Tatăl care naște…

Am văzut mai demult un documentar despre căluții de mare. Când eram mică mă fascinau teribil, îi credeam personaje magice, de poveste, mi-aș fi dorit să am unul, dar eu, […]

Am văzut mai demult un documentar despre căluții de mare.

Când eram mică mă fascinau teribil, îi credeam personaje magice, de poveste, mi-aș fi dorit să am unul, dar eu, în afară de-o păpușă Oana, blondă, chioară de-un ochi și „operată” strașnic peste tot (anatomopatologie infantilă!), nu prea aveam cu ce să mă joc.

Ce nu știam atunci despre aceste creaturi extraordinare e că…își nasc singuri puii. Tații adică. Acum, mi-a fost imposibil să nu fac o paralelă cu oamenii. C-așa sunt eu.
Calul de mare este singura specie la care femela depune în jur de 500- 1000 de ouă în punga pe care masculul o are, undeva, pe la burtică. În timpul ăsta, ei dansează atât de frumos și de elegant! Totul este delicat, nicio mișcare bruscă, violentă. Apoi, mama pleacă. Nu se știe unde. Dispare pur și simplu. Are treabă! Se mai întoarce, când și când, să-l „verifice” pe tăticul însărcinat, îl mai pupă de două ori, apoi fuge din nou.

Tatăl rămâne singur cu ouăle. Le îngrijește în el, le ține de cald, le iubește. Peste aproximativ patru săptămâni, ies și puii, care sunt foarte mici, abia dacă au un centimetru. Nașterea pare dificilă, cel puțin așa am văzut eu în documentarul respectiv. Căluțul de mare are contracții chinuitoare, se zvârcolește, se agită. De 1000 de ori se agită… Deşi sunt încă vulnerabili, puii Căluților de mare pot supravieţui singuri chiar şi în condiţii extreme.
Și gândul îmi fuge iar spre oameni. Am cunoscut cazuri în care bărbații și-au părăsit soțiile, după ce ele au născut. Copiii lor, nu ai altuia! N-au suportat. Era prea greu. Le lua cineva LOCUL.

Dar am văzut și tați care și-au îngrijt copiii cu devotament și dragoste, așa cum o fac, din instinct, Căluții de mare-masculi. Părăsiți de neveste, sau trăind alături de ele ca niște străini, doar ca să fie lângă copii, ei nu și-au abandonat niciodată pruncii. Au ținut locul unei mame prea ocupate, prea plictisite, prea nervoase ca să suporte gălăgia și neastâmpărul unui pici. Și lipsa mamei ustură. Și se vede mai târziu în comportamentul copilului-om.
Are românul isteț o vorbă: „Ăsta n-a fost ținut în brațe de mă-sa când era mic ”sau: „A dormit mă-sa cu spatele la el”. Și nimic nu doare mai mult. Eu așa cred.

Dana Fodor Mateescu 

Foto: hobbygeek.ro

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.