Vocea de la biserică – când un adolescent de 17 ani vrăjeşte o lume întreagă

Trăiam cu impresia că în Ploieşti nu se întâmplă prea multe lucruri bune. Şi că nu ar exista nici prea mulţi oameni pasionaţi de ceea ce fac, sau determinaţi, sau […]

Trăiam cu impresia că în Ploieşti nu se întâmplă prea multe lucruri bune. Şi că nu ar exista nici prea mulţi oameni pasionaţi de ceea ce fac, sau determinaţi, sau despre care aş putea vorbi admirativ. Nu credeam că ar fi fost ceva care să mă surprindă în această urbe care stă, parcă, mult prea mult în umbra capitalei. Acum câteva săptămâni, însă, mi-am dat seama că mă înşelam. Mă înşelam pentru că îi uitam pe ei: adolescenţii.

Era o dimineaţă obişnuită de duminică în care încercam să ajung cât mai repede la biserică. Biserica, un alt subiect controversat în zilele noastre, dar în care mie încă îmi place să ajung pentru simplul motiv că o asociez simplu cu Dumnezeu şi credinţa. Restul sunt detalii.

Într-un sfârşit, am ajuns la slujba de la Catedrala Înălţarea Domnului, din Ploiesti, Vest. Şi, printre rugăciuni, oameni care veneau şi plecau, a fost ceva care m-a surprins atât pe mine, cât şi pe cei prezenţi: vocea de la strană.

Întâi, doar am auzit-o: o voce puternică, dar melodioasă, care dădea greutate şi sensibilitate fiecărui cântec religios. La un moment dat, mă simţeam ca la un concert, şi nu la slujba care, trebuie să recunosc, uneori mi se pare prea lungă şi monotonă. Acum, însă, era altceva. mariina

La final, aveam să şi cunosc această voce. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că, de fapt, cel care cânta atât de frumos era un adolescent. Un băiat căruia eu nu îi dădeam mai mult de 16-17 ani, cânta cu atâta plăcere, chiar dacă slujba propriu-zisă se terminase, iar oamenii aşteptau la miruit. Nu obosise, ba mai mult, părea că nu vrea să rateze nicio cântare vine la rând.

Şi, aşa, într-o hotărâre de moment (trimisă de sus, cine ştie), am vrut să aflu mai multe despre el.

De ce?

Poate că a venit momentul să nu ne mai plângem atât de mult de Ploieşti, de ţara asta, de tot ce se întâmplă rău în jurul nostru, ci să ne axăm mai mult pe ce este bun, surprinzător şi altfel.

Cătălin este un astfel de exemplu. Un băiat de 17 ani, care nici măcar nu locuieşte în Ploieşti, ci în Rotari, comuna Ceptura, Prahova, dar care vine la această catedrală, şi nu numai, şi cântă cu atâta plăcere şi dăruire, nu este puţin lucru.

După ce am stat de vorbă şi am aflat mai multe despre el, despre ceea ce îşi doreşte şi cum vede el oraşul nostru, mi-am dat seama că, poate, mai avem o şansă.

Când muzica se împleteşte cu credinţa

Adrian Cătălin Voicu, pe numele său întreg, locuieşte în sat Rotari, comuna Ceptura din Prahova, mai are 2 fraţi şi 1 soră şi învaţă la Liceul Tehnologic Toma Socolescu. Aşa a şi ajuns să cânte la Catedrala Înălţarea Domnului: a poposit în prima zi de şcoală, s-a împrietenit cu dascălul de acolo şi a început să vină din ce în ce mai des.

Totuşi, primul contact cu religia şi credinţa nu a fost aici, ci în satul natal, şi după cum el însăşi mărturiseşte, îşi doreşte să devină un mare psalt (cântăreţ de muzică psaltică), să ia Bacalaureatul, să dea la Facultatea de Teologie, să urmeze un Master, după care, cine ştie, poate chiar să devină preot.

Îmi place că nu se avântă încă în hotărâri. Deocamdată îi place foarte mult să cânte în biserică. Îşi va vedea de şcoală şi, mai departe, va vedea unde îl va duce viaţă.

În duminica în care eu l-am descoperit la catedrala din Vest, Cătălin venise aici după o absenţă de un an (asta neînsemnând că pierduse contactul cu biserica, ba chiar dimpotrivă).

Mulţi oameni au venit la strană doar pentru a-l felicita şi a-l întreba dacă vrea să se facă preot.

Cine ştie, poate mulţi simt nevoia unei noi generaţii de preoţi, ceva mai altfel şi deschise către oameni, dar asta e doar o părere proprie.

Despre Ploieşti, muzică religioasă şi concursurile de tip X Factor

Îl întreb, bineînţeles, câte ceva şi despre Ploieşti şi generaţia sa. Cătălin îmi spune că nu a stat să analizeze prea mult oraşul, dar i se pare ok, cel puţin din perspectiva lui. Oricum, speră să ajungă să studieze la Bucureşti.

Mă uimeşte când îmi spune că nu vrea să participe la concursurile de tip X Factor şi Vocea României pentru că nu s-a axat foarte mult, până acum, pe muzica străină. Ştiind cum cântă, însă, sper că se va răzgândi şi va încerca să facă ceva şi în sensul ăsta.

M-am despărţit de Cătălin cu promisiunea că voi mai veni să îl ascult la Catedrală, iar el nu se va lăsa de cântat muzică bisericească. Nu ştiu dacă înţelege foarte bine ce înseamnă să devii preot, nu ştiu dacă într-adevăr va deveni unul, dar sper că, dacă acest lucru se va întâmpla, să îşi păstreze plăcerea de a oferi iubire şi încredere oamenilor (acum, prin muzică, atunci, prin toate celelalte aspecte ale acestei vocaţii). Ar fi un câştig. Şi pentru biserică, şi pentru noi.

by Marina Râșnoveanu

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.