Gheorghe Ifrim: „E un har de la Dumnezeu să fii actor”

Gheorghe Ifrim crede că un actor bun poate juca şi divertisment, la televiziune, şi roluri consistente în teatru. La Metropolis, îl puteţi vedea în spectacolul „O femeie drăguţă cu o […]

Gheorghe Ifrim crede că un actor bun poate juca şi divertisment, la televiziune, şi roluri consistente în teatru. La Metropolis, îl puteţi vedea în spectacolul „O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre deschise spre Nord”, în regia lui Mihai Constantin.

La îndemnul lui Cătălin Naum, a renunţat la Academia de Studii Economice, ca să urmeze   Academia de Teatru și Film din București. A absolvit  Facultatea de Teatru, în 1997, la clasa profesor Gelu Colceag.

Prietenii îi spun Gigi şi este actorul Teatrului “L.S. Bulandra”, unde joacă în spectacolele: “Voiajul domnului Perrichon”  în regia lui Dinu Cernescu, “La grande magia”, regia Elie Malka, “O scrisoare pierdută”, regia Doru Ana şi “Raţa sălbatică”, regia Peter Kerek.  Mai poate fi văzut în serialul de televiziune “Las Fierbinţi”, apoi, la Teatrelli, în comedia “Gorobete şi Filarmonica”, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în spectacolul cu piesa “Visul unei nopţi de vară”, în regia lui Petrică Ionescu şi în spectacolul Teatrului “Nottara”, “Efecte colaterale”, care se joacă la Teatrul “Bulandra”.

Monica Andrei: Omul vine la teatru și se regăseşte într-un personaj; îl ajută sau îi dăunează acest lucru?

Gigi Ifrim: Orice om se regăseşte într-un personaj, mi s-a întâmplat la foarte multe spectacole. Am avut o experienţă interesantă cu spectacolul “Artă”  de Yasmina Reza, în regia lui Cristi Juncu de la Teatrul “Bulandra”,  în care joc trei personaje, trei prieteni care se iubesc, apoi se urăsc. Toţi care au văzut spectacolul mi-au spus “domnule, eu m-am regăsit în Yvan, eu în Serge” ş.a.m.d.Asta mă bucură, că oamenii se schimbă când văd un spectacol de teatru. Am stat de vorbă cu publicul cunoscător de teatru care m-a oprit pe stradă după spectacol să-mi spună aceste lucruri: “Incredibil, mă uitam şi parcă mă vedeam în oglindă. Mă privea soţia şi-mi spunea: «asta eşti!»” Cei care intră în sala de teatru, la final, duc cu ei personajul care le place, se regăsesc şi probabil îşi îndreaptă defectele. Îl iau ca pe un exemplu de la care pornesc modelarea. La “O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre deschise spre nord”, nu mi-am dat încă seama, pe care personaj duce spectatorul când iese din sală, deoarece se joacă de puţin timp.

Lumea vine la spectacolul pentru nefericitul pe care-l joci în spectacolul cu piesa “O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre deschise spre nord”?

Fedea e un puşcăriaş, nu este un om rău, vrea să se schimbe şi nu-i permite sistemul. Nefericitul n-a putut să se abţină, a cedat microbului de a fura. N-a avut puterea să aleagă. Lumea vine să vadă acest spectacol pentru povestea lui actuală, pentru femeia care o ia tot timpul de la capăt, nu poate să-şi refacă viaţa, nu a avut noroc. E un spectacol pentru doamne, în primul rând. Cred că şi pentru domni.

După ce am avut  primul contact cu publicul, că am avut emoţii, mi-am dat seama că merită, că există ceva acolo, că le place. E o bucurie pentru mine că se vând biletele și lunea; sala este plină.  Am aşteptat să ajung să joc în acest teatru, în sala nouă, care este ca o bijuterie. Extraordinar. Ţin mult la acest teatru că este un teatru de proiecte, unde joacă actori mari, dar a promovat tinere talente. M-au încântat rolul, piesa, iar Mihai Constantin mi-e ca un frate, m-a distribuit alături de Răzvan Vasilescu, Irina Movilă, şi colegii mei de generaţie, Marcelo-S. Cobzariu şi Gabriel Spahiu.

M-a atras şi rolul, nu mi-a creat mari probleme, nu este un “contra employ”, e o zonă pe care o intuiam destul de bine încă de la masa de lectură. În continuare cred că teatrul are nevoie de repertoriu clasic. Repetam în acelaşi timp la spectacolul “O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre deschise spre Nord” şi am avut experienţa frumoasă şi cu “Raţa sălbatică” de Ibsen, rol pe care mi l-a propus Peter Kerec. Am câştigat un pariu cu mine. Am arătat că pot mult, jucând dramă.

 

Monica Andrei: Ce rol nu te vezi jucând?

Gigi Ifrim: Nu cred că m-aş vedea jucând Hamlet. Nu poate oricine juca rolul acesta. Erau mari maeştri care rosteau teatrul în versuri; îmi amintesc de Adrian Pintea, Ovidiu Iuliu Modovan, Gheorghe Cozorici, care nu mai sunt. Subliniez că nu aş juca orice rol. Cred tare că un actor poate juca divertisment la televiziune, şi să joace şi în scenă.

Avem exemple de actori mari: Amza Pellea, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, George Constantin  care au avut emisiuni de divertisment, apoi au făcut şi roluri mari în teatru şi film.

Monica Andrei: Ce rol ai vrea să joci?

Platonov.

Monica Andrei: De ce?

Gigi Ifrim: E un Don Juan rusesc. Cine ştie, poate am şansa să-l fac. Mă simt aproape  de acest rol. Poate că mai sunt şi alte roluri, dar trebuie să am răbdare.

Monica Andre: Intervine un rol în teatru, vine un regizor de film şi propune un rol, timpul liber se spulberă. Ce zice familia?

Gigi Ifrim: Familia mă echilibrează, am noroc de ei. Nu este uşor de stat acasă cu un artist. Am văzut un reportaj senzaţional cu Maradona, care spunea că nu are amintiri cu copii lui când erau mici.  Era pe cai mari, cu fotbalul. Mă gândesc la acest lucru şi găsesc timp să stau de vorbă cu copii mei, Ştefan şi Cristian. Am o soţie extraordinară, Maria Roxana Ifrim, care mă înţelege. E bine să ai şi bani, să duci un trai decent, să nu fii sufocat de glorie, dar cea mai importantă este sănătatea. Joc în trei patru locuri, că nu am salariu decent la teatru. Nu mă plâng că am activitate, când e bine ce faci, regizorii te caută, te distribuie. Cunosc actori care au mers bine o vreme, au avut roluri, apoi pauză…

Indiferent ce joci, să joci oameni pe scenă. Menirea unui regizor, în primul rând, este să ştie să lucreze cu actorul, şi să facă o bună distribuţie. Am avut norocul să joc cu Liviu Ciulei, roluri mici, dar mi-a folosit enorm ca experienţă. Ciulei lucra cu actorul pe text. Am avut şansa, ca la Teatrul “Bulandra” să mai fac doi trei ani de facultate, prin regizorii care m-au distribuit. Recunosc, că acolo e şcoală de teatru şi acum. Port recunoştinţă domnului Victor Rebengiuc care m-a angajat în teatrul amintit, unde am jucat în spectacolele montate de: Alexandru Tocilescu, Ion Cojar, Gelu Colceag, profesorul meu de actorie, care lucrează foarte bine cu actorul. Nu uit niciodată să amintesc profesorii mei din facultate care m-au format: Tania Filip, Radu Gabriel, Vali Sitaru; cel care m-a îndrumat spre această meserie (fiind student la ASE atunci) este Cătălin Naum care a avut intuiţia de a paria pe mulţi tineri ce între timp au devenit actori celebri. Mai departe citiți în Metropolis.

de Monica Andrei

Foto: Simion Buia

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.