cu Dinamo București/ P… mea în ‘naintare/ P… mă-tii-n aparare.” (Frumos, nu? Asta într-o vreme când nici în șoaptă nu se arunca o înjurătură, eu comisesem o crimă!)

În frizerie s-a lasat tăcerea pentru o clipă. Apoi, un hohot general de ras. Singurul care nu râdea era nea Igna.

După ce i-a trecut stupoarea, a sărit să mă prindă și să mă ducă la ai mei. Am fugit ca din pușcă. Abia atunci am realizat ce grozavie făcusem. Urmările? Bătaie cu joarda peste picioare, de la bunica mea, bătaie cu cureaua de la fratele mamei mele, cel care avea grijă de mine, închis în cotețul caprelor până s-au culcat toți, inclusiv cele două capre pe care le-am bătut eu câteva zile mai târziu, de ciudă.

L-am „sărit” pe Moș Nicolae, am stat închis în curte până la Crăciun, nu a mai vorbit nimeni cu mine câteva zile bune, de Moș Crăciun nu am avut voie în Parcul Copiilor și nu am primit cadouri decât bradul împodobit cu globuri, lumânări și bomboane.

Când s-a considerat ca trebuie sa merg la tuns, pentru ca nu i-am cerut iertare lui nea Igna, acesta m-a chelit!

Nu am uitat ceea ce s-a întâmplat acolo toată viața, dar nea Igna nu mi-a purtat pică, am rămas prieteni. De atunci, nu am mai rostit cuvintele alea mult timp. Doar le-am scris. Pe garduri, cu creta furată de la școala! De-al naibii, na! La 6 ani!

Când mă supăram, îi mai strigam ceva lui nea Igna, de pe celălalt trotuar, ca să am câmp de fugă: „Igna baci/dă cu cracii/ și omoară toți gândacii!”

De fiecare dată, după ce mă tundea, avea parte de așa ceva, dacă nu atunci, imediat a doua zi îl gratulam.

A murit, săracul, dar a rămas un personaj ce mi-a marcat copilăria. Figura lui mi-o amintesc ca prin ceață însă, amintirea naște imediat un zâmbet.

Gabriel Mircea

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.