Operă în trei acte, cu bice, cătușe și simulări de act sexual

Aseară n-am avut ce face. Mă uitam la Mezzo, canalul de muzică clasică. Urma Handel, cu opera Alcina. -Lasă aici!, zice Răzvan. Și cheamă-l și pe Andrei, o să fie […]

Aseară n-am avut ce face. Mă uitam la Mezzo, canalul de muzică clasică. Urma Handel, cu opera Alcina.

-Lasă aici!, zice Răzvan. Și cheamă-l și pe Andrei, o să fie ceva frumos. alcina 2

-Bine, am zis.

Mie Handel îmi place, dar opera asta n-o văzusem niciodată.

Hai să tragem puțină cultură-n piept. Și m-am așezat frumușel la televizor.

Apare și Andrei, îmbufnat, pentru că l-am dezlipit de la Minecraft.

Până să înceapă povestea propriu-siză, m-am uitat și pe o cărticică pe care o cumpărase Răzvan cu ceva vreme în urmă. Aveam o variantă a Alcinei, pe un DVD, dar n-o vizionasem.

alcina 5În timp ce artiștii cântau (voci superbe, muzica incredibil de frumoasă, interpretări absolut divine!!!), trăgeam cu ochiul la sinopsisul din mânuța mea. Dar nu înțelegeam de ce nu se leagă. (Oi fi fost eu nițel ușchită la ora aia?) Este totuși, o piesă clasică, nu?

La Mezzo se derula cu totul altceva. Artiștii erau îmbrăcați ca în zilele noastre (OK, nu-i o problemă! Am mai văzut adaptări d-astea!) dar, la un moment dat, au apărut niște polițiști (cred ca antitero) cu bocanci și cu pistoale. Îi amenințau p-aia de pe scenă! alcina 7

Apoi, în pat (în aproape toate actele exista un pat mare!) au început să se pupe personajele principale. Alcina cu Ruggiero…Domne, cânta Alcinuța (soprană) ca o pitulice (de altfel o interpretă foarte expresivă, extrem de talentată și bine pregătită, a rezistat 2 ore!!)  și-l mângâia pe Ruggiero (castrato, contratenor) pe la jliț, pe la spate, iar el, întărâtat, hop, bagă capul sub fusta ei…

Am rămas țeapănă! (v-am zis că l-am chemat și pe Andrei să vadă opera!)

-Băi, ce dracu e asta??? Sunt nebuni?, îl întreb pe realizatorul Andreiului, (copil de 9 ani și jumătate, care făcuse niște ochișori cât cepele – pentru el devenea din ce în ce mai acaparantă opera Alcina și domnul Georg Friedrich Händel. ) alcina 1

-Vine sfârșitul lumii!, zice Răzvan, înțelept ca un bunic liniștit.

Mă gândeam: să-l trimit înapoi pe Andrei la Minecraft? Să nu-l trimit? L-am mai lăsat. Ce naiba?! Doar n-o să aducă ăștia aici hamuri, bice, măști și jucării sado-maso!

Nici nu mi-am închis bine ușa gândului din cap, că … polițiștii de care v-am povestit mai sus (o femeie si-un bărbat) au scos o pereche de cătușe și-un bici. Ce? O leagă pe Morgana (alt personaj) de mâini, în pat, apoi femeia-politist o mângîie cu o cravașă. Pe grumaz, pe spate, pe picioare, pe sâni și…ghiciți mai unde! Că nu vă zic! alcina 6

Și de-odată: zbang!, polițista se face că-i trage una la poponeață. Zbang! Zbang! Morgana (care are și-o măscuță la ochișori) cântă de mama focului, și plânge și suferă și se zbuciumă și iar cântă…

-Andrei, nu vrei tu să te duci la Minecraft?

-Nuuu! Vreau să văd ce fac ăștia! E interesant.

-Du-te mă, la Minecraft, că dacă nu vrei, pleci la culcare!, zice și tac-su, din ce în ce mai hotărât.

Copilul stă nițel pe gânduri, apoi dispare la computer.

Scot telefonul și fac câteva poze. Îmi pare rău că n-am reușit să importalizez faza cu capul lui Ruggiero sub rochițica Alcinei.

Frate, dar se schimbă decorurile nițel, afară de pat, care e un fel de laitmotiv al spectacolului, și rămân Alcina cu Ruggiero.

Hopa!! Contratenorul se lasă încet, pe spate, în pat. Alcina, țup-țup, sare ca o veveriță. Măi, și cântă, și cântă, apoi se urcă pe el, îl călărește, îl sărută cu foc, simulează perfect actul sexual, asta în timp ce Ruggiero, aflat în extaz, îi răspunde promt cu vocea lui subțire, de castrato.

Până la sfârșit, au ținut-o tot așa, ca neamțul cu tararaua, într-un erotism bolnav, descreiarat, fără nicio legătură cu adevărata operă a cunoscutului compozitor.

alcina 4

Alcina cântă, Rugggiero, cântă și el…Toată lumea e veselă!

Ah, drăguțul de Handel! Să fi trăit el, și să fi văzut!!

Poate că sunt eu o ignorantă, nu gust noutățile în materie de muzică, dar ce am văzut în seara asta de dumincă, a fost peste puterea mea de înțelegere și de acceptare. Nu știu dacă e un semn de bătrânețe (sau de prostie), dar nu mi-a plăcut absolut deloc!

Păcat de artiștii, atât de talentați, de frumoși, de vocile lor excepționale, păcat de scenograful care a muncit la decor, păcat de cuie, de șuruburi, de patul ăla mare, de perne, de meșteri, de electricieni, de orchestră (impecabilă!)…

Dana Fodor Mateescu

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.