Tăierea moțului

Una dintre cele mai însemnate zile din viața unui copil român este cea a tăierii moțului. Obiceiul este ca atunci cînd pruncul împlinește șase luni sau un an să i […]

Una dintre cele mai însemnate zile din viața unui copil român este cea a tăierii moțului. Obiceiul este ca atunci cînd pruncul împlinește șase luni sau un an să i se „reteze părul”. În ținuturile din Nordul Moldovei sau Bucovina tăierea moțului se face în ziua onomastică a copilului, a tatălui sau a mamei sale. Dacă acest lucru nu este posibil, se alege cu mare atenție o altă zi, de preferință lunea, joia sau sîmbăta. Sub nici o formă tăierea moțului nu trebuie să se facă marțea, pentru că se zice că „sînt trei ceasuri rele” și că acel copil va avea parte numai de ghinioane în viață. Nu e bine să tăiem moțul nici miercurea și nici vinerea pentru că în aceste două zile credincioșii postesc. În ajunul zilei de tăierea moțului, părinții copilului trebuie să-i invite pe nași „să-și reteze finul”, fiind considerat un păcat să facă acest lucru ei înșiși. Uneori, nașii nu pot fi prezenți în ziua respectivă, ei lăsînd în sarcina unui străin tăierea moțului. Cel ce va face acest lucru se va numi „jumătate de naș”. Rareori se întîmplă, însă, ca adevărații nași să nu participe la acest eveniment important. Cu ocazia tunderii moțului, este organizată o masă festivă la care sînt invitate neamurile și vecinii.

Pe vremuri, după ce toată lumea venea la casa finilor, nașul așternea pieptarul său lîngă o fereastră, în dreptul soarelui, lua copilul ce urma „a fi retezat” și îi dădea să țină în mînă două monezi de argint, după care îl așeza pe pieptar. Apoi erau dezvelite două fuioare de cînepă sau de in, aduse în acest scop de către nași. Asta înseamna că părul copilului va crește lung asemeni fuioarelor. Cele două obiecte erau puse pe creștetul micuțului, astfel încît un capăt să-i atîrne pe ceafă, iar celălalt pe frunte.

Retezatul părului se făcea (și încă se mai face) în cruce. Ziua tăierii moțului trebuie să fie neapărat însorită, pentru ca viața celui ce se tunde să devină norocoasă și luminoasă. Părul tuns este dăruit finului iar nașul spune: „Poftim, finule, ține părul acesta, ca să ne poți mai pe urmă da seamă de ce-i și la ce vei voi și dori ca să-ți meargă mai bine, să ne spui, ca să știm și noi. Și precum nu putem noi fără fereastră și fără Sfîntul Soare, așa să nu poată și oamenii cei de cinste și de omenie fără de dumneata, și precum ni-i nouă dragă lumina Soarelui, așa să fii și dumneata drag tuturora!” Prima întrebare serioasă din viața unui om: „Cărui animal îi aparține părul?”

După acest ceremonial, mama copilului strîngea părul într-un loc anume, o cutiuță sau un plic. După un timp, atunci cînd copilul se speria sau era bolnav, mama scotea părul și trebuia să-l afume, arzînd o parte din el. Cînd copilul creștea mărișor, mama lui îi arăta firele de păr tăiate atunci și-l întreba cărui fel de vietate îi aparține. În funcție de răspunsul dat de micuț, se credea că viața acestuia va fi asemănătoare cu cea a animalului denumit. Unii copii au spus că părul este de pisică, ori de cîine sau vreo altă vietate, dar acest lucru era considerat un semn rău și se credea că acel om nu va fi gospodar în viața lui. Dacă va zice că șuvița este de om sau că îi aparține, e semn că el va deveni un înțelept și un mare învățat.

Tot la tunderea moțului, nașul punea dinaintea copilului, așezat pe pieptar, o strachină cu apă neîncepută (prima apă care curge la robinet după ora 12 noaptea) în care turna puțină agheazmă. Cu o parte din acea apă micuțul era spălat, o parte i se dădea să bea din ea, iar ceea ce rămînea se turna la rădăcina unui pom verde, pentru ca pruncului să-i meargă în viață „norocul ca din apă”. În timp ce se făcea acest lucru, copilul era ținut în brațe de către naș. Strachina, banii de argint și fuioarele sînt darurile pe care copilul le primește cadou în urma evenimentului respectiv.

Se poate întîmpla, Ferească Dumnezeu!, ca cel mic să moară înainte de tăierea moțului. Atunci nașul lui vine și-l măsoară cu o ață. Apoi îi va reteza părul în cruciș. El va scoate apoi un cui dintr-un perete și în acel orificiu va îndesa părul și ața, după care va înfige cuiul la loc, ca să „nu plece norocul casei” odată cu micul mort. Tot nașul îi va pune copilului bani pe piept, pe care părinții îi vor întrebuința la cumpărarea celor necesare înmormîntării.

Trecînd peste această posibilitate dramatică și revenind la obiceiurile din ziua tăierii moțului, e bine să se știe că în sarcina nașului cade aducerea de zahăr, grîu, rachiu și doi colaci înveliți cu un tulpan. Nașii de la țară obișnuiesc să dăruiască la această ocazie finului o oaie, o vițică sau un mînz.

În Transilvania, se obișnuiește ca tăierea moțului să se facă atunci cînd copilul împlinește trei ani. Cei adunați la această ocazie se vor numi de atunci „cumetri”. Tot în aceeași zi, moașa joacă un rol foarte important pentru că, spune tradiția, ea „citește” viitorul copilului după felul cum a crescut părul micuțului, după ce a fost tuns. Se spune că dacă perii de deasupra frunții ies în formă de raze, copilul are un „cuib” pe cap și va deveni în viața lui un om înțelept și însemnat, iar dacă părul îi va crește des, în credința populară, se zice că micuțul va ajunge voinic, puternic, bogat și norocos. Urmează ca nașul să țină o cuvîntare sărbătorească. După ce îi retează moțul copilului, cu o foarfecă nouă-nouță, va rupe deasupra lui o turtă în două. Nașul va mînca o jumătate din aceasta, iar cealaltă copilul. Este momentul ca pruncului să i se ofere cîte un dar din partea tuturor celor prezenți. La această ocazie nu trebuie să lipsească muzica și jocul.

Moldovenii obișnuiesc să tundă numai ciupii finului, pe care îi aruncă în ocolul vitelor. Ei cred că prin aceasta copilul va avea multe vite cînd va fi mare. Obiceiul tăierii moțului în Țara Românească avea loc atunci cînd pruncul împlinea un an. Într-o doniță se punea apă, se turna o sticlă cu vin, adăugîndu-se apoi bani de argint. Copilul se așeza pe doniță, i se rupea turta în cap, după care nașul scotea banii din doniță și îi punea pe o tavă împreună cu buchete de flori și cîteva obiecte care simbolizau viitoarele preocupări ale pruncului. Cel mic ducea singur mîna la tavă, ca să alege ceva. Dacă punea mînuța pe flori, însemna că în viața îi vor plăcea florile și va fi iubit ca ele. Dacă atingea banii, avea noroc de bani. Dacă alegea o păpușă, și el era băiețel, femeile urmau să fie marea lui pasiune. Daca punea mânuța pe carte și pe stilou înseamna că va ajunge un om învățat. O oglinjoară dacă alegea, tot timpul se va privi în ea și va fi un om răsfățat și îngrijit, ba chiar narcisist. În cazul în care copilul alegea paharul, era clar: îi va plăcea băutura, care va fi pasiunea lui. În zilele noastre, nașii pun pe tavă chei de mașini, CD-uri de calculator, jocuri, aparate foto, SMART-phone-uri, tablete, cărți de joc sau bilete de loterie, pentru a se vedea dacă micuțului îi vor plăcea jocurile de noroc. Așadar, datinile se adaptează vremurilor. Apoi, se obișnuiește ca din turta ruptă la această fericită ocazie să se împartă celor prezenți, mai ales persoanelor bătrâne. Se zice că astfel, copilul va atinge o vîrstă venerabilă.

Odată cu retezarea moțului, bucovinenii și transilvănenii obișnuiau să aducă și buricul tăiat la naștere. Dacă micuțul reușea să deznoade buricul se zicea că va fi un om isteț și priceput la toate.

Un alt mit de la tăierea moțului este următorul: se spune că viitoarele dureri de cap ale copilului vor fi evitate dacă mama lui va avea grijă ca firele de păr să nu cadă pe jos și să fie călcate în picioare de către cineva. E bine ca pruncului, la împlinirea vîrstei de un an, să i se pună pe căpșor un pahar cu vin și deasupra o azimă (o bucată de pîine) ce va fi ruptă și înmuiată în vin. Un dumicat va fi și pentru copil. Obiceiul tăierii moțului la copii datează de pe vremea romanilor. Singura diferență fiind că, în antichitate, această operațiune se efectua la a opta sau a noua zi de la naștere. Tot în aceeași zi, se aducea sacrificiu unui zeu, iar copilului i se făcea cunoștință cu un om considerat deștept de către comunitate, care dădea, pe baza unor semne prevestitoare, pronosticuri asupra viitorului micuțului.

Răzvan Mateescu

sursa: S. Fl. Marian- Nașterea la români, colectia Mythos

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.