Pașaport, o carte vie care doare

„Nu am depus încă nicio cerere de plecare. Într-o zi mă întâlnesc pe stradă cu un fost coleg de şcoală, Romca sau Romka. Nu l-am recunoscut. Era îngrozit, speriat ca […]

„Nu am depus încă nicio cerere de plecare. Într-o zi mă întâlnesc pe stradă cu un fost coleg de şcoală, Romca sau Romka. Nu l-am recunoscut. Era îngrozit, speriat ca o căprioară încolţită de lupi. Ultima dată când l-am văzut, Casata era în picioare. De fapt, am băut împreună o cafea acolo. Era un tip miştocar şi vesel. Atunci mi-a spus că vrea să fugă din R.S.R. prin Iugoslavia. Nu era singurul. Noi îi numeam frontierişti. Circulau zvonuri cu grămada. Un arhitect (nu îl cunoşteam) îşi luase familia în Dacie şi ar fi trecut pe digul de la Porţile de Fier. Nu ştiu cât adevăr e. Îl opresc pe Romca. robert 1
– Ce faci, bă, labă? Te credeam plecat deja.
– Nu mai vreau să plec, nu mai vreau să plec!
Luăm o cafea la Turist. Apoi Romca începe…:
– Am fugit, am reuşit să ajung la Triest sau aproape. M-au prins iugoslavii. M-au bătut şi m-au întors la români, care m-au bătut în fiecare secţie de miliţie pînă la Bucureşti.
– Nu mai vreau să plec, nu mai vreau să plec!
Dar pleacă oricum, de la Turist cel puţin. Simt că îmi vine să plâng. Şi atunci, şi acum.”

Fragment din PAŞAPORT – Adrian Robert Von Şinca. 

PAȘAPORT este o realitate trăită, semnificativă, oferită cu mare economie de mijloace și care, pur și simplu, te pune în situație. O carte vie, alertă, condensată aproape cinematografic, scrisă într-un stil tânar, cinic-naiv, fără efuziuni sentimental-eroice.
Drama psihologică și socială e condusă fără artificii împrumutate, fără clișeele genului, fără construcții mai mult sau mai puțin după modelul „istoric”.

Viața nu este reconstituită, realitatea nu este evocată, faptele nu sunt interpretate, biografia nu este romanțată, avem aici realitatea surprinsă în crudul ei.
Lipsită de balast dramatic și de „analize psihologice”, Pașaport are fluiditatea și ambiguitatea psihologică a personajelor care chiar trăiesc.
Refractară la scenariul clasic erou-antierou, victima-torționar, scenariul vieții este lăsat să se desfășoare de la sine, nesupus artificialului și tradiționalului model simplist.
Fără a dezvolta o teză psihologică sau socială, realitatea este lăsată în diversitatea naturală a planurilor, în dispersia traitului imediat, fără a fi trecută prin filtrul povestitorului moralist.

Rodica Enache

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.