Dresorul de purici

Pulex Irritans. Mic, oacheș, iute la mânie și dat dracu. Pe românește: purice. N-are aripi, e urât cu spumele mării Negre, dar e isteț-foc, are strategii de atact, scheme suficiente […]

Pulex Irritans. Mic, oacheș, iute la mânie și dat dracu. Pe românește: purice.

N-are aripi, e urât cu spumele mării Negre, dar e isteț-foc, are strategii de atact, scheme suficiente și posedă niște craci lungi, perechea posterioară fiind bine adaptată pentru sărituri înalte.

Nu știu cum au apărut în casa noastră nenorociții de hematofagi. E posibil să fi fost aduși de Neghiniță, motanul nostru, care a avut o gagică.

Noi avem pisici de ani de zile. Le-am deparazitat intern și extern, le-am pus zgardă anti-purici, le-am dat cu pudră, le-am dat Frontline Combo, le-am făcut baie. Nu am pățit niciodată un asemenea necaz!

Nu știu nici acum ce fel a fost pulexul, de pisică, de cățel, de elicopter sau de rinocer…Un nebun, (veți face cunoștință cu el mai jos, în text), ne-a zis că ar fi purici de om, luați de la…om! Care om?

Prima data m-am informat de pe net. Puricele ăsta e răspândit în toată lumea. În natură îl descoperi în cuiburile şi vizuinile animalelor gazdă sau în blana lor. Următoarele specii de purici au un rol important în locuinţele oamenilor: puricele de pisică este cea mai des întâlnită specie în gospodăriile omeneşti.

Mizerabilul își face casa în apropierea locurilor de odihnă ale mâțelor şi poate infesta şi alte tipuri de gazdă, de exemplu câini sau oameni. Puricele de câine atacă în special canidele. Puricele specific oamenilor (adică Pulex irritans) este mai rar, dar, achtung!, nu pe cale de dispariţie. Mai sunt purici de porumbei, de arici, de lilieci și de găini.

Sugătorii din familia Pulicidae se hrănesc cu sânge şi înţeapă de mai multe ori, în serie. Odată cu secreţiile salivare, puricii eliberează substanţe anticoagulante, care împiedică coagularea sângelui și pot provoca reacţii alergice. Unde e buba se formează apoi un eritem, ce dă senzaţii de mâncărime, însoţit sau nu de urticarie. Apare o pustulă, ce poate dura până la două săptămâni. (noaptea te scarpini de numa-numa, iar ziua ai senzația că sunt milioane de „pulicidae” pe tine).

După o săptămână de chin, dansam step din trei în trei secunde, dădeam din mâini ca la Charleston și înjuram cu furie. Erau mici, mici, negri și aroganți. Îmi scoteau limba și fugeau. Nu-i prindeam. Parcă aveau motociclete! O zbugheau, nu-i mai găseam. În primele zile am spălat ca o nebună tot ce mi-a ieșit în cale. Am fiert țoale, pături, izmene, fețe de pernă, cearceafuri, perdele. Am muncit ca înainte de Paște. Am băgat aspiratorul, am dat cu mopul, cu oțet, cu sare, cu parfum, cu insecticid, mi-am rupt un tendon de la un deget important, am pus farfuriuțe cu sare, cu lapte, cu supă, cu apă, cu spirt…Le-am citit povestea Profesorul și puricele, de Hans Christian Andersen. Nimic!

Mi-am cumpărat o lupă mare, ca să le observ comportamentul, să-i lucrez la sentiment! Știu, sunt infantilă. Dar ce-am putut să văd!!! Să te ții panaramă între purici! Se cuplau, insecticidele mele mai rău îi stârneau, parcă erau vitamine, turnau plozi, se căsătoreau între rude, frați cu surori, tați cu fete, cumnați cu soacre, făceau nunți, chefuiau, dădeau baiarmuri și efectuau paranghelii, ptiu, ai dracu de perverși!

Am scos covoarele afară. TOATE! Le-am bătut de le-au găsit bucuriile muzicii ușoare.  Am luat mâțele și le-am dus la veterinar. Le-am deparazitat din nou, iar pe Neghiniță l-am castrat eficient. Să nu mai plece la puricoasa aia!

I-am povestit și veterinarului.

-Aaa, păi tot Bucureștiul e plin de purici, căpușe și șobolani, plus Ilfovul, inclusiv Pipera, mi-a zis el. Am lucrat o perioadă la primăria generală. Știu ce zic. Nu s-au mai făcut dezinsecții și deratizări de mult timp. Zilele trecute a venit cineva la mine cu un câine mușcat de șobolani. Stă la curte. Fetița lui i-a spus într-o dimineață: uite, tati, veverițe în pom! Când s-a uitat, omul a înțepenit. Știți ce erau? Șobolani. Mâncau cireșele.

I-am cerut medicului cea mai otrăvicioasă otravă, am cumpărat trei sticle și….la treabă!

M-am îmbrăcat corespunzător, ca o eroină, (ochelari, mască, șapcă) am amestecat soluția într-o pompă mare și țâșșșș-țâșșșș, am răspândit-o prin casă.

Între timp, soțul meu, care e foarte descurcăreț din fire, mi-a recomandat un…dresor de purici, pe care l-a găsit pe internet.

-Vezi că omul e în căutare de noi talente. Face acrobații cu puricii, salturi mortale și mers pe sârmă…

-Haide, măăă! Faci mișto?, i-am mârâit de sub masca anti-otravă.

-Nu! Uite numărul de telefon. Sună-l!

-Sună-l tu!

Răzvan a vorbit cu respectivul și el a venit la noi. Un tip slaaab, înalt, cu mutră de purice, îmbrăcat în costum negru.

-Doamna Mateescu! – zice solemn ca un cioclu. Cu puricii trebuie să vă purtați frumos! Nu-i înjurați! Nu-i persecutați! Nu-i omorâți! Avem ce învăța de la ei! Sunt suflete ca și noi („să mori tu?!”), au sentimente, trebuie numai să-i înțelegeți, sunt foarte inteligenți și talentați…Eu îi studiez de 30 de ani. Trăiesc cu ei. Mănânc cu ei. Le dau sângele meu. Îi învăț figuri de circ, sărituri mortale fără plasă la trapez, pe balansoar sau la cumpănă. La nevoie fac amor cu ei…(„Pe bune? Devine interesant. Mmmm. Patologic…”)

Ne-a făcut praf și pulbere! A ținut o teorie extraordinară. Animal Planet scria pe el. Discovery din cap până-n picere. Răzvan căsca non-stop și se scărpina peste tot, eu rămăsesem „bușbe” frecându-mă cu pompa unde mă mânca, Andrei era la Minecraft, afară, în curte…

La sfârșitul recitalului, (o oră și mai bine!) dresorul de purici s-a pus în patru labe și a început să discute cu…reprezentanții insectelor, pe sub birou, pe sub mese, i-a chemat de sub covoare.

-Puri, puri, puricel, făcea nebunul.

Le-a explicat ferm, dar dulce, că are nevoie de ei, le-a promis marea cu sarea, pătuțuri calde, masaj, cadâne, suc de miere, șampanie, excursii în Mexic, în blană de vizon, etc.

A scos o cutiuță de chibrituri și i-a invitat pe toți înăuntru, în timp ce le cânta duios „My Bonny”. Jur că în câteva secunde, regimente întregi de pulex iritativi au dat buzna înăuntrul cutiei.

Dresorul a luat unul pe deget, l-a dus în dreptul nasului și, cu o lupă mai mare decât a mea, l-a studiat intens plescăind enervant.

-Mda. E Pulex irritans. Puricele de om, adică. E special și superb. O splendoare. Priviți-i pielea! Admirați-i picioarele! Lăudați-i sexul! („Ieși afară, fir-ai al dracu de obsedat!”) Nu e de pisică, ăla e mai mare și maroniu, ăsta e negru și foarte mic. V-a fost adus în casă de cineva sau l-ați luat de la cineva, tot om! Exclus animal.

Apoi, a dus hematofagul la ureche, de parcă ăla i-ar fi zis ceva anume:

-Ce? Așa? Nu se poate!

S-a întors spre noi, și, bulbucându-și ochii domnul dresor, a început să zbiere pe un ton pițigăiat:

-Cum ați putut să torturați sărmanele creaturi? Canaliilor! Ăsta micul, un mascul bine-intenționat, mi-a sput totul. I-ați ucis cel mai bun camarad plus 156 de soții. Urât din partea voastră! Criminalilor! Nu vă e  milă? Au și ei copii de crescut. Cine are grijă de ei? Cine-i culcă? Cine îi mai învelește când le e frig? Poftim madam! Privește aceste lacrimi de purice! Și-mi bagă în ochi carcalacul minuscul…care, mi s-a părut, ori plângea în hohote?

Și întorcându-ne disprețuitor spatele, dresorul a plecat făcând o săritură luuungă, exact ca un adevărat pulex iritans.

Din ziua aia, n-am mai găsit picior de purice în casă, dar uneori mă trezesc oftând adânc, și nu înțeleg de ce…

Noapte bună, somn ușor, paișpe purici pe-un picior.

Am încălecat pe-un dop și  v-am păcălit de tot!

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.