Femeia care a uitat să doarmă

Străina   În mine locuiește o străină cu părul lung Nu plătește chirie Nu cere nimic Nu caută nimic Dar știe să mă doară sublim.   În loc de gură […]

Străina

 

În mine locuiește o străină cu părul lung

Nu plătește chirie

Nu cere nimic

Nu caută nimic

Dar știe să mă doară sublim.

 

În loc de gură are-un fluture roz

Care cântă.

Străina asta se plimbă prin mine ca prin casă

Se înfruptă cu ce găsește

Mai plânge, mai dansează,

Șterge ce e de șters,

Îmi pictează flori pe oase

pune la loc tot ce a căzut din sufletul meu

mângâie sau rupe uscăturile.

 

Nu vrea să plece

Nu vrea să uite

Doar stă.

Când obosește

își culcă fluturele pe inima mea.

Dana Fodor Mateescu

23 octombrie 2017

 

 

 

Culorile

 

Toate hainele mă dor de când ai venit.

Cămașa roșie nu mă mai suportă,

Și-a rupt nasturii și-a plecat departe,

nici ea n-a putut să spună unde.

Pantofii mă urăsc, eșarfa de la tine plânge.

Tu știi ce vreau

Eu simt ce știi.

Toate tainele mă ard

Sunt veselă doar luni dimineața,

când țipă frunzele-n pomi și vii la mine în somn.

Perdelele casei mă rod, ușile mă aud

Drumurile mă trec dincolo, în alte lumi,

spre sufletul tău despuiat.

Mi-a răsărit o Dunăre-n piept, de când te-am văzut prima dată

Erai blând ca un lup hăituit de cățele.

Culorile noastre își vorbesc îndelung

până la moarte. Aștept.  (3 octombrie 2017)

 

 

Fără aripi

Nu mai am aripi

Zborurile mele au obosit

Privesc cerul și zac.

Nu mai am aripi, dar nu plâng

în locul lor mi-au crescut doi copaci albi care cântă.

Aripile sunt la tine

le-am smuls singură, pană cu pană, râzând

Ți-am cusut pe piept cel mai frumos poem de dragoste

Și o rugăciune.

Nu mai am aripi și mi-e sete

Umerii mei au deschis ochii spre tine, comoară ce ești!

Sunt cea mai fericită femeie din lume și plâng curat.

Nu mai am aripi.

Inima mea e o vulpe moale cu un sigur pui. (18.07.2017)

 

Femeia care a uitat să doarmă

 

Femeia care a uitat să doarmă

ninge în odaie cu aripi de fluturi verzi.

Somnul ei și-a dezlegat gleznele

și a plecat departe

în ochii unei străine

din alt oraș și altă țară

mai rotundă și mai roz.

Femeia care a uitat să doarmă

fuge din propria-i rană,

Curge ca un miez

Spre bărbatul din catifea.

Cineva îi spusese că nu va fi niciodată al ei

dar nu credea,

astea-s povești de sugrumat îngerii.

Femeia care a uitat să doarmă

plânge din umeri

plânge din sfârcuri

plânge din tălpi

scoate pe gură flori de baobab și artificii.

Ochii ei văd miresme

și pe el, din spate, cum pleacă pentru vecie

de parcă ar veni.

Ssss! Auziți?

o frunză cu gene s-a pornit să urle

în locul ei.

…..

Casa colorată

 

În ziua aceea

Mi-am azvîrlit cei 30 de ani tocmai sus,

pe casa colorată din cartierul evreiesc.

Era bine, nici dracu’ n-ajungea la noi!

Pe spinarea noastră se hîrjoneau stelele

coapte ca prunele

şi aerul mirosea demenţial a şosea udă.

Iar despre apus, ce să mai spun?!

Cu friguri mă lua pe la ceafă iubirea!

Soarele stătea buză-n buză cu mine şi ce ne mai povesteam!

Dimineaţa?

Era doar inima mea,

o fetiţă cu funde care sărea coarda pe strada Mircea-Vodă.

….

 

Zarzăre-n cer

 

În noaptea asta

stelele au gust de zarzăre coapte

Le-aș strânge pentru tine,

dar mi-e brațul prea departe de trup.

Spaima are ochi de jăratic și smulge copacii cu dinții

O vezi?

A trecut pe lângă noi

Poți s-o ajungi din urmă dacă vrei

Spaima e sora mai mică a morții.

Are ochii roșii și suflet de vată.

Crește odată cu noi

Se bucură odată cu noi

urăște, cântă, urlă, plânge, mușcă din pahar,

dansează și naște

odată cu noi.

Chiar e liniște și-ți pot auzi sângele cum chicotește

lângă tâmpla mea dreapta,

(da, vena aia care se umflă mereu ca proasta când nu înțelege ceva!)

În noaptea asta îmi amintesc de cea care pleacă mereu

și se întoarce doar o singură dată,

numai pentru tine.

Sunt eu, întoarsă pe dos ca o rochie cu mere roșii

Pășind pe vârfuri.

Ha! Ha! – o balerină plină cu Xanax

Hei, om bun! Zâmbetul meu e mai greu decât al tău

pentru că mă doare.

………..

Tu

Amintirea ta era un vas de sânge închegat

dezlipit cu unghia de pe o rană fierbinte.

O monedă fără desen

azvârlită într-o fântână sfântă

din Roma, Milano, Pesaro

sau alt oraş cu macaroane şi parmegiano ras peste minţi tulburi de italieni zâmbitori.

Glasul tău izbea liniştea

ca un concert Metallica cu vocalul împuşcat la revoluţia din 89 în Piaţa Universităţii

ca un păianjen cu prada în chelicere

Viața mea e o casetă fără bandă.

Figura ta a rămas pe faţa de pernă bej

o respir și te văd.

Îmi spuneai:

„citeşte-l pe Cărtărescu,

mai cumpără-ţi şi tu, la bursă, un Pascal Bruckner, un Milan Kundera,

măi, zâno, lasă naibii ifosele şi iubirile de baltă!”

Ce te mai iubeam!

Îmi controlai cu privirea gândurile și vârsta

pe care o înghesui și azi  în buletin

ca pe un pulover verde.

……….

Vis nevisat

 

Fiica noastră doarme încă

Pitită în molecula de miere.

Nu știe că plouă.

Ea nu există acum.

E capricioasă

Așteaptă să fie concepută undeva

În pădurea cu supape de eucalipt

În jungla unde musca Tze-Tze

Îi scrie un e-mail de amor țânțarului anofel.

Tu mă săruți de parcă ai lipi plicuri

Pentru abonații revistei cu popi triști

Aștepți ridicarea barierei de îngeri?

În pântecul meu miroase a cireșe

și vibrează un cor de copii în Si bemol major

E timpul.

…..

Nebuna

Prin măduva ei fugeau bărbaţi cu ochi ca jarul

Proaspăt bărbieriţi la frizerii de mahala,

Stropiţi cu iasomie ieftină

Direct din sticlă.

Pe sub piele i se întindeau

ca după un somn bun.

Căscau cu toţii în pântecele supt

Vedeai un deget, o mustaţă, o legitimaţie,

Năluci.

Sufletul ei era o carne roz de floare

muşcată direct de pe ram

alerga pe străzile sfioase ca nişte călugăriţe

Dar n-o iubea decât el

Iute,

în întunericul căprui

Cu buzele îi devora ciorapii din plasă dulce,

agăţaţi într-un loc anume

Ştiut doar de palmele lui de ţăran

în care se topeau bomboanele .

Cu pantofiorii ei lucioşi de hetairă bolnavă de lingoare

l-a călcat pe piept, în dreptul sufletului.

Ah, Nebuna şi prefăcuta

ţinea ultima victimă între dinţi.

….

Cuvinte care mă înlocuiesc

 

Nu vreau să mai vin la tine niciodată!

Le trimit pe ele

Ştiu drumul,

nu l-au uitat

ştiu şi adresa.

Cuvintele mele au călcâiele linse de câini

sunt mai nebune decât mine

şi mai înalte.

Cuvintele mele slăbesc din ce în ce mai mult

Orbesc şi îmbătrânesc peste noapte.

Doar ele mai ştiu să-ţi spună “Te iubesc“

Eu nu mai pot.

Acum mă uit peste umăr

Spre oamenii care-şi jupoaie gândurile-n oglindă

de piele şi de aripi şi de neguri.

Luna e borţoasă cu mere coapte în jar

la gât are mărgele din cireşe

şi cântă…

Tot verdele fuge de ea.

Tu dormi cu vorbele mele în pat,

pe pernă…

Le strângi la piept,

le săruţi perişorii de pe obraz şi de pe glezne

uite, au şi aluniţe.

Doar ele mai pot să-ţi spună “Te iubesc”

Eu am uitat.

….

 

De ziua morții

 

Moartea îşi făcea unghiile cu sînge şi limfă,

ca de obicei.

se mutase lîngă mine pe acelaşi palier şi auzeam tot ce face

cum se pregăteşte în fiecare dimineaţă, ca omu’

îşi ascute coasa,

o dă pe limbă ei de moarte

să vadă dacă e ascuţită bine.

N-avea voie să dea greş!

Mă-ntîlnesc cu ea pe scară:

„Bună ziua, moarte, ce mai faci?”

„Ete, ce să fac, cu treburi.”

Seara venea moartă de oboseală, moartea.

O auzeam cum deschide uşa cu piciorul

cum se descalţă

cum oftează.

o dureau unghiile.

Nici moartea nu prea are viaţă frumoasă, mi-am zis

tăindu-mi venele cu unghiera

ca să-i fac o surpriză de ziua ei.

…..

Așteptare

 

Strada în care mă înfund zilnic

se scorojeşte în fiecare zi ca o piele mâncată de Psoriazis.

E vremea să mă fac din nou dinte şi limbă

Salivă şi bocet.

Iarba muşcată de ger dăinuie

şi nimeni nu ştie câte cuie-am bătut între lume şi mine.

Vreau spaţiu, mai mult spaţiu între noi

atât cât să pot întide degetele

şi să cochetez cu poeţii pitiţi în ţigări cu Marijuana.

E vremea să scuip cuvinte obscene

şi să scriu ceva despre cucuruzul

pe care se iubesc ţăranii când le e foame.

Sunt aici!

sub buza străzii cu Psoriazis

Aştept.

……

Turta

Când a văzut-o pe Rosita

Jose Carlos a dus mâna la piept.

A plecat la cârciumă şi

nu şi-a mai simţit inima.

Amorţise

şi cerul i se părea aproape

Dacă întindea mâna, putea să-l gâdile pe El Dios la tălpi

Cineva i-a zis: „Du-te la vrăjitoare”

Şi s-a dus.

Ploaia spăla noaptea pe obraji cu unghiile…

Vrăjitoarea, ca vrăjitoarea

I-a scos băiatului inima din piept

a sărutat-o

a frământat-o ca pe un aluat

a plâns cu lacrimile ei de vrăjitoare

peste ea

şi băgat-o la cuptor.

A făcut o turtă şi Jose Carlos a mâncat-o.

De atunci, nu s-a mai întâlnit niciodată cu Rosita

În loc de inimă avea o turtă dulce.

….

Amintire

Din când în când îmi mai aduc aminte:

peste sufletul meu ară un tractor,

cu ură.

Îmi sfârtecă cerul din pântec

şi-mi mestecă inima

cu limba lui de fier.

Flămând,

Gurmand…

Peste sufletul meu trec femei însetate,

cu tălpile goale.

Fântâna e departe.

Ploaia

Ploaia cu o mie de fețe, ploaia cu o mie de ochi

Ploaia cu o mie de nume striga peste gard…

Venise.

Era trimisă de tine ca să-mi înmoaie gândurile.

Ploaia mea, cu gene grele și întrebări nerostite

își rotea fustele blânde și-mi aducea lacrimi pe pleoapă.

Ploaia cu  o mie de buze avea flori de portocal în priviri

Șoptea vorbe uscate și-mi mângâia macii de pe piept.

La sfârșit, mi-a adormit în fundele din păr…

Ploaia cu o mie de brațe erai tu…

Ploaia cu o mie de fețe, ploaia cu o mie de ochi

Ploaia cu o mie de nume striga peste gard…

Venise.

 

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.