Degustătorii de tutun

Nu susțin fumatul. Din contră. Dar, în urmă cu vreo 20 de ani, am scris un text despre cei care pun tutun de Mărășești pe limbă. Pe vremea când în România […]

Nu susțin fumatul. Din contră. Dar, în urmă cu vreo 20 de ani, am scris un text despre cei care pun tutun de Mărășești pe limbă. Pe vremea când în România se produceau țigări. Vreți să-l citim împreună?

*****

Singurii specialişti din România care trag din ţigară ştiinţific sunt degustătorii de tutun. Ei pot vorbi ore întregi despre o simplă ţigară, dispun de tutun la discreţie şi cunosc toate aromele ţigărilor româneşti. Calitatea unei ţigări este dată de puterea ei de satisfacţie, de tăria ei şi de aromă. Nu trebuie să te usture, să ai impresia că ţi-a crescut glaspapir… pe gât. După ce sunt gustate, pipăite, răsucite, mirosite şi savurate îndelung, ţigările primesc note ca la şcoală.

Tutunul este ţinut în miere, extract de cafea şi praf de prune

Într-una din camerele aflate în incinta Fabricii de Ţigarete Bucureşti stau cuminţi, în jurul unei mese, cinci bărbaţi. Înăuntru e fum, de nu te vezi, şi arome stranii de smochină uscată plutesc în aer. Abia de mai poţi respira, dar degustătorii sunt veseli şi-i trag tare cu tutunul.

În faţa lor aşteaptă să fie desfăcute pachete de Carpaţi, Mărăşeşti, Naţionale, Snagov şi Bucureşti. Scrumierele pline. În fiecare joi a săptămânii ei participă, de ani de zile, la şedinţele de degustare.

De regulă, degustătorii sunt dintre angajaţii fabricii, dar şi pensionari, foşti lucrători ai Regiei.

Specialiştii cu care am stat de vorbă sunt: ing. Mircea Pop, Dumitru Dumitrescu, Nicolae Gheorghiu, Ion Hodeanu, Adrian Nicolau.

Aflăm, astfel, că numărul degustătorilor pricepuţi este destul de restrâns. Nu e suficient ca fumătorului să-i placă „să bea tutun”, el trebuie să fumeze, fără crispare, probele supuse analizei din ziua respectivă.

*****

Un specialist nu poate spune că e înnebunit după o ţigară, pentru că ea conţine o anumită concentraţie de hidraţi. Va clasifica defectele şi calităţile ţigării potrivit unui jargon folosit numai între greii tutunului. Degustătorul va discuta despre tăria ţigării în termeni ca: „este iute”, „ustură”, „înţeapă”, „e slabă”. Cercetându-i aroma, el va afla dacă sosurile în care a fost ţinut tutunul sunt armonios îmbinate şi de calitatea cea mai bună.

Ca să primească o anume aromă, tutunul este ţinut în extract de cafea, miere, substanţe zaharate, esenţă de rom, extract de cacao şi praf de prune. Puterea de satisfacere a ţigării aste un alt parametru urmărit de degustătorii de tutun.

Fumătorul înrăit, cel care dă gata unul sau două pachete de ţigări într-o singură zi, trebuie să fie convins că trage în piept o ţigară adevărată şi nu iarbă uscată, din spatele casei. Degustătorul verifică pe propriii lui plămâni dacă „probele” din ziua respectivă pot induce acea stare psihică de linişte şi calmare pe care o caută toţi fumătorii.

Specialiştii de la fabrică îşi aprind, calmi, câte o ţigară. Fiecare, cu marca lui. Unul trage în piept o mărăşească, altul o snagoavă. Nu fumează ţigara până la capăt. Sunt atenţi, plescăie, gustă tutunul. Înghit. Inspiră lent nicotina şi analizează aroma. Înainte de a degusta marfa, ei nu mănâncă nimic picant, nu consumă alcool şi nu fumează, pentru că papilele lor gustative trebuie să fie neagresate de nimic altceva.

Nicotina creează treptat o tocire a papilelor gustative şi degustătorii au nevoie de o cană zdravănă de cafea, care le împrospăteză senzaţiile. Ei compară probele din producţia curentă cu o probă etalon, alcătuită din cel mai fin şi aromat tutun. Aceasta reprezintă cota calitativă maximă într-o anumită perioadă.

Pe măsură ce trag din ţigară şi se clarifică asupra calităţilor ei, degustătorii le aruncă în nişte cupe cu apă, care, la sfârşitul şedinţelor, devine maronie.

Inginerul Mircea Pop a început să fumeze mai târziu decât ceilalţi degustători, pe la 33 de ani. Motivul? O femeie. Ea fuma şi el nu. I se părea că este în inferioritate. Atunci, ca să fie în rândul lumii, s-a apucat şi el de tutun. Şi nu s-a mai lăsat.

Zice că are o sănătate de fier şi tuşeşte doar când e răcit. Îl credem. Prima grijă pe care o are de dimineaţă este să vâre repede o ţigară între buze. Apoi urmează cafeaua. „Noi am lucrat o viaţă în domeniu. Asta e o condiţie ca să fii degustător! Trebuie să te pricepi la meseria asta. Nu toţi pot fi specialişti. Cea mai bună ţigară e cea cu care este obişnuit fumătorul. Care îi place lui. Eu degeaba spun că Snagovul e cea mai bună, dacă fumătorul fumează de-o viaţă întreagă numai Carpaţi.”

Degustarea – o artă

Dumitru Dumitrescu e fumător înrăit. Pătimaș chiar. „Duce” până la două pachete pe zi. Fumează Snagoave de când au apărut, prin anii 60. N-a trădat niciodată această marcă. „Ca să faci o ţigaretă ai nevoie de o anumită reţetă, precizează degustătorul. Mai multe tipuri de tutun intră înăuntrul ei. E un amestec. Unul dă gustul, altul aroma, altul tăria. Tutunurile trebuie şi ele gustate, nu? Noi degustăm şi spunem celor de serviciul de produţie şi CTC-laborator: e mai bună decât aia sau e mai rea.”

Prima dată a pus ţigara în gură pe la 14 ani. După aceea a trecut prin toate: Naţionale, Mărăşeşti, Carpaţi. După atâţia ani de fumat, recunoaşte că mai hârâie din când în când, dar acesta nu este un motiv ca să se lase. Din contră!

Tehnicianul Adrian Niculau este şi el degustător de tutun avizat. Pe zi, trage în piept cam două pachete. Le mănâncă pe pâine, cum s-ar zice. Încă lucrează în fabrică. Tot el este cel care proiectează învelişul pachetelor de ţigări produse în cadrul Regiei Tutunului din Bucureşti. Spune că degustarea e o artă pe care a furat-o de la Gheorghe Călina, fostul director al Regiei din perioada interbelică, care în anii 70 a fost degustătorul oficial şi principal al fabricii.

Specialistul poate vorbi oricât despre o simplă ţigară, doar adulmecând fumul şi aroma lăsată în urma aprinderii ei. A ajuns să le cunoscă după miros. Fumează de la 19 ani. Prin ’90 s-a speriat foarte tare, pentru că a fost suspectat de cancer la plămâni şi a lăsat o periodă tutunul. Din fericire, diagnosticul a fost o greşeală. Atunci, s-a apucat din nou de fumat. Mai rău ca înainte!

„Statisticile arată că 90 % dintre bolnavii de cancer la plămâni fumează, comentează el. Dar dacă suntem atenţi, putem vedea că un procent identic dintre oamenii care îşi rup picioarele sunt tot fumători. 90% din populaţia acestei planete fumează. N-ai ce să-i faci! O cunoașteți pe Nora Iuga, poeta? Fumează de ani de zile și n-are nimic! Și-i place la nebunie!”

Hii, caii mei!

Ion Hodeanu, fostul director al fabricii, acum pensionar, a încercat pentru prima oară să fumeze pe la 16 ani. Era în liceu. A tras fumul dintr-o dată în plămâni. N-a mai apucat să zică „Hiii, caii mei!”, că i-au ieşit ochii din cap.

S-a înecat, a tuşit, i-au dat lacrimile. A lăsat ţigara, după aceea, mult timp. Mai târziu, a devenit student la Facultatea de Industrie Alimentară de la Krasnodar, în Crimeea, unde a ales o secţie specializată în industrializarea tutunului. Totul părea că decurge normal în primul an de facultate. Ghinionul lui a fost întâlnirea cu decanul instituţiei, tovarăşul Asmaev, un Greucean al tutunului (fuma dormind), care aflase că studentul Hodeanu este nefumător. Acolo toţi bărbații serioși trăgeau mahoarcă în piept. Era inacceptabil!

Tovarășul Asmaev l-a chemat pe Hodeanu la decanat şi i-a vorbit despre necesitatea integrării în colectivul fumătorilor din facultate, i-a pomenit câte ceva şi despre sarcinile de partid şi a încheiat ameninţător: „Dacă nu te apuci de fumat, te dau afară de la şcoală! Tî panimaeși?”

Hodeanu a luat avertismentul în serios, cu toate că s-a adaptat greu. „A fost un chin la început, mărturiseşte. Pufăiam seara la cămin câte o ţigară şi îmi venea să vărs. Aveam ameţeli. Nu reuşeam să o fumez până la capăt. Mă lua, aşa, un leşin, tremuram. Erau tari.”

Până la urmă, degustătorul de astăzi a deprins viciul. Și, de atunci, nu s-a mai lăsat. Studiile sale teoretice despre tabac s-au preschimbat în studii practice. După ce a absolvit facultatea cu diplomă de inginer, s-a întors în ţară şi, la 8 august 1954, s-a angajat la Fabrica de Ţigarete din Bucureşti ca ajutor de maistru. O viață printre tutun.

*****

La sfârşitul degustării, specialiştii dau verdictul analizei făcute: ţigările ard bine, gustul este plăcut, nu e iute, iar mostrele prezentate sunt în nota specifică soiului.

Răsuflă toţi uşuraţi, apoi mai aprind o ţigară, aşa, de chichi. Pentru propria lor plăcere, de data aceasta…

Dana Fodor/Răzvan Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.