Ochii leului de la Zoo

Am fost ieri la Zoo Băneasa, cu băieții mei. După ora 17! Deci seara, pe răcoare.  Nu-mi place să merg, dar a vrut Andrei să vadă leul, pe care-l auzim, […]

Am fost ieri la Zoo Băneasa, cu băieții mei. După ora 17! Deci seara, pe răcoare.  Nu-mi place să merg, dar a vrut Andrei să vadă leul, pe care-l auzim, zilnic, cum urlă. Chiar de acasă îl auzim.

Persoanele care vând, de obicei, nestingherite ,vată de zahăr și jucării luate din angroul Europa și revândute aici, la intrare, fără bon fiscal, fără nimic, începuseră să-și strângă catrafusele. Ziua era pe sfârșite.

Însă la Zoo, lumea intră încă. Familii cu bunici, tătici, mămici, bone, cumnați, frați, veri, copii de țâță sau mai mărișori și nelipsiții îndrăgostiți, care s-au gândit că e mai romantic să se sărute adânc lângă un lemur amorțit  sau o coadă de maimuță plictisită de viață.

Am plătit și am intrat.  Niciodată nu mi s-a părut mai decolorată și mai lipsită de sens grădina cu animale. Din câte cuști erau acolo, majoritatea păreau părăsite. Nici urmă de viețuitoare. Nimic. Nici măcar o codiță, un nas, ceva…Vietățile se ascundeau ca de frica morții. Am văzut pelicanii, broaștele țestoase (pitite bine și ele, dar le-am descoperit), struții, lupii, fazanii, papagalii, tarantulele. Niciodată nu m-am bucrat să văd un suflet într-o cușcă, colivie, țarc, etc. M-am pus în locul lui. Măcar teoretic. Iar la circ, la spectacol, n-am fost în viața mea!!! Doar pentru realizarea unor reportaje, cu artiștii, dar să văd animalele, nu.

lemur

Lemurul.

By the way: aveau lupii niște priviri depresive!

Pe vremuri, aici erau zeci de maimuțele și maimuțici. Acum? Un biet macac trist, sictirit, își scarmănă meticulos puricii de la popou. Din când în când, privește oamenii din libertate și parcă zice: „Vă place, mă, cum trăiesc eu? Vă distrează?”

Îmi amintesc de Gaia, elefantul adus la Zoo prin anii 70. A fost omorât în cele din urmă, mai știți? Povestea lui, AICI. Pentru el venea multă lume, când eram eu copil…

-Mămicăăă, iete maimuțaaaa!, țopăie un băiețel grăsuț, venit cine știe de unde, cu familionul compus din vreo cinci persoane vesele ca la nuntă. Generau o gălăgie, ca la ei acasă, în bătătură. Mai urmau să chiuie.

-Stai bă, lângă mă-ta marea, să faceți poză cu maimuțoiu`, zice și tatăl, un burtos în bermude și șlapi.

Când i-a văzut, macacul i-a privit cu scârbă și le-a întors curul. Vizitatorii se supără:

-Băăă, ce nesimțit! Maimuță proastă! Băăă!

Nu-i așa? Ce lipsă de respect! Au mai dat și bani pe bilete.

Copilul gras începe să bâzâie. Vrea să vadă macacul!

-Mamaieee, zi-i, bre, să iasă afarăăăă!, plânge nervos.

Dar macacul are personalitate. Dispare. Nu dă doi bani pe oameni și nici pe „mamaie” care îl cheamă cum face cu gâștele, acasă. Nu ține!

*****

Mai sus, la zona leilor, e liniște. Nici urmă de coamă. Nu se zărește nicio felină. La urși, la fel. NI-MIC! Ne plimbăm pe la păsări. Struții ne privesc curioși, bufnița e ascunsă, poneii stau nemișcați, de zici că-s împăiați. Nu-mi place. Mă simt o ticăloasă care privește animale închise.

leulDeodată, Regele animalelor scoate un răget incredibil.

-Leul, leu!, țipă puștanii. Hai să vedem leul!

Mergem și noi. Lumea, grămadă. Toți vor să facă un selfie cu leul. Își scot SMART-urile, iPhone-urile, tabletele, aparatele foto. Se înghesuie, se calcă pe deștele de la picioare, se îmbrâncesc (da`, dă-te, domne, că mai vrea și alții să vadă!!).

Leul, la fel ca și macacul, s-a întors cu spinarea spre noi. Felina a ales să ne trateze cu o indiferență imperială arătându-ne coada. A stat așa vreo 30 de minute, până când vizitatorii au plecat. Când a văzut că oamenii dispar, The King, și-a întors coama și, preț de câteva minute, ne-a privit. Ochii lui nu spuneau nimic. Absolut nimic. Cu toate astea, nu-i pot uita. Și atunci mi-am dat seama. Nu animalele sunt închise în cuști, ci noi…

Dana Fodor Mateescu

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.