Filosoful Nae Ionescu între huzur nebunesc și iubiri pătimașe

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoaşterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. […]

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoaşterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. Nici Goethe, care s-a însurat după 80 de ani, nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu sau Dobrogeanu Gherea n-au ajuns la numărul de record de volume biografice.

Filozoful, logicianul, pedagogul și jurnalistul român Nae Ionescu (pe numele real, Nicolae C. Ionescu) a trăit între 16 iunie 1890 și 15 martie 1940. La vremea când a început să publice, prin 1924, semna articolele cu „Nemo” în revista „Ideea Europeană”. Era un necunoscut, dar „pe cai mari”, cum spune zicala, pentru că-i avea colegi de redacție pe: Constantin Rădulescu Motru, Constantin Beldie, Emanoil Bocuța, Corina Irineu. Mircea Eliade și Vasile Băncilă îl promovau în scrierile lor ca un „mare învățător al neamului, urmaș direct al lui Nicolae Iorga”. Este adevărat, că unele texte ale filosofului rămân inaccesibile și azi omului de rând, chiar dacă au fost scrise între 1925-1940. Ele își păstrează noutatea, originalitatea, bogăția de sensuri și semnificații.

Scrisorele de amor, iubiri pătimașe și zvonuri

După suprimarea Ziarului „Cuvântul”, în 1934, profesorul preda la Universitatea din București și rar publica ceva prin vreo gazetă. Toți își amintesc cum George Enescu, ca un școlar conștiincios, aducea bilețele de amor destinate filosofului, la redacția „Cuvîntul”. O jumătate de veac a circulat legenda unui Nae Ionescu văzut cu „chip de diavol”, c-așa-l descria Maruca Rosetti Cantacuzino, în scrisorelele ei de amor. Atunci când logicianul se afișa cu câte o iubită prin București, Mircea Vulcănescu și Mircea Eliade primeau aceleași scrisori trimise de către prințesă și toată lumea din redacție era sufocată de mistuitoarea ei dragoste pentru logician.

La acea vreme, Maruca și Nae erau căsătoriți, dar inima fiecăruia râvnea la altcineva. Când s-au cunoscut, filosoful avea 38 de ani, iar prințesa 49, era amanta lui Enescu, însă îl iubea pe Ionescu. Prințesa trăia despărțită de soțul ei care o înșela cu cine nimerea. Când acesta a decedat într-un accident de mașină aproape de Sinaia, Tudor Arghezi a comentat savuros momentul, în tableta publicată, „Cântecul lebedei”.

Nae Ionescu era însurat din studenție cu Elena Margareta. Circulau zvonuri că se culcase cu servitoarea Charlotte, fii săi erau nebotezați, avea multe amante, nu fusese în stare să-și susțină doctoratul cât stătuse prin Germania… În realitate, profesorul își umplea golul vieții și urâtul zilei cu lectura romanelor polițiste, în casa lui de la Șosea, care arăta ca un castel medieval, cu scări de marmură, hol mare, bibliotecă, salon, dormitoare, piscină și servitori. După ce l-a părăsit soția, ieșea rar din casă, doar în compania amantelor.


Amante tenace și o moarte „misterioasă”

Maruca Cantacuzino, prietenă bună cu Regina Maria pe care aceasta o descrie în „Povestea vieţii mele”, ca fiind „înaltă, frumoasă, cu ochi negri, mândră la chip şi ciudată”, avea propriul ei salon, în București. Când îl invită pe Nae Ionescu la concertele lui Enescu, ia contact cu o societate la care nu avea acces. Intrând în cercul prințesei care i-a întregit legenda și i-a aurit imaginea în epocă, filosoful își lauda bunurile: casa de la Băneasa, vila de la Balcic, vaporașul de pe Marea Neagră și automobilul Maybach pe care-l conducea. Din leafa lui de profesor și banii câștigați de la vreo gazetă, n-avea cum să și le cumpere. Motiva că Malaxa i-ar fi dat ajutor pentru construirea vilei, în schimbul unui teren pe care i l-ar fi donat filosoful pentru a-și construi inginerul un manej.

După șapte ani de frecventare a salonului, prințesa cucerită de inteligenţa lui de „Daimon”, și de puterea de pătrundere „demoniacă” îi propune să se însoare cu ea. El dispare fără explicații, ea-și aruncă vitriol pe față. Își dă foc. Pe cheltuiala lui, George Enescu o internează într-un sanatoriu de boli psihice, de pe lângă Viena. După însănătoșire o ia de nevastă, apoi se stabilesc definitiv la Paris.

Pe lângă Regina Maria, o altă rivală care frecventa salonul Marucăi, era Cella Delavrancea, destul de tenace în a găsi orice prilej a-i sta în preajmă filosofului şi a îndepărta orice femeie care ar fi râvnit la el. Se știe că, în tot acest timp cât a frecventat salonul, Nae Ionescu a conviețuit din 1933 până în 1938 cu Lucia Popovici-Lupa, în vila de la Băneasa, fata lui Nicolae O. Popovici-Lupa, profesorul de la Facultatea de Agronomie din București, cu vreo șapte ani mai tânără decât el. Era văzut deseori, în compania femeii extrem de frumoase la Balcic.

Ambele rivale, Maruca și Cella știau că Lucia era amanta filosofului. Cella i-o descria Marucăi, ca fiind o „femeie cu farmec și originalitate, una dintre cele mai inteligente și seducătoare femei, care l-a salvat pe Nae de la neant’’. Cu un an înainte de deces, pianista îi scria lui Filip Lahovary că „simțea nevoia să-i țină companie prizonierului în vila sa de la Băneasa”, care-i devenise între timp o „închisoare” de lux sau un domiciliu forțat, un fel de „pregătire” înainte de mormânt, după ce Lucia îl părăsise.

Venturia Ghibu (soția lui Onisifor Ghibu) îi aranjase Cellei un concert la Cluj, pianista nu se prezintă, dar îi trimite o scrisoare: „Am intrat într-o prăpastie de necaz care mă îneacă. Și n-am mai putut să ajung. Profesorul Nae Ionescu a avut o criză de inimă duminică. Nu l-am putut părăsi. Dar mă rugam lui Dumnezeu cu atâta credință, încât nu am vrut să-mi închipui, că se poate sfârși un om de care țara are atâta nevoie. Eu i-am închis ochii. Durerea mea este atât de mare cât a fost bucuria dintre noi. Te sărut, Cella”.

Vestea morții subite a profesorului înconjoară lumea, cu un mare mister. Unii bănuiau că ar fi fost otrăvit de persoane din anturajul Regelui Carol al II-lea, care-l îndepărtase din cercul său, iar după plecarea acestuia din țară, au acționat. Adevărul era altul. În momentul decesului, doar o soră medicală care-l îngrijea se afla în casă. Pianista a aflat ultima vestea morții și a fost întâmpinată de cumnatul profesorului: „doamnă, rolul dumneavoastră s-a terminat!”, în timp ce sora sa Antoaneta distrugea în curte, cu ură, lacrimi și disperare, bustul fratelui ei, realizat de Milița Pătrașcu.

Mai departe cititi in METROPOLIS.

By Monica Andrei

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.