Dansul irlandez, o lecție continuă de perseverență

Am văzut-o într-o zi dansând în București. Nu știa că o privesc, nici nu știa că vom vorbi vreodată. Era frumoasă, subțire și flexibilă ca o balerină. Efectiv zbura. Parcă […]

Am văzut-o într-o zi dansând în București. Nu știa că o privesc, nici nu știa că vom vorbi vreodată. Era frumoasă, subțire și flexibilă ca o balerină. Efectiv zbura. Parcă țopăia pe jăratic, abia atingea pământul, iar picioarele ei păreau de cauciuc.

Mai târziu am aflat cine e fata misterioasă cu aripi care nu se văd, dar se simt. Se numește Mara Cernat și este primul și singurul profesor de dans irlandez CERTIFICAT de Comisia de dans irlandez (www.clrg.ie). mara 2

Mara ține ore săptămânale de dans irlandez pentru toate grupele de vârstă și de nivel, organizează ore suplimentare de stretching, de forță, de pregătire pentru competiții și reprezentații, realizează coregrafiile școlii și conduce întreaga activitatea a STEYsha.

<<„STEYsha este transcripţia fonetică aproximativă a cuvântului irlandez Stéise, care înseamnă „renăscut”>>, a continuat Mara discuția noastră.
„Toţi cei care au pus şcoala pe picioare au renăscut sub o formă mai puternică, mai curajoasă şi mai hotărâtă. Toţi dansatorii noştri au o frântură de STEYsha în ei, pentru că aripile dansului irlandez studiat alături de STEYsha le va da senzaţia de renaştere.”

Titlul de TCRG l-a câștigat cu sudoare și muncă asiduă, după ani de pregătiri, doi ani de studiu, un examen recunoscut ca fiind cel mai greu examen de certificare pentru profesorii de dans. Examenul l-a dat în august, anul acesta, în Manchester, și a constat în cinci probe: una scrisă, de muzică, una teoretică, de analiză/comparație/descriere a 30 de dansuri de grup culese din Irlanda, păstrate în scris într-un manual, o probă practică din propriul dans (pentru care trebuie să pregătești aproximativ 30 de dansuri), probă practică de predat coregrafii de solo și probă practică de predat coregrafii de grup din manualul de examen.
Vi se pare ușor? Mie nu!

mara 3

Primul contact cu dansul irlandez pe care l-a avut Mara Cernat a fost prin liceu, când a aflat despre stilul ăsta. Și, cum Youtube-ul nu era așa popular pe atunci, a învățat „Jump”-ul dintr-o descriere, pas cu pas, găsită pe net. Apoi în februarie 2008 a participat la primul curs. Avea vreo două cursuri de weekend pe an și, între ele, Mara a reușit să fie 90% autodidact și auto-perfecționistă.

În 2011 mentorul Marei, Anna TILLAK, TCRG (Polonia) a luat-o sub aripa ei și a învățat-o mai mult decât reușise ea să afle și să asimileze ea până atunci.
Încă se mai pregătește alături de Anna, de câteva ori pe an, pentru că, deși are acum titlul de TCRG, românca simte că trebuie să-și continue perfecționarea.

Dar s-o mai las să ne povestească câte ceva despre dansul irlandez: „Acesta are două mari componente: partea de soft shoes și cea de heavy shoes. Coregrafiile de soft shoes încorporează sărituri, elemente complexe bazate pe sfidarea gravitației și pe iluzii optice (probabil ai văzut și tu poze cu ipostaze care te făceau să te întrebi dacă dansatorii Irish au glezne de gumă). Pantofii ăștia sunt ca niște mânușele de piele, special create pentru a îmbrăca piciorul și a-l apăra de șocurile pe care corpurile noastre trebuie să le absoarbă la fiecare săritură/aterizare și au șireturi care crează un efect de romburi de-a lungul labei piciorului. Coregrafiile de heavy shoes se dansează în pantofi de piele, cu o piesă de vârf din fibră de sticlă amestecată cu rășină și tocurile din lemn. Amândouă porțiunile sunt elemente de percuție, iar pentru dansatorii avansați (cu vârsta peste 12 ani) se pot face și secțiuni de poante în ei, care au fost inserate cu măiestrie în dansul irlandez. Coregrafiile din categoria asta sunt asociate cu stepul american de către necunoscători, însă dansatorul de Irish nu va avea niciodată genunchii îndoiți, nu-și va mișca mâinile ca în step și nu va părea niciodată că este lipit de podea, ci, din contră, va da impresia unui contact minimum cu podeaua, fix numai cât să bată ritmurile.”

Dansează Mara sau plutește? Uneori e greu de spus…
„Dana, este dificil de descris ce simt când dansez. Da, mă bucură și sunt fericită dansând în fața unui public, așa cum eram și la competiții, însă sentimentul cel mai de neegalat este în continuare euforia din momentul în care cuceresc încă un element nou după zile, săptămâni sau luni în care lucrez la el. Ca și începător și până spre nivelurile mai ridicate am avut multe momente de genul acesta și micile victorii de genul acesta m-au bucurat întotdeauna și mi-au dat startea de spirit pentru a ataca o nouă provocare în Irish. mara 4

Știi? Până să încep să dansez nu făcusem nici un sport. Nimic! Până și la școala aveam scutire de la ora de sport și dacă m-ar ține minte profesorii de atunci și m-ar vedea acum, cred că m-ar urechea puțin. Așa că am început să dansez cu un cu totul alt corp față de cel pe care îl am acum. Nu glumesc! Mi-am corectat postura și modul de a păși, picioarele au căpătat forma și forța (nici până azi sora mea nu se poate opri din a le admira de fiecare dată cand ne vedem!), am un set de mușchi abdominali pe măsura forței de care este nevoie la sărituri și asta doar pe scurt. Tot corpul se schimbă odată ce te dedici dansului irlandez! Sunt șanse ca fesierii și abdomenul să beneficieze cel mai mult, sunt șanse extrem de mari să dezvolți un set de gambe care te va pune în dificultate vizavi de blugii skinny și de cizmele pe picior, dar merită.”

Și pe plan psihic-emoțional transformările sunt foarte mari”, mai spune Mara Cernat. „Cel puțin la mine au fost – pentru că înțelegi că fiecare corp este diferit, că nimic nu este perfect, nu totul trebuie să fie simetric sau așa cum au majoritatea oamenilor pe care îi vezi în afara sălii de dans. Din prisma asta, imaginea și încrederea de sine au enorm de câștigat! Plus că Irish-ul chiar este o lecție continuă de perseverență. Nu este stilul de dans la care să-ți iasă ceva din prima, așa că trebuie să ai tărie și să faci același lucru de zeci și sute de ori până iese. Înveți rapid să nu te lași bătut cu una cu două, sau să treci prea razant peste anumite lucruri.”

„Școala am organizat-o pentru că trebuia să facă cineva lucrul asta bine și la noi – față de alte țări din Europa, dansul irlandez a venit cu întârziere, chiar și de 10 ani. Atunci când am început să învăț Irish Dance am pornit de la ideea că voi vrea să-l predau mai departe, ca următoarele generații de cursanți de Irish să beneficieze de prezența unui profesor calificat la absolut fiecare curs, spre deosebire de experiența mea, așa că pasul logic era ca la un moment dat să-mi fac curaj și să deschid ușile sălii de dans tuturor celor ce sunt pasionați de stilul acesta unic. A necesitat destul de multă muncă – partea administrativă, din spatele dansului în sine consumă foarte mult timp și nu se termină niciodată, iar una dintre părțile majore a fost mediatizarea și răspândirea informației despre prezența Irish Dance-ului în România. Încă mai sunt foarte mulți oameni care nu cunosc stilul, sau care, dimpotrivă, îl cunosc, dar nu au mers mai departe cu cercetarea. Pentru ei trebuie lucrat! Să le ducem informația cât mai la îndemână, ceea ce necesită timp și resurse. Și apoi tot pe oamenii aceștia trebuie să îi încurajăm – da, dansul irlandez necesită muncă, dar cu instructajul potrivit, poate fi accesibil ca și alte stiluri. Comparat cu baletul, dansul sportiv și street-ul, noi suntem mai undergound, spre care încă un număr mic de oameni se îndreaptă. Chiar și așa, cea mai mare problemă cu care încă mă lupt să o înțeleg este rapiditatea cu care majoritatea renunță și circumstanțele sau motivele pe care și le inventează pentru a se opri din dans (pentru ca, repet și o voi repeta mereu, la Irish nu este de ajuns să faci doi – trei pași și să îți iasă!). Irish-ul este un stil căruia să i te dedici ani de zile, sau toată viața, nu un simplu lucru de bifat pe lista de to do.”

Școala de dans irlandez a pornit-o cu aproximativ 10 oameni (din care cam 6 cu prezența permanentă). De-a lungul anilor, din ianuarie 2011 până acum, i-au trecut pragul peste 200 de oameni. În momentul acesta, Mara Cernat are undeva între 40 și 50 de cursanți, în permanență. „Partea cea mai dragă mie este că din ce în ce mai mulți dintre ei sunt interesați să participe la competiții, să facă ore suplimentare, să participe la reprezentații etc. Iar în momentul în care îi vezi că încep să-și caute informații legate de tot ceea ce ține de Irish, știi că sunt prinși! Nu îmi place să fac reclamă falsă, poleită cu aur. Da, dansul irlandez este greu, cursurile necesită răbdare, tărie de caracter și forță. Dar, până la urmă, este ceva în viață care-ți vine de-a gata pe tavă? Cred că cei care au făcut dans irlandez (mai ales de mici) se formează altfel, devin persoane mai puternice.”

Clipele alături de copii implică mai mult decât un curs generic de dans, așa cum este în multe școli. La ore ți se cere să stai pe vârfuri, să îți menții postura dreaptă și privirea ațintită spre înainte, să nu lași mâinile să zburde oriunde, ci să le ții cuminți, lânga corp, indiferent de dificultatea elementelor pe care le dansezi.
Ca și dansator de Irish trebuie nu doar să înveți pașii, ci să îți formezi tehnica și urechea muzicală, trebuie să îți îmbunătățești rezistența fizică, să îți întărești musculatura și să îți lucrezi elasticitatea corpului. Dar după atâtea lucruri de bifat, te vei simți înzecit mai bine în propria piele!
Orele la școala de dans a Marei sunt și distractive, fie din prisma modului în care abordează toate cele enumerate mai sus, fie din prisma reușitelor personale sau de grup, care aduc o stare de euforie aparte, fie grație atmosferei din sală și a colegialității. Iar când urci pe scenă și îți primești primul ropot de aplauze sau ți se înmânează prima medalie, sau primul trofeu, îți dai seama ca Irish-ul merită!

O mare parte din munca administrativă o face Mara, dar lângă umărul ei se află o prietenă foarte bună, Irene, o mamă cu doi copii, care la rândul lor dansează acolo. Irene are în mâini partea de PR și o ajută și la sală, la orele cu cei mici, când este nevoie.
Mara mai are o dansatoare dintre cele avansate care o ajută cu nou-veniții sâmbata, când numărul de prezenți este mai mare. STEYsha este, pe lângă altele, și un grup cu oameni frumoși, săritori, chiar cu inițiativă. O mare familie dansatoare.

Elevii școlii de dans irlandez au avut nenumărate reprezentații mai mici sau mai mari, publice sau private, de atunci până acum. Au participat la trei competiții internaționale (două în Polonia și una în Cehia) și au avut multe evenimente interne – care pentru ei contează în egală măsură. „Îți pot spune doar că nu este niciodată un moment plictisitor în STEYsha, mereu avem ceva pentru care să ne pregătim, mereu mișcă ceva.

Silvia Mihnea are 43 de ani și a început cursurile de dans irlandez în urmă un an. E extrem de încântată. Iată ce crede ea despre activitatea la STEYsha: „Tot ce se întâmplă în sală este de un profesionalism rar întâlnit! Rigoarea, eleganța, finețea, dar și precizia pașilor depășesc imaginația oricui. Dacă vreți să zburați la propriu, pentru oricât de puțin clipe, dacă vreți să gustați din bucuria și plăcearea dansului irlandez, merită să încercați sunt veritabile!”

Ioana Marchiș este mama Amaliei, (10 ani). Merge cu ea la cursurile organizate de Mara Cernat, din martie 2012. „Acum dansul irlandez ne însoțește peste tot: pe stradă, în parc, când coboară și urcă scările, în casă…Amalia pășește în ritm irlandez. De ce ne place STEYsha? Pentru că ne place de Mara! Dans irlandez se mai face și în alte părți în București, dar pe Mara o găsești doar la STEYsha! Se face multă gimnastică înainte și după curs. Ritm, muzică și voie bună, în rest, cât curpinde!”

Dana Fodor Mateescu

Foto: STEYsha, Mara Cernat

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.