Vis amar de homles

Peste drum de sediul Băncii Ţiriac din strada Nerva Traian, pe locul unde primarul Videanu visa să ridice faimoasa Esplanadă, trăiesc de azi pe mâine, în cocioabe acoperite cu folie […]

Peste drum de sediul Băncii Ţiriac din strada Nerva Traian, pe locul unde primarul Videanu visa să ridice faimoasa Esplanadă, trăiesc de azi pe mâine, în cocioabe acoperite cu folie de plastic, ascunse bine printre bălării, 13 persoane, cu vârste cuprinse între…trei luni şi 60 de ani. Pe lângă ei, s-au pripăşit vreo 10 de câini flocoşi şi mari cât oile, care sar la jugulara oricui intră pe teritoriul lor. Au locuit până nu demult în faimosul ghetou „Bobocica” din sectorul 3, de unde au fost nevoiţi să plece “din cauza mizeriei”. Mâine, nevoia îi va mâna în altă parte.

Foto: Revista 13

Foto: Revista 13

Oamenii sînt lihniţi de foame şi disperaţi. Au auzit pe acel teren Primăria va construi un mic orăşel. Unde se vor duce atunci? Sub ce pod? În ce parc? Ridică toţi din umeri. „Mâine ne cărăm, zice un bărbat blond. Am descoperit io un loc mişto în Militari, tocma’ bun de iernat. Nu bate vîntu’ şi în apropiere e un mall!”

Ca să le mai treacă supărarea homleşii încearcă să facă rost de „pileală”. Un litru de vin ieftin, o poşircă, amorţeşte supărarea pitită bine între coaste. În bordeiul cât o cutie de chibrituri, plin de cârpe mucegăite, o femeie tânără leagănă pe picioare un copilaş. E o fetiţă de trei luni, cu tălpiţele şi burtica goale, care plânge de rupe pământul. Maică-sa îi îndeasă în guriţă un biberon slinos şi gol. Pitica tace şi suge lacomă, amăgindu-se cu aer. Lacrimile ţâşnite adineauri din ochii azurii îi spală obrăjorii lăsînd dâre curate. Lângă ele, doarme, în puţa goală şi cu fruntea pe un dicţionar român-spaniol, un băieţel de trei ani. E Raul. Aşa l-a botezat maică-sa, pentru că-i plac spaniolii. „Mie personal mi-a secat laptili, explică ea. Îi dau niţel iaurt, lu asta mica, da’ e uscat. Suntem amărâţi, vai de steaua noastră! Mâncăm o pâine pe zi. Dup-aia bem apă: gâl-gâl! Ne umflăm în burţi. Ne culcăm. Dacă avem noroc, ne cumpărăm băutură şi ne facem zdrenghea. Ne mai batem, ne împăcăm. Asta-i soarta noastră.”

Marian Căldăraru, bărbatul femeii, e din Ploieşti. A venit în Bucureşti ca să muncească, dar, uite, s-a pricopsit cu doi copii mici şi-o nevastă. Ca să aibă ce mânca adună fiare, cerşeşte pe la intersecţii şi spală parbrize. Iarna trecută au petrecut-o cu toţii aici, în apropierea reclamelor luminoase din centru. Primăvara, vara, la fel. Vine frigul acum. Marian însă visează să plece în Spania la căpşuni, ca să le ofere alor lui un viitor mai bun. A făcut rost de un dicţionar român-spaniol. E convins că numai aşa va reuşi. Se chinuie omul să înveţe: „Por favor! Como estas? Haoleu, e cam greu! Mi se rupe limba-n gură!”, zice scuipând printre dinţi.

Foto Razvan Mateescu

Foto Razvan Mateescu

Din când în când îi pune şi pe-ai lui să repete în cor, după el, ca la şcoală: „Zi, fă, por favor, nu te-ncurca!” Cuvintele ies stâlcite, de parcă ar vorbi cu toţii invers. Dar amărâţii nu se lasă. Au ambiţie.

Căldărarilor li s-au alăturat alţii. Ioana e din Bărbuleşti şi a rămas fără casă în urma inundaţiilor de anul trecut. De atunci umblă teleleică pe străzi cu doi copii, o fetiţă de 8 ani şi un băiat de 10, frumoşi ca nişte îngeri, dar murdari ca nişte draci. Şi ei visează noaptea căpşuni spaniole, iar ziua silabisesc cuvinte din dicţionarul lui Marian. La câţiva paşi, şi-a ridicat coliba Adriana. Are 32 de ani şi doi băieţi: Elvis şi Lucian. Femeia i-a învăţat să citească pe străzi, dându-le ca exemplu reclamele. „Vreau să mă angajez undeva, că-s bună de muncă, se plânge Adriana. Cine mă angajează dacă n-am casă? Aş vrea să plec şi io la căpşuni că am putere de muncă, da’ cu cine-i las pe ăştia doi? Să stea pe drumuri sau la casa de copii? Nu mă-ndur!”

Elvis sare grijuliu: „Lasă, bre, mamă, matale rămâi în ţară şi plec io. Am 14 ani. Sunt mare. Mă fac gunoier la Roma. Se câştigă bine. Mai bine gunoier italian decât boschetar în România! Cu banii, mă întorc şi cumpăr o garsonieră în Ferentari. O să stăm acolo.”

Iarna, pe frig, au dârdâit cu toţii în cocioaba de cartoane, de i-a găsit bâţul. S-auzeau dinţii clănţănind în cor şi maţele chiorăind de foame. Au încercat să facă focul, dar fumul gros i-a sufocat. Vara a fost mai lesne, că se tolăneau sub cerul liber. Era bine. Cei mici se jucau, desenând cu degetele linii între luminiţe. Citeau în stele şi-n reclamele de pe bulevard.

Foto: Revista 13

Foto: Revista 13

„Cultura” lor urbană se limitează la câteva mărci de cafea, ness, vopsea de păr, apa minerală, suc, imobiliare, telefonie mobilă. Cu Adriana locuieşte şi Săndica, o bătrână firavă, numai coaste. Cine strănută înspre ea o dărâmă! Femeia spune că, în urmă cu 30 de ani, a locuit la nr. 80 pe strada Cernişoara, care trecea prin zonă. După demolări a rămas fără casă şi doarme pe unde apucă. Începe să plângă subţire şi maidanezii din jur o acompaniază scheunând, de parcă ar înţelege vorbele.

„Maică, eu aştept moartea, zice bătrâna. La cules în Spania nu pot să plec. Sunt prea bătrână şi bolnavă, nu dă nimeni un şfanţ pe pielea mea! Da’ copiii ăştia tre’ să înveţe o limbă străină. Altfel, cum o să înţeleagă ce zic spaniolii ăia?”

Dana Fodor

Foto: Răzvan Mateescu- 2005 – Adevărul.

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.