Puterea de a fi calm

Am citit undeva (nu mă-ntrebați unde, memoria mea e cu rucsacul prin munții Piatra Craiului) că în momentul în care suntem stresați, supărați, nervoși, înspumați, etc. ...celulele noastre o iau […]

Am citit undeva (nu mă-ntrebați unde, memoria mea e cu rucsacul prin munții Piatra Craiului) că în momentul în care suntem stresați, supărați, nervoși, înspumați, etc. ...celulele noastre o iau razna. Se duc, gata, pa, aleluia! Imunitatea scade. Suntem dezgoliți, fără apărare. Și atunci?

Aud vești oribile în fiecare săptămână. Cutare a facut infarct și a murit la 40 de ani.

-Ce-a avut?

-S-a certat cu nevastă-sa și…

-Incredibil!

O doamnă are cancer cu metastaze, dar ea se simțea bine până s-a dus să-și facă niște analize…Cumplit! Mai multe prietene de-ale mele, unele foarte apropiate, au cancer. Fac citostatice, au fost operate, au suferit și suferă crunt.

Mă gândesc mereu la ele. Unele sunt de vârsta mea, au copii, altele sunt chiar mai mici. Ce simt ele? Ce-a fost atât de dureros, de cutremurător în viața lor, de li s-a schimbat așa de puternic destinul? Cine și cum le-a distrus sănătatea, liniștea?

Apoi, mă întorc spre mine. Eu ce fac? Cum mă ajut pe mine însămi? Și mă ia groaza! Pentru că nu fac absolut nimic. Mă cred tare. Fata lui nea Fodor de la CET VEST București. Mamă, ce inteligentă sunt eu! (acum Răzvan o să zică: La autocritică ai fost întotdeauna bună!)

Îmi bat joc de fiecare clipă, de parcă aș fi propriul dușman. Muchinuța versus Muchinuța.

Am fumat, m-am culcat târziu, m-am trezit devreme. Nu-mi las timp pentru mine. Mănânc haotic, fug cu bicicleta în pădure, fug de mine, fug pe stradă, fug pe scări, mă enervez din lucruri mărunte, muncesc mult, gândesc mult. Țin gândurile înghesuite, nu le dau drumul, sunt numai al mele. Dar ele se revoltă. Se ceartă. Vor afară. Unele sunt incompatibile cu altele. Își scot ochii, își rup țoalele de pe ele! Apoi se împacă. Numai eu știu cât e de greu să le aduc la un numitor comun.

Să luăm, spre exemplu, o zi obișnuită. Marți. Sau vineri, că azi e vineri, 7 octombrie, ziua internațională a zâmbetului. De câte ori v-ați necăjit voi până în clipa asta? Pun pariu că nu ați făcut o socoteală. Eu am încercat, dar mi-a dat cu radical din cos de alfa, așa că m-am lăsat păgubașă. Jur pe geaca mea de motor că am încercat să fiu calmă (am numărat până la 5 și-am respirat adânc, așa cum făcea Octavian Cotescu în Buletin de București) dar degeba.

Am cunoscut în viața mea oameni frumoși, de la care am avut ce învăța. Dar oare am făcut-o?

Scriam la Mircea Dinescu, la Plai cu boi, în numărul 3 din 2002, sub pseudonimul Daniela Moscopol.

Atunci am întâlnit un om extraordinar. Avea 106 ani, se numea Emil Wagner, și a  fost primul inginer ceramist din România. Bunica lui era rudă cu Richard Wagner, compozitorul.

Am făcut un interviu cu el și m-am minunat tot timpul.  Tipul era fabulos! Calm ca o duminică însorită de aprilie. Vorbea coerent, era un bun povestitor, clar în exprimare. 106 ani! Și n-a avut o viață roz!

Cu toate astea, gândurile lui erau limpezi. Mi-a plăcut foarte mult de el și mi l-am păstrat în suflet, alături de alții. Parfum!

Zicea că el nu se enervează niciodată și că a învățat să se detașeze de tot ce e negativ, ce-i face rău. Și nu avea dreptate? Avea!

După ce a apărut în „Plai cu boi” (ah, ce s-a distrat când s-a văzut în revistă, alături de niște cuconițe în pielea goală!), m-am mai întâlnit de câteva ori cu Emil Wagner, prin București, pe la Piața Victoriei. Era cu bicicleta, o vechitură din anii 30, dar încă bună. De ghidon avea atârnată o pungă albă cu o pâine, iar veselia care îi desena un zâmbet frumos pe obraz, era încă la el. Nu-l părăsise. Cum putea? Cum reușea?

Acum, de fiecare dată când spumeg de nervi, îmi amintesc de vorbele lui și-mi trece. Greu, dar îmi trece…

Dana Fodor Mateescu

foto: Răzvan Voiculescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.