Obsesia lui Gilică Fingărescu

Gilică Fingărescu e un bucureștean ca oricare. Uită-te în autobuz, pe stradă, la metrou și-ai să-l recunoști. Nițică burtă („grrrr, e dă la bere, tată!”), nițică chelie („păru` prost părăsește […]

Gilică Fingărescu e un bucureștean ca oricare. Uită-te în autobuz, pe stradă, la metrou și-ai să-l recunoști. Nițică burtă („grrrr, e dă la bere, tată!”), nițică chelie („păru` prost părăsește capu` dăștept!), nițică gută („păi ce vrei? fără carne, viața e pustie!”), ochi apropiați, sprâncene lipsă, gura ca o gaură de pușculiță, urechi semiclăpăuge, barbă rară. Un „superb”!

Locuiește cu maică-sa, o mână de om, fostă poștăriță cu mii de kilometri parcurși, o femeie cuminte și cu frică de Dumnezeu. Gilică, însă, s-a izbit în neamul lui Nelu, tată-său, pofticios, ușor supraponderal (palme ude non-stop) și istețel. Lucrează ca vânzător la un butic de cartier, are 36 de ani, e „single” și speră să-și găsească jumătatea.

Dar lui îi e foarte greu! (Numai apropiații știu!)

Gilică are o dambla, o chichiță, un fetiș…Vrea ca viitoarea  doamnă Fingărescu să aibă picioare mici, maximum numărul 36 la ciubotă, fine și degete pe măsură. Nu contează greutatea, statutul social, profesional, culoarea ochilor. Îl fascinează degetele frumoase. Îl întărâtă pozitiv, îl stârnesc sexual și liric. Picioarele și degetele femeilor îi transmit lui Gilică un mesaj care nu-l lasă indiferent. Vorba cântecului: „Doamne când îi văd picioareleee, m-apucă damblaleleee!”

Când era mic, îi plăcea să stea pe sub mese și să cerceteze unghiile cucoanelor care veneau în vizită la ai lui. A devenit o obsesie, treaba asta, și nu l-a lăsat în pace nici când a crescut mai mare.

Acum, la vârsta maturității, când vine ostenit de la magazin, adoră să se uite la reclamele în care apar picioare goale și degete. Știe textele pe de rost. Creme pentru varice, răzătoarea pentru călcâie, ciorapi, ojă, Scholl, velvet smooth, cremă împotriva ciupercilor…CA-NES-TEN… Uuuuu, ce senzație!

*****

În noiembrie a cunoscut-o pe Tanța. Micuță, sprințară, grăsuță, cu o gușuliță simpatică („am probleme cu tiroida!”), ochii ca de viezure, 26 de primăveri. Fată bună, vânzătoare de înghețată și, în particoler, studentă la o facultate cu plată. (și-o plătea singură, mă-sa era bolnavă la pat, n-avea decât o pensie de handicap). Specialitatea arte plastice. Tănțica adora să lucreze cu chestii neconvenționale: praf, zahăr, cacao, scorțișoară sau înghețată. Făcea niște desene incredibile, tot cartierul cădea-n noadă, când le scotea ea în fața blocului Z 34, scara C. Lui Gilică îi plăceau portretele din înghețată și scorțișoară. Când nu-l vedea nimeni, trăgea o limbă pe carton și lăsa o dâră. Tanța observa și începea să zbiere:

-Mă, care mi-ați lins lucrările? Perverșii dracului!

Gilică s-a îndrăgostit pe loc de ea. Topit era! Fata asta mirosea toată a vanilie, a scorțișoară și-a cacao. Trebuia să fie nevasta lui! Însă nu-i văzuse niciodată picioarele. Cum să facă?

Petru a-i cuceri inimioara, Gilică s-a dat pe lângă ea, ca un curcan, ducându-i ba un pachet de cafea, ba niște lapte praf (faci niște peisaje teribile!). Ce vreți? Ad astra per aspera. A treia sau a patra oară a invitat-o la o bere. Tanța n-a zis nu, că și ei îi cam plăcea bursucul.

S-au întâlnit la o cârciumioară discretă și cilibie situată în șoldul de vest al cartierului. Viță-de-vie pe deasupra, trei lăutari melancolici, chelneri cu freză pe dreapta și unghiile tăiate din carne.

-Două table de Ciucaș, vă rog! a gâjâit Gilică stăpân pe situație.

-Vineeeee!, a răspuns angajatul crâșmei.

Și-a venit. Berea era ca gheața, atmosfera mișto.

Au băut, a vorbit, au râs, și-au amintit din copilărie. Gilică s-a machit pe la a opta. Beția îi venea ca turnată.

Singura idee care-i sfredelea mintea era că vrea să-i vadă deștele de la picere. Tanța se încălța numai cu pantofi, sandale închise la vârf sau espadrile. Niciodată nu-și arăta pedichiura. Gilică frigea de nerăbdare! Să-i toarne nițică bere pe pulpă? Așa, ca să i se prelingă până la pantofi? Poate se descalță…

Tanța nu s-a îmbătat, parcă băuse apă chioară. Îl privea tăcută și gânditoare, printre gene, de ziceai că acum se pregătește să-l deseneze pe coală. Și, dintr-odată, s-a pomenit cu un șuvoi de bere rece între picioare. Biata fată! A răcnit cât au lăsat-o normele ei de bună creștere.

-Bă, cretinule! Vrei să fac anexită?

Și trosc, l-a pocnit cu poșeta peste fleancă.

-Tanțo, iartă-mă, pupa-ți-aș tiroida! M-am cam trotilat, sunt un imbecil, dar eram așa de fericit! Hai să-ți șterg piciorușele…

Fata n-a mai zis nimic, ce naiba să mai zică?! L-a lăsat. Gilică s-a aplecat peste burdihanul plin, a descălțat-o, curgea berea din sărmana femeie, i-a scos ștrampii și…Sfinte Mucenic Iraclie!!! În viața lui nu văzuse asemenea degete groase, de hipopotam, cu unghii mari, bombate, tăiate strâmb. Inacceptabil pentru o artistă!

Era uluit, se trezise de tot și nu-i mai trebuia nimic. S-a ridicat de la masă și-a plecat bombănind. Tanța, alerga desculță după el neînțelegând ce se întâmplă.

-Gilică! Mă, Gilică! Ce te-a apucat, mă? Unde pleci? Mă lași, așa, udă?

*****

Gilică a fost supărat vreo două săptămâni, trei zile și două ore. I-a trecut într-o joi, pentru, că a cunoscut-o pe Mimi, mare croitoreasă, îți cosea pe dată orice i-ai fi cerut: batiste, prelate, costume, rochii, fuste și perdele. Gospodină, – cu o garsonieră a ei, proprietate, cumpărată de tat-su care avea o fermă de vaci la Roșiori, – făcea mâncare ca la carte, era curată și muncitoare. Bine, nu așa frumoasă ca Tănțica (după care încă suspina, dar nu putea să treacă peste degetele ei de la picioare!), dar îi văzuse o fărâmă din pedichiură.

Victorie! Mimișor purta sandale cu toc, deschise un pic la vârf, nu total. Așa, i-a putut viziona două degete normale și frumos pictate cu ojă la salonul de cosmetică și coafură din cartier.

-Hai la ștrand!, a invitat-o Gilică.

-Hai!, a zis Mimișor aruncând cât colo ața și acul de cusut. (Tocmai terminase de surfilat manual un costum de ginerică și era veselă.)

La ștrand, aglomerație, căldură, gălăgie. Adia o aromă dulce de ulei pentru bronzat, muzică de chillout, soare și zâmbete. Numai când Mimi s-a aruncat pe șezlong a putut s-o vadă mai bine.

Ah! Dezamăgire cruntă! Să-i vină rău lui Gilică! Deștele fetei erau lungi și strâmbe (închise în sandale, păreau drepte), cu bătături vinete și monturi imense la picioare. Ultimele elemente nu aveau unghie!

-Oooooooooo!, a răcnit Gili îngrozit și s-a ridicat imediat de pe șezlong, de parcă l-ar fi înțepat o viespe.

-Ceeeeeeeeeee?, s-a supărat Mimi.

Nebunul a fugit ca din pușcă, așa dezbrăcat. N-a mai sunat-o niciodată și era convins că va rămâne holtei până la adânci bătrâneți.
După o lună, a cunoscut-o pe Tudorița, venise la magazin să cumpere ulei. I-a căzut și asta cu tronc. Era frumoasăăăăă, ca o prințesă! Dar i-a văzut picioarele: Doamne, Dumnezeule, carabe, purta bașcheți numărul 42 și avea șase degete! 12 în total. Cum să se însoare cu ea? Și-a făcut semnul crucii, că era credincios-foc!
După Tudorița a căzut Lilica în inima lui. Avea fata asta niște degete de înger, bune pentru reclamele la sandale, la creme și la ojă. Erau fără cusur: rozalii, cu unghii lungi, transparente, tăiate îngrijit. La mâini, la fel. Gili era fericit, băloșea ca la oala cu sarmale, când i le vedea. Numai că Lilișor nu se uita la el, abia dacă-i răspundea la salut. S-a măritat repede, cu un ofițer de la MAI. Ăla numai în sandale și-n papuci cu paiete o ținea, ca pe o zână. Suferea, Gilică, dar ce să facă?

*****

După Lilișor a apărut Lioara. Simpatică, brunețică, prostuță, tocmai bună de nevastă. Purta 36 la copită. Era bunicică. Lui i-ar fi plăcut un 34- 35! Dar de unde așa raritate? Lilișor era deosebită prin altceva:  avea patru dește la un picior. „Mi l-a tăiat tăticu` cu toporu` când eram mică…Mă jucam pe lângă el când spărgea lemnele și….trosc! Nu-mi mai amintesc nimic, aveam doi ani.”

Gilică simțea că înnebunește.

-Ce mă fac, nea Grigore?, l-a întrebat el la o băută scurtă în fața blocului, pe unul dintre cei mai înțelepți alcoolici din cartier.

Bețivul s-a uitat la el preț de 13 secunde, a clipit, a plescăit, și-a aprins o țigară, apoi a grăit:

-Bă, băiatule! Îți place cum arată la moacă?

-Îmi place.

-Păi și atunci?

-Nu știu, bre! Mă apucă o turbare când îi văd deștele de la picioare. Nu corespund, mă-nțelegi? Sunt urâte cu draci, au unghiile încarnate, strâmbe, galbene…E vorba de estetică, ce știi matale!

-Bă, ești nebun? Ce estetică, mă? Tu cu cân` vorbești cu fomeia, un` te uiți? Te uiți în ochii ei și-n guriță, nu la unghiile dă la picere, ce dreacu`! O să rămâi neînsurat și nu e bine, ascultă aci la mine, că-s trecut pân cinci divorțuri, un „infract”, opt bătăi, patru șpitalizări, și-am avut la muieri, exact câte beri am băut în 73 dă ani! Cisterne! Vagoane de bere și femei. Tu crezi că le-am controlat la dește? Ce-mi păsa mie că una are monturi, negi, bube, alta șase degete și alta doar trei? Le-am iubit pă toate, așa cum erau. Tu cum ai deștele dă la picere? Ă? Oi fi fro statuie antică, frun Făt-Frumos? Dacă vrei să mă asculți, ascultă-mă și lasă estetica aia. Hai, dă și tu o votcă, mi s-a umflat burta dă la atâta bere și m-ai și ienervat la nervii capului!

Gilică s-a ridicat cu greu și i-a luat moșului, pe datorie, o jumătate de votcă. Pe drum s-a gândit și s-a gândit. „Are dreptate nea Grigore! Sunt un idiot! O iubesc pe Lioara, ce-mi pasă că n-are un deget?”

Și, dintr-odată, o bucurie fierbinte, nejustificată, i-a inundat trupul de sus până jos. A scos telefonul din buzunarul de la spate și…

-Alo, Lioara? Vrei să fii soția mea?

Dana Fodor Mateescu

28.07.2016

 

 

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.