Trompețica

Ieri am chemat Salvarea. De miercuri, trăgeau de mine, ca niște hiene înfuriate, febra, tusea, junghiurile și durerile musculare. Suficient, nu? O splendidă viroză își făcea mendrele cu mine, mă […]

Ieri am chemat Salvarea. De miercuri, trăgeau de mine, ca niște hiene înfuriate, febra, tusea, junghiurile și durerile musculare. Suficient, nu?

O splendidă viroză își făcea mendrele cu mine, mă trântea, mă ciupea, mă lingea pe degete, mă dădea cu capul de pereți, mă lua în șuturi, mă strângea de gât și mă săruta pe gură. Ce, mai! Era în amor turbat cu mine. Nu mă lăsa o clipă, obscena dracului!

Tot ce înghițeam, Nurofen, paracetamol, vitamine, ceaiuri, absolut toate erau degeaba. Eu, care nu stau în pat decât când dorm (și uneori nici atunci!), am zăcut ore în șir. Așa ceva e inadmisibil! Nu permit. M-am revoltat, am strigat, m-am ridicat din așternut. Vaaai, mai rău era! Aveam senzația că merg cu picioarele-n tavan. Capul mi se umflase ca o baniță, ochii erau roșii, sinusurile, cosinusurile și toate tangentele din mine mă săgetau, iar urechile? Ca niște domnișoare ticăloase și virgine. N-auzeau decât ușor, cam cât să intre o vorbuliță printr-o gaură de ac.

-Dacă ai ceva nașpa la plămâni?, zice Răzvan cam speriat. Eu sun la 112.

Și a sunat.

A venit Ambulanța. Medicul m-a consultat și mi-a zis că spitalele sunt pline de oameni bolnavi în perioada asta.

-Păi nici nu vreau la spital!

-Atunci, vă fac un algocalmin, sunteți alergică?

-Habar n-am. Nu cred.

-N-ați luat niciodată, pentru măsele?

-Nu. N-am avut de ce. Nu m-au durut niciodată. Dar nu cred că am probleme.

-OK. Îl combinăm cu…( n-am reținut numele medicamentului), dar să știți c-o să doară. E dureroasă.

-Nu-i nimic, zic.

N-a apucat doamna doctor să spargă fiola, că soțul meu vine c-o idee minunată:

-Vrei să-ți aduc o trompețică să sufli în ea când te doare?

Am început să râd chinuit, cu nasul în perne, pentru că în timp ce doamna doctor pompa în mine combinația aceea binefăcătoare, mi-am amintit o poveste spusă tot de el. Îmi aminteam și râdeam, râdeam și-mi aminteam…Așa că n-am simțit mare durere. M-am cam bâțâit, dar de la râs.

 *****

Răzvan era mic și plin de muci la nas, bolnav-copt, la Bușteni. Avea vreo 6 ani și făcea din belșug penicilină injectabilă.

(Vaaai, ce mai durea nemernica asta de soluție, și eu am făcut sute în viața mea de fetiță. Plus Efitard și Moldamin, că se lipeau bolile urâte de mine ca marca de scrisoare.)

Supliciu. Chin. Tortură. Scaunul și coroana din fier înroșit ale lui Doja.

 

foto revista 13

Seringa veche.
Foto: Razvan Mateescu

Injecția teribilă pe care o făcea Răzvan-mic trebuia administrată la 6 ore sau la 8, deci și noaptea. Venea iute doamna Ceciu, o asistentă harnică și punctuală. I-o înfigea în popou, cu o seringă din aia veche, din sticlă, grea și cu un aaaaaaac! Văleu! Nu ca astea de acum!

Răzvan era terminat! Mai că nu leșina.

Ca să-l „ajute”, din dragoste, fratele lui mai mare, Daniel, i-a dat în mânuță o trompețică din plastic.

-Când îți bagă madam Ceciu acu` în cur, suflă în asta, cât poți tu de tare și nu te mai doare!

-Da? Nu mă minți?, întreba pierit amărâtul de bolnav.

-Cum o să te mint? Ia să vezi!

Și venea madam Ceciu. Noaptea, pe la 12, când ți-e somnul mai dulce. Lui Răzvan i se părea că în loc de cap, femeia avea o seringă imensă, plină cu penicilină.

Când i-a înfipt acul, copilul a scos, fericit, trompețica: Țiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!

A sărit, femeia, un metru în sus, scăpând și seringă și vată și tot. Să moară acolo, pe loc, că nu mai era chiar tânără.

Seringa se bălăngănea ca un metronom în buca lui Răzvan care țiuia cu patimă, în funcție de cât de tare îl durea. A sculat, atunci, toată Valea Prahovei și-a speriat o lume-ntreagă. Multă vreme buștenarii l-au știut drept „băiatul cu trompețica”.

 *****

Mi-a făcut și mie injecția, doamna doctor, mi-a scris rețetă și a plecat. Am început să mă simt mai bine. Pe noptieră, pe lângă termometru, veioză, o carte și un pahar cu apă, acum am și-o trompețică. În caz de nevoie…

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.