Vis curat cu artizanat și Lenny Kravitz

Uneori visez frumos, zen, psihedelic, luminos, dens și colorat. Alteori am coșmaruri cu păianjeni, urși, cutremure și naziști tâmpiți care mă caută de pistrui. Deh, în funcție de cât sunt […]

Uneori visez frumos, zen, psihedelic, luminos, dens și colorat. Alteori am coșmaruri cu păianjeni, urși, cutremure și naziști tâmpiți care mă caută de pistrui. Deh, în funcție de cât sunt de stresată în ziua respectivă…

Noaptea trecută însă am avut un vis incredibil (că d-aia e vis, nu?).
Se făcea că venise la noi acasă Lenny Kravitz ca să cumpere niște măști tradiționale de Vrancea, pentru o filmare importantă, niscaiva ceramică de Corund și vreo paișpe ii pentru nevastă-sa, așa mai mititele, că e subțirică-trestioară.

Eu tocmai udam florile, eram în șlapi, în pantaloni scurți, degajată și ruptă de lume.

Când l-am văzut la poartă, „Țââr-țââârrrr, hello, Mister Artizanescu?” mi-a căzut fața, era să fac infarct, mi-a fugit furtunul din mână, mi s-au înmuiat picioarele. Alergam, când la ușa casei, când la Victor, câinele nostru, care lătra muzical pe melodia de la Are You gonna go my way.

Într-un final, i-am deschis…

Lenny era megamișto, ce să zic?! Mirosea a parfum și-a geacă de piele, avea ochii liberi și zâmbea cu toți dinții.
Cămașă albă, de in, îi flutura în vânt, descheiată până la buric, colanți, bocanci de bestie, tip US Army, degete alunecoase.
Mă vede, și zice în românește:
-Muchinuțo, deschide și tu poarta aia mare, că nu-mi încape chopper-ul p-aici. L-am zgâriat adineauri pe Bd. Iancu Nicolae, mi-a tăiat un cretin calea…Fuck!

Eram mută de admirație și de uimire. (Ah, să-i fi făcut măcar o fotografie! N-o să mă creadă nimeni!)

I-am deschis, și-a băgat Harley-ul în curte, apoi l-am poftit în casă.

Eu? Căprioară. Spirt. Speedy Gonzales. Amabilitatea întruchipată:

-O cafea, Lennicuțu? O apă, o bombonică, ceva?
-Nuuu, că am filmare după-amiază și-mi cauzează la stomac…
-OK.
I-am arătat iile, le-a măsurat, le-a aruncat în sus, și le-a pus pe cap. (Ce nebun!)
Dup-aia a luat câteva farfurii de Corund, numai roșii!, a început să jongleze cu ele, ca circarii, și să cânte: You are the flame in my heart/ You light my way in the dark /You are the ultimate star /You lift me from up above /Your unconditional love /Takes me to paradise /I belong to you /And you /You belong to me too…
Eram siderată! Vrăjită fără speranță. Aveam de gând să i le dau pe gratis. Ce mai! Putea să ia toată marfa.

Dar tocmai atunci a apărut, nici eu nu știu de unde, Răzvan, soțul meu. Ah. Uitasem de el. Ținea casa de marcat în mână. Scosese deja bonul…
-Alooo, domnu` Kravitz, păi ce facem aici? Farfuriile astea cine le plătește?

Și Lenny a dispărut cu tot cu motor, cu părul de pe piept, cu parfumul și geaca lui, cu iile și platourile pictate de mâinile meșterilor mei de la Corund. The end.

M-am trezit speriată, cu Berlioz, motanul, pe pernă, lângă mine. Și nu știu de ce, în clipa aia chiar semăna cu Lenny Kravitz.

Dana Fodor Mateescu

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.