Opriti! Vreau să cobor!

Luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, dumincă, luni, joi, sâmbătă…Zilele mele nu trec, ele vin, vin mereu peste mine, valuri de zile, toate diferite, toate nebune, colorate și iuți. Lunea […]

Luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, dumincă, luni, joi, sâmbătă…Zilele mele nu trec, ele vin, vin mereu peste mine, valuri de zile, toate diferite, toate nebune, colorate și iuți.

Lunea e o zi bună, pentru că mereu e un început și în ea m-am născut eu…O iubesc cel mai mult. Marți e zurlie rău și uită tot ce-i spun, ori e surdă, ori tâmpită.

Miercuri nu mă ascultă niciodată, face numai ce vrea ea, țipă la mine, trântește, bufnește, îmi arată degetul ĂLA ca semn al adâncului respect ce mi-l poartă. Joi trece fulgerător, cât aș clipi de patru ori.

Vineri mă privește copleșitor și mă-ntreabă dacă n-am cumva o batistă de împrumut, iar celelalte două, sâmbăta și duminică sunt împreună, s-au combinat demult, cred că e ceva între ele…Dacă aflu ceva, vă spun și vouă!

Când mă strânge-n pumni o zi grea, mă gândesc instinctiv: oare asta nu va fi ziua în care voi muri?

Aiurea! Nu cred că are vreo legătură. Pe mama am îngropat-o chiar de ziua ei de naștere, clipe pe care ea le-a trăit, altădată, fericită, alături de prieteni, colegi, copii, prăjituri, șampanie, flori. Așa că nu are nimic de a face, nimic, nimic…

Tristețe: substantiv comun, numărul singular, genul feminin. Tot femeie e și ea, săraca! Se ține după și oriunde m-aș ascunde: în baie, în șifonier, după paltoane, în garaj, sub mașină, în pădure, ea vine, târ-târ-târ, plânge ca proasta și mă imploră s-o primesc în suflet.

Nu vreau! O împing cu piciorul, îi trag șuturi, pleacă dracu` d-aici, ce te fâțâi după mine? Ea nimic!

Păi cum să nu se țină? La mine-i bine, e cald, pământ bun, din ăla moale și mirositor, unde ea, smintita și ochioasa poate să încolțească.

Scap de ea o perioadă și e sclipitor totul. Râd, țopăi, uit că trag după mine 46 de anotimpuri, sunt fericită și naivă. („lasă, bre, că merge și-așa!”, vorba reclamei)

Dar vin din dreapta, și din stânga, și de sus, și de jos tot felul de „zgomote” care-mi bruiază înțelegerea, semnalul…iar mesajul ajunge greu la mine. Sau deloc!

 

Mi se pare că lumea în care trăiesc, în care trăim, e din ce în ce mai strâmtă, mai surdă, mai urâtă, mai murdară, mai mincinoasă, mai proastă și mai invidioasă ca oricând. Nu deschid ochii bine, că aud (aud, că televizorul e pornit, dar nu mă uit) de accidente cumplite pe șosele (…un cretin bagă pedală și ajunge la 120 de km/oră pe ceață și polei!- mor trei oameni), de crime abjecte (soțul își ucide soția… din gelozie. Ambii sunt sexagenari!-, tatăl își ucide băiețelul, o mamă bețivă își bate bebelușul până-l aduce-n comă de gradul IV, ), infracțiuni economice, șpăgi, înșelătorii, etc…

Uneori nici aerul nu mai e cum era odată și parcă totul stă să se prăbușească, să se pice ca o colivă, în care ai scăpat prea mult zahăr și prea multă apă.

Nu știu cum simțiți voi, dar eu încep încet-încet să zidesc ușa, să-mi construiesc un fagure din vorbe frumoase și bune, să mă ascund în propria-mi carcasă, cu gândurile și durerile mele cu mutre de veverițe, cu muzica și filmele mele alb-negru și color. Știu, sunt naivă. Dar mai bine naivă și vie decât…

Nu înțeleg de unde curge atâta ură, atâta mizerie (mături, detergent și mopuri sunt pe toate tejghelele!), ipocrizie, lehamite, nepăsare. Și-atunci rămân singură-singură, ca miezul în nucă, iar substantivul ăla nesuferit, iar vine după mine! Te-am prins! Stai așa!

Nici eu nu sunt cum aș vrea să fiu, dezamăgesc, am dezamăgit, irit lumi, agit persoane, sunt prea obosită și prea departe ca să mai ajung unde sper. Unde sper?

Ad astra per aspera. Canci! Stelele au murit de mult, mi-a zis Eminescu când eram mică. Mică și cuminte…

Dana Fodor Mateescu

 

 

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.