Silviu Biriș: „De multe ori, oamenii confundă sentimentele cu patimile”

Actorul Silviu Biriş vorbeşte despre comedia „Pijamale” de la Teatrul Metropolis, dar şi despre dragoste, adulter şi frica de singurătate. Monica Andrei:  Ai preluat spectacolul cu piesa “Pijamale”, la Teatrul […]

Actorul Silviu Biriş vorbeşte despre comedia „Pijamale” de la Teatrul Metropolis, dar şi despre dragoste, adulter şi frica de singurătate.

Monica Andrei:  Ai preluat spectacolul cu piesa “Pijamale”, la Teatrul Metropolis,  şi l-ai distribuit pe Aurelian Temișan. Fără să dezvăluim povestea, să vorbim despre dragoste, despre relațiile umane toxice, despre cum un bărbat aleargă după două femei şi despre cum el vrea să înființeze adulterul.

Silviu Biriș: Un spectacol viu, proaspăt, cu o temă de actualitate care probează că adulterul funcţionează în detrimentul relaţiilor sănătoase în cuplu. Dar nouă ne place să râdem în continuare de soţii încornoraţi sau soţiile lor infidele.

Monica: Care sunt cauzele adulterului?

Silviu: În primul rând, îndepărtarea de cuvântul lui Dumnezeu. Apoi lipsa demnităţii şi a respectului reciproc în relaţia de cuplu. Pentru că, a întoarce obrazul celălalt înseamnă a iubi, a ierta şi a nu căuta plăceri trecătoare. Alt motiv ar fi lipsa de educație.

Monica: Relațiile umane de astăzi uneori devin toxice şi duc spre cancerul sentimental. Care ar fi soluţia vindecării?

Silviu: Frumoasă întrebare! De cele mai multe ori suntem orbi când trebuie să facem o alegere în viaţa noastră sentimentală. Avem nevoie de răbdare pentru a afla adevărata iubire. Vorbim de un sentiment care se confundă de multe ori cu patima şi atunci lunecăm spre drumul desfrânării. Există în fiecare dintre noi, de la început, păcatul originar. Adam a dat vina pe Eva și invers. De aici, sentimentele se confundă cu patimile. Şi de la faptul că punem burta înaintea inimii.

Aveam o expresie: „și câinii fac sex, numai că ei o fac numai într-o anumită perioadă a anului”. Când femeia a apreciat mușchii bărbatului, societatea s-a degradat. Când bărbatul a apreciat la femeie numai implanturile siliconate, a ajuns acasă, apoi a constat că s-a ales cu un fals. De aici, spuneam că suntem orbi. Ca dragostea să nu devină un cancer sentimental, n-avem decât o singură soluție, să ne rugăm unii pentru alţii cu răbdare şi toleranţă. Nu există alternativă.

Monica: Ți s-a întâmplat să alergi după două femei în același timp sau invers?

Silviu: Da. Aproape  toți am fost mințiți şi ne-am minţit când e vorba de “iubire”. Mie n-a avut cine să-mi vorbească despre acest lucru falimentar. Am trăit și eu în vremea “performerilor”, care alergau într-o perioadă scurtă după un număr mare de iubite, prietene sau relații pe fugă. Un maraton sexual înseamnă risipă de energie. În dragoste, în relaţia de cuplu, cine zice că nu e nimeni de neînlocuit nu are dreptate. Există nişte excepţii, totuşi. Tatăl copiiilor tăi nu poate fi înlocuit, mama copiilor tăi nu poate fi înlocuită. Părinții nu pot fi înlocuiţi. E ca şi primul sărut adevărat pe care nu-l poți uita niciodată. Astăzi, două singurătăți își căsătoresc averile. Nevoia de a ajunge în patul celuilalt vine dintr-o “ipocrizie a disperării” şi o frică de singurătate, aşa ca în spectacol. A alerga după un partener e o formă perversă  de manifestare a dragostei.

În acest caz, dragostea e ca un blestem. Oamenii care vin să vadă spectacolul poate se regăsesc în comedia de pe scenă, în tentaţia de a călca strâmb care există în mintea oricărei femei și a oricărui bărbat. Nu e necesar să pui în practică adulterul; poți să ai niște fantezii nepermise de care mai târziu să-ţi pară rău. Spectacolul nostru “Pijamale”, de la Teatrul „Metropolis” este un exemplu pozitiv şi confirmă acest lucru.  Odată mușcat din fructul interzis, oricât de dulce ar fi, până la urmă fermentează. Totul se plătește. Nu cred că trebuie să fugim de adevărata fericire; şi când rostesc termenul “fericire” nu definesc un context, pentru că fiecare şi-l reprezintă subiectiv  în mintea şi viaţa lui. Fericirea se naște din lucruri mărunte, de la a te trezi dimineața şi a privi ziua ca pe o bucurie a vieţii până când apune soarele, pentru a răsări iar.

Monica: Să vorbim despre o altă față a dragostei, şi anume dragostea faţă de meseria de actor şi despre cum a fost la repetiţii şi cum se descurcă Aurelian Temişan în spectacol.

Silviu: Meseria noastră de actor este binecuvântată. Avem și noi momente de deznădejde, în carieră, însă libertatea imensă de a fi creativi ne bucură enorm. Cu Temișan am lucrat bine. Nu calcă prima dată într-un spectacol de teatru. Joacă la Teatrul „Elisabeta” în spectacolele:  „Boeing Boeing” și „Încurcături la nivel înalt”. Aurelian este cântăreţ, dar s-a dovedit a fi şi un actor foarte bun. Lumea știe cum cântă Aurelian și vor să-l vadă cum joacă. Am lucrat împreună în spectacolul “Chicago” de la Teatrul Naţional, cândva. L-am distribuit în “Pijamale”, în primul rând pentru că şi-a dorit. Este foarte conștiincios. A învățat textul repede. Interpretează bărbatul care aleargă după cele două femei; Monica e soția lui și în spectacol, Anca Sigartău este cea care dorește să-i devină amantă. Eu joc prietenul Leonard care provoacă încurcăturile. S-a antrenat bine și a prins repede mecanismul gândirii scenice, un instrument specific actoriei. Fiind cântăreț, ne-a ajutat mult în a simţi ritmul spectacolului.

Sanda Manu repeta comedia cu metronoame. Întâi ştiam textul, apoi dădea ritmul. Cred că un actor total trebuie să aibă o bună ureche muzicală. Nu întâmplător se dau probă de ritm, încă, în Facultatea de Teatru. Trebuie să avem armonie muzicală pe scenă.  Revenind la comedia „Pijamale”, ea îți dă bucuria de a trece în sufrageria actorilor. Emil Pârvu s-a retras, mi-a spus să n-o luăm personal, și-a dorit să continuăm să jucăm spectacolul. Eu am avut curajul să preiau spectacolul. Aurelian Temișan este nou, iar toți ceilalți care făceau parte din distribuţie şi înainte au rămas: Alexandra Velniciuc, Monica Davidescu, Vlad Jipa, Anca Sigartău şi Romeo Pop. Mai departe citit în Metropolis.

De Monica Andrei

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.