O zi din viața lui Johann Sebastian Bach

La ani buni după moartea lui Johann Sebastian Bach, Anna Magdalena Bach, a doua soție a compozitorului, este îndemnată și încurajată de către unul dintre discipolii acestuia, Caspar Burgolt, să […]

La ani buni după moartea lui Johann Sebastian Bach, Anna Magdalena Bach, a doua soție a compozitorului, este îndemnată și încurajată de către unul dintre discipolii acestuia, Caspar Burgolt, să scrie o carte despre lumea lor dintre paranteze, despre viață, muzică, și despre cum era în familie muzicianul.

„Dragostea este plinirea legii”

„În 1720 l-am însoțit pe tata la Hamburg, pentru a vizita pe unchiul și mătușa lui – povestește Anna Bach. În Biserica Sfântei Ecaterina din oraș se afla o orgă valoroasă. Avea patru claviaturi și pedale. M-am furișat să văd orga. Deschizând ușa am auzit pe cineva cântând la ea. Năvălea spre mine o muzică divină, încât mi se părea că izvorăște de sub degetele unui arhanghel. Eram atât de răpită încât am rămas nemișcată. Nu știam cine e organistul. Seara, la cină, i-am povestit tatălui și mi-a spus că nu putea fi altcineva decât Johann Sebastian Bach, capel-maistrul prințului Köthen”.

Tatăl său, trompetist al curții din Weissenfels, merge împreună cu fiica sa Anna la biserică, să-l vadă și să-l asculte pe muzician. Fata se îndrăgostește de bărbatul nu prea înalt, un văduv ce inspira forță și vigoare, cu fața boltită și sprâncene arcuite, buze cărnoase, cu ochi neobișnuit de mari, fruntea înaltă și bărbia proeminentă. La prima vedere, în poză, dincolo de surâsul plin de bunătate, fermitatea expresiei feței impune respect.

Povestea Annei cu compozitorul, care și-a păstrat echilibrul moral excelând în activitatea de creație, de interpretare și de educație muzicală, a început în septembrie 1721, când s-au căsătorit. „Se zice că în viața unei femei cea mai frumoasă zi este aceea a nunții ei. Nu cred, însă, ca vreo fată să fi fost mai fericită decât am fost eu în ziua nunții mele” – scrie Anna în cartea sa. „După nuntă n-am trăit decât viața lui. Cadou de nuntă am primit un cântec. În timp, am descoperit că Sebastian avea o inimă largă și adâncă. Dragostea este plinirea legii, obișnuia să spună, căci familia a însemnat pentru el adevăratul rost al vieții – soția, copiii, căminul – universul vieții lui”.

Johann Sebastian Bach s-a născut la Eisenach, în 21 martie 1685, și provine dintr-o familie de muzicieni organiști. Rămas orfan de mic, a fost crescut de fratele mai mare. Pentru că avea timbru plăcut, cânta duminicile și la sărbători la biserica din Ohrdruf, la nunți și înmormântări. De la 15 ani, își câștigă existența cântând în corul școlii, ce funcționa pe lângă biserica Sf. Mihail, la Lüneburg. Avea talent pentru oricare dintre instrumentele: vioară, violă, spinetă, clavicord, clavecin, însă instrumentul favorit, toată viața, va rămâne orga.

În 1703, obține primul post de organist în orășelul Arnstadt. Orga bisericii de la Arnstadt, la care a cântat multă vreme, avea două claviaturi și o pedală cu cinci registre, dar Bach avea mâinile puternice făcute pentru clape. Degetele lui cuprindeau intervale neobișnuite pe claviatură. Cu cele de la mâna stângă cuprindea 12 clape, iar cu cele rămase libere, cânta pasaje în intervalul dintre ele. Era în stare să execute triluri cu oricare dintre mâini. Nimic nu-i era imposibil pe clapele pianului și pe tastele orgii. Susținea că iscusința și arta i se datorează sârguinței, încât cei ce muncesc cu tragere de inimă pot ajunge ca dânsul. Își iubea mult orga. Sacrifica mult timp pentru ea.

Când asculți muzica lui Johann Sebastian Bach, ai impresia că vine din cer. Sursa de inspirație vine din muzica slujbelor de seară, care a exercitat asupra lui o putere de atracție de-a dreptul miraculoasă. De altfel, toată viața a râvnit la postul de muzician de biserică. În 1717, prințul Leopold de Anhalt-Köthen îi oferă postul de capel-maistru de curte, iar în 1723 este numit cantor și director muzical la biserica St. Thomas din Leipzig.

Adevăratul cămin e propria inimă

S-a căsătorit prima dată cu verișoara lui, Maria Barbara, și au avut patru copii. Prima soție a decedat. În urma unei călătorii, o găsește moartă în casă. Apoi, muzicianul și-a dorit o soție care să-i rezolve toate obligațiile, pentru ca el să poată folosi timpul și energia pentru sublimele revelații ale muzicii, cu ale cărei daruri fusese înzestrat din plin. „Primisem o educație aleasă, învățasem să cos, să gătesc (…), dar nu purtasem pe umeri grijile unei gospodării și ale creșterii copiilor” – scrie Anna în cartea sa. „A avut o răbdare îngerească cu mine în timp ce-mi dădea lecții la pian. Nu m-am lăsat descurajată de tachinările lui tandre. Am avut împreună 13 copii dintre care 7 au decedat”.

Când Anna Magdalena Wilcke s-a căsătorit, Johann Sebastian Bach avea 4 copii. Din ambele căsătorii au rezultat 21 de copii, dar n-au supraviețuit decât 4 fete și 4 băieți. Dintre toți copiii, Wilhelm Friedemann Bach, Johann Gottfried Bernhard Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann Christian Bach și Carl Philipp Emanuel Bach au devenit muzicieni.

După căsătorie, viața Annei se desfășoară acasă printre treburile gospodărești și creșterea copiilor. De-a lungul căsniciei sale, ea descoperă că pe soțul său îl înflăcăra muzica și părea adesea convins că munca asiduă și credința pot ajuta pe oricine să ajungă la fel ca el. „Nu este nicio vrăjitorie. Esențialul constă să apeși clapa potrivită în clipa potrivită. Restul săvârșește orga de la sine”, îi spunea adesea soției sale despre cântatul la orgă. „A fost toată viața de o rară înțelepciune și prevedere, încât judecata lui n-a dat greș. Rege printre muzicieni, credea adânc în ordinea tuturor lucrurilor, în casa sa, în muzica sa. Credea cu tărie că baza societății și moralei este ordinea. Îl necăjeau laudele fără noimă ale celor care credeau că se pricep la muzică”.

„Părul tău blond mi-a fost rază de soare, acum părul tău de argint îmi e rază de lună. E o lumină mult mai potrivită pentru noi, tineri îndrăgostiți”, îi spune compozitorul soției sale la împlinirea a 30 de ani de la căsătorie. Împăcat cu sine, căci avusese cu a doua soție căminul adevărat pe care și-l dorise, compozitorul s-a mulțumit toată viața să se știe înconjurat de familie și de câțiva credincioși care-i cunoșteau muzica. Goana după succes și relații de societate nu se potrivea cu firea lui.

„Am fost binecuvântată între femei că mi s-a dat să trăiesc într-o caldă intimitate, cu un spirit mare, să asist la nașterea muzicii lui.” – își amintește Anna Bach. „Simt că arta lui te răpește într-o cu totul altă lume, în care toți trăiesc într-o veselie paradisiacă, uitând grijile pământești pentru că în sufletul lui sălășuiau pacea și frumusețea. Nimeni n-a știut atât de bine să definească contrapunctul în muzică.”

Virtuozul cu geniu de compozitor care însenina cu muzica lui celestă lumea noastră posomorâtă, spunea adesea: „Scriind pentru propria mea plăcere nu trebuie să mă supere faptul că arta mea nu este pe placul tuturor”. A compus cantate de o deosebită frumusețe inspirându-se din psalmi, muzica sfântă, Patimile după Matei sau Vinerea patimilor. Muzica lui era o chemare a morții izvorâte din viziunea învierii.

După o asiduă cercetare, așa cum scria soția sa, descoperise că literele din numele Bach, cântate pe note, alcătuiesc o melodie, drept pentru care folosește succesiunea de note din numele său în cele trei teme ale unei fugi, lucrare rămasă neterminată, din păcate.

O zi vin viața lui Bach

O dată pe an, cei din familia Bach obișnuiau să se adune și să cânte muzică scrisă pe versetele Evangheliei. La final, stăteau toți la masă, unde nu lipsea mâncarea favorită, mai ales a compozitorului: scrumbii preparate cu sos de vin și piper. Se spuneau anecdote, la o cafea bună, o bere sau un vin roșu, în timp ce muzicianul fuma o lulea.

O zi din viața lui Bach însemna lecții cu elevii săi, cărora nu le tolera dezordinea și lipsa de punctualitate. Compunea și cânta la orgă, la pian, la violă. Seara îl găsea în familie, unde îl așteptau copiii și frumoasa sa soție. În momentele sale de odihnă asculta predica unui călugăr din Strasbourg, din care soția lui citează pasajul preferat.

„Ce să facem pentru a simți îndrumarea cerului? Nimic altceva decât să privim adânc înăuntrul nostru și să trăim în pace între pereții casei noastre; în acest fel, omul își va descoperi adevăratul cămin în propria sa inimă și va renunța la goana neastâmpărată după bunurile vremelnice. Se va simți astfel acasă pe acest pământ.” Adept al lui Luther, obișnuia să-i citeze filosofia în public, acasă, la biserică sau prin călătorii. În serile de toamnă, după o zi de muncă, copia la lumina lumânării până târziu în noapte, știme.

Mai departe cititi in METROPOLIS

Monica Andrei

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.