Norocosul, partea a patra

Văzută din afară, viața mea e superbissimă. Mulți mă invidiază sincer. Am o iubită excentrică, frumoasă de pică, doctoriță apreciată, o carieră în ascensiune, prieteni, bani și relații exact unde […]

Văzută din afară, viața mea e superbissimă. Mulți mă invidiază sincer. Am o iubită excentrică, frumoasă de pică, doctoriță apreciată, o carieră în ascensiune, prieteni, bani și relații exact unde trebuie.

Văzută din interior, viața mea e un splendid dezastru. Simt că încep să obosesc. Să gâfâi. Mă trage spre ea minunata vârstă de 40 de ani și…încă nu m-am însurat. Nu că aș ține eu să fiu cu zgardă la gât, dar mi-ar plăcea să am o familie, doi copii, un câine. Nu! Nu câine. Ce fac cu Cleopatra? Aia nu-i suportă. Măi văd…

*****

-Pigei, când mergem la părinții tăi?, m-a întrebat într-o dimineață Daniela.

Tocmai mă bărbieream cu un brici nou-nouț, ascuțit ca o sabie de samurai, cadou de la Dan, saxofonistul formației, cel care a avut accidentul acela, știți voi. Când am auzit ce vrea iubita mea, m-am tăiat. De emoție, de sperietură, nu știu. Curgea sângele șiroaie, ca la Turtucaia-n răzbel.

-Mergem, cum să nu?, am zis tremurând tot.

-Când? Suntem împreună de un an și eu nu-i cunosc.

-Mmm. Curând, curând…i-am răspuns încercând să-mi opresc hemoragia cu o bon de la Lidl. Hârtia igienică și vata erau, din nou, consumate de Daniela.

În timp ce ea mă doftoricea cu apă chioară de la robinet, mă gândeam cu groază la epocala întâlnire dintre părinții mei, hipioți hotărâți, și ai ei, conservatori până la os.

Maică-sa, o serioasă și fostă profesoară de științe naturale la un liceu de renume din București, iar taică-su, inginer electronist, la pensie, cu o mutră de cioclu de lux.

Tipicari, enervanți, țepeni, (i-am văzut în fotografii. Zici c-au înghițit mături cu coadă!) plini de hobby-uri care mă scot din minți. Maică-sa are un coc de juma` de metru în vârful capului și gura ca o smochină. Daniela nu semănă cu ea și asta mă bucură. Nici cu tac-su nu seamănă, sper să fie înfiată!

Dumnezeule! Scena întâlnirii ar trebui filmată și pusă pe Youtube!

Tata e un tip încă fericit, cu o chelie impecabilă, lucioasă (și-o freacă zilnic cu un prosop verde, niciodată cu altă culoare!) și cu o chică demodată până la brâu, „pleată” pe care nu și-a mai tuns-o de pe vremea când aveam eu trei ani. Ar fi și păcat să nu veniți la nunta mea, v-ați distra ca la bâlci, la tiribombe…

Domnul Pandele senior, adică tata, fumează de stinge, numai Marlboro roșu cartonat, bea Whisky și bere cu cisterna. Ficatul lui e căptușit pe interior cu tablă zincată curbată, din aia pentru acoperișuri. Pun pariu! Altfel n-ar rezista! Se crede un fel de Guru mai mic și speră să întâlnească extratereștri într-o bună zi. Îi așteaptă din 1967, săracul!

Când și când, se trosnesc teribil amândoi, și el și mama, așa, de chichi, să se mai simtă ca-n tinerețe.

Mama a împlinit 68 de ani în august, dar mintea ei e de 24, dansează în toate stilurile toată ziua, (rumba, cha-cha, tango, vals, indian, hippie, tribal fusion și mă opresc aici, dacă-mi permiteți!) e vegetariană de un sfert de secol, face Yoga, (ai crede că are 48 de ani, mai mult nu-i dai.) Se îmbracă în blugi evazați, are eșarfe înflorate, părul lung, bine-nțeles, sandale din piele, cu talpă joasă, cercei din Paraguay. La gât poartă o coadă de maimuță pitică din bazinul Amazonului. Cică îi aduce noroc și o ferește de vibrațiile negative. Nu se desparte niciodată de blestemata aia de coadă, noroc că s-a mumificat de mult și nu mai pute.

Mama mea e o femeie incredibilă, se bazează pe zodiac și e preocupată de alinierea planetelor, studiază stelele. Vrea să știe care a mai crăpat, care a explodat, care s-a născut, care s-a căsătorit sau a divorțat. Stelele de pe cer, dar ce credeați?!

S-ar înțelege „de minune” cu scorpia de madam Avram care se închină la Euglena viridis.

După ce a ieșit la pensie, mama a participat la tot felul de întreceri sportive gen: „aleargă pentru liniștea planetei!”, „fugi pentru ajutorarea bolnavilor de diabet!”, „sari din copaci pentru copiii abandonați!”. A luat mereu numai locul I și sunt mândru de ea!

Una peste alta, părinții mei sunt oameni cu spiritul liber, fac ce vor, n-au reguli, sunt din altă piesă total, nu seamănă cu nimeni de pe pământul ăsta.

Verile se duc la nudism, la Vama Veche, au ei un loc secret unde se întâlnesc cu alți babalâci, cam la fel de simpatici ca și ei, se trotilează cu Jamaică și bere, apoi cântă cu toții la chitară „Blowin` in the wind” al lui Dylan și plâng. Magnific!

Uneori, nu știu exact când, că nu-mi spun, e secret, organizează spirale energetice ca ale lui Bivolaru.

Când și când replantează flori-de-colț în munții Bucegi. Avem acasă sute de răsaduri, dar asta deja e altă poveste.

Cu alte cuvinte, părinții mei sunt niște cetățeni responsabili, pe care te poți baza, bunici capabili să își legene pe genunchi nepoțeii și să le povestească despre mișcarea flower-power din Bucureștiul anilor 60-70… Mă rog. Probabil că unii dintre voi sunt și vor fi de altă părere.

Doamna Avram colecționează carcalaci exotici și fluturi, au casa plină, iar domnul e un mare inventator, a scornit o mașinărie care zboară la o înălțime de trei metri, funcționează cu bălegar și se încarcă uneori alternativ de la soare!

Ha! Ha! Parcă îi și văd întâlnindu-se cu…Daniela și cu ai ei. Vai de zilele mele! Cum dracu` să nu mă tai în barbă când mă gândesc la asemenea belea?

-Pigei!, mă scoate Daniela din visarea dementă, în care mă aruncasem, ca-ntr-o apă…

-Mă duci tu la spital azi? N-am bani de taxi.

Am respirat adânc și am șoptit:

-Te duc, da.

Ea s-a prins că e ceva în neregulă.

-Pigei! Spune-mi! Tu nu vrei să te însori cu mine, așa-i? Ți-e frică și să-i vezi pe părinții mei, mereu mă duci cu vorba…Știi? Nu te obligă nimeni.

-Nu-i asta, dar…

-Dacă vrei, nu le spunem.

-Nuuu!

-…și îi punem în fața faptului…

-Haide, măă!

-Da! Le facem o surpriză CO-LO-SA-LĂ!, a mai zis doctorița mea și a început să bată din palme ca la spectacol.

Apropo de spectacol. Eram foarte, foarte stresat în perioada aia, aveam de pregătit și de filmat un interviu pentru televiziunea română, patru concerte în țară, la Cluj, Brașov, Sibiu și Sighișoara, o grămadă de lucruri de făcut, de organizat, de învățat partituri noi, dificile. Pe 17 aprilie trebuia să urcăm și pe scena Ateneului Român, într-un concert extraordinar pentru strângerea de fonduri, o acțiune umanitară, care urma să ajute o secție clinică de Chirurgie (era implicată și Daniela aici!) și bolnavii cu afecțiuni maligne. Deci, eram megastresat. Invitatul principal era John Miller, un celebru chitarist care făcuse o reală pasiune pentru teorbă. Și pe unde se învârtea pe globul pământesc, căra și teorba după el. Dacă nu știți ce-i aia o teorbă, vă explic eu acum: e un instrument muzical vechi, extrem de complicat, care seamănă cu un fel de cobză, dar nu e cobză. Și nici lăută nu e. Un fel de girafă a instrumentelor cu coarde. Are aproape doi metri în lungime, e imensă, dificil de transportat și de cântat la ea. Teorba are coarde speciale, fixate pe o prelungire, în formă de volută, a gâtului, pentru sunetele grave. Era un eveniment concertul ăsta!

-Vreau să mă însor cu tine! Da!, m-am trezit vorbind.

-Hihihi! Știam eu că nu-mi reziști, Pigei! Hai, pe cai! Am de cusut azi paișpe pacienți isteți și cine știe ce urgențe mai vin, că e ceață și știi cum conduc ăștia.

Ne-am urcat în mașină și-am pornit. Am lăsat-o pe Daniela în poarta spitalului.

…..

Am ambalat și m-am gândit. Sunt cretin, dar încerc mă tratez. Cum? Însurându-mă? De ce dracu` îmi trebuie mie însurătoare? Complicații! Vorba lui tata: „Volens-nolens aghiasmus Pigeius bibet” adică Vrea, nu vrea, bea Pigei aghiasmă.

……

17 aprilie. Ziua spectacolului. N-am dormit toată noaptea și în puținele clipe în care am ațipit, am avut numai coșmaruri. Se făcea că John mă alerga pe scenă cu teorba lui. Spectatorii se aflau în sală. M-am trezit lac de apă. Eram foarte agitat. Apoi prima belea: Cleopatra vomitase orhidee. Știu, sună poetic, dar m-am dus rapid cu ea la veterinar de dimineață.

Bref: am primit de la Daniela de ziua mea șapte ghivece cu niște orhidee superbe, toate culorile, zici că-s fluturi încremeniți, care se sărută. Pisica a poftit la ei și…i-a mâncat, ca o nebună ce e! Casa era plină de petale cu bale. Veterinarul i-a pus perfuzii cu vitamine și antibiotice, i-a făcut spălături stomacale, i-a dat lapte. Tremuram. Parcă eram drogat. Tocmai atunci să se întâmple? Biata Cleo!

După concert, urma să ciocnim câteva cupe de șampanie și să socializăm cu baștanii care dau banii pentru spital și bolnavi. N-aveam niciun chef, dar era obligatoriu și de bun-simț.

Daniela stătea acasă, o lăsasem să mai doarmă, fusese de gardă și era terminată de oboseală. Îmi promisese totuși că va veni. Ah, îi cumpărasem special pentru seara aceea o rochie extraordinară de la Yves Saint Laurent.

-Ai grijă cu ce te încalți!, i-am zis într-o pauză de repetiții, când am sunat-o la telefon. Să nu cumva să-ți pui bocancii ăia cu șenile și nici sandalele roz-somon cu verde și strasuri, că ne supărăm, da?

-Da, daaaa! Am înțeles, șefu`… făcea ea căscând.

-Te încalți cu pantofii natur de lac, ai înțeles?

-Bine, domnule, gata, nu mă stresa, crezi că-s idioată?

Hm…Ce cred eu?

…..

Spectacolul a fost colosal! Dacă mie mi-e plăcut! Iar eu sunt un tip extrem de exigent. Au fost aplauze timp de 45 de minute încontinuu și două bisuri. Nu-mi venea să cred! Chiar am fost la înălțime. Eram cu adevărat fericit.

În primul rând am descoperit-o pe iubita mea. Nu știu prin ce minune, mă ascultase de data asta și se îmbrăcase exact așa cum am rugat-o eu. Arăta extraordinar de bine. Însă nu am înțeles de ce și-a înfășurat un șal roșu pe mâna dreaptă. Nu era strident, chiar pica bine cromatic, dar arăta cel puțin straniu, pentru că era bombat la capăt. Sfinte Sisoie, ce tâmpenie a mai făcut femeia asta?

După ce s-a terminat totul, ne-am adunat la Capșa pentru recepția de care v-am povestit. Lume bună, artiști, actori, câteva balerine, oameni de afaceri, medici, profesori universitari, academicieni, jurnaliști și, firește, John Miller care atrăgea ca un magnet pe toată lumea. Sincer, ca om, e un tip obișnuit, dacă n-ai ști că e unul dintre cei mai buni chitariști ai lumii, ai zice că-i Sile, curierul de la Cargus. Dar ca muzician, e un geniu!

Miller a venit și cu teorba, era să spargă o lampă de cristal și să-i scoată ochii unei doamne care s-a apropiat să-i ceară un autograf.

…..

Eram din ce în ce mai îngrijorat că nu apărea Daniela. Am ciocnit un pahar de șampanie cu invitații, am făcut cunoștine noi, am primit sute de felicitări. Presa era „pe noi”, fotografii, interviuri, mă dureau fălcile de atâtea răspunsuri standard pe care le dădeam automat ca un robot.

La al treilea pahar de băutură a apărut Daniela. Mă amețisem și aveam chef de scandal. Ea îmi zâmbea semeață ca o soție de domnitor, cu barba sus și niște mișcări de ziceai că-i născută-n Brazilia și-a dansat Samba de la un an și trei luni. Toate privirile s-au îndreptat către ea. Cameramanii, fotoreporterii, jurnalișii. Medicii și profesorii pe care-i cunoștea, au venit s-o salute. Dar Daniela era crispată. Le întindea mâna…stângă. Foarte curios!

Când m-am apropiat, am observat că se fardase puțin. Și cam strâmb. Beată nu era, pe nas nu trăgea, nu fuma….Ce s-o fi întâmplat totuși? Mi-a șoptit disperată:

-Pigei, am făcut o prostie!

-Ce?

-Uite! Îmi pare rău! Te rog să mă ierți! Am vrut să-o curăț înainte să vin la spectacol. Nu știu ce m-a apucat. Prea era ruginită! Arăta rău.

Și-și scoate șalul de pe mână.

Sfântă Mărie, bunule Iosif, stimați cetățeni din Betleem! Vaza mea medievală din secolul al XVI-lea din fier forjat era înțepenită pe mâna ei. O cumpărasem de la un anticar din Genova, dădusem 3000 de euro pe ea, arăta fantastic, o dantelă din fier forjat, care se strâmta ușor, doar un copil ar fi putut să-și strecoare mâna în interior. Avea certificat de autenticitate și anul gravat pe fund: 1570, pe vremea când voievodul Moldovei, Vasile Lupu, aducea la Iaşi de la Istanbul moaştele Sfintei Parascheeva! O valoare! Iar Daniela mi-a frecat-o cu Tix și Axion!

-Știam că e valoroasă, miorlăia ea, dar avea ceva rugină pe interior și am vrut s-o curăț. Să-ți fac o surpriză, Pigei știu cât iubești curățenia. Am băgat peria aia lungă, dar n-am reușit așa de bine. Apoi am încercat cu spălătorul de vase, ăla din sârmă, mă știi că-s ambițioasă! Am tot îndesat mâna, am mișcat-o până mi-a rămas acolo. N-am mai putut-o scoate. Se înțepenise complet. Plus că s-a și umflat. Pigei, m-am nenorocit, mâine am o operație grea, ce fac? Trebuie s-o tăiem!

– Cu ulei ai încercat?

-Nu funcționează!

-Cu apă?

-Nici atât!

-Băi, eu nu-mi distrug vaza medievală! Punct!

-Cum? Mâine îl operez pe Drosu, sportivul, ăla cu ruptură de menisc. E programat. Cum să-l deschid cu vaza pe mână, ești complet diliu!

-Dilie ești tu! Nu mă interesează! Îl operezi cu stânga! Cu gura! Mie nu-mi strici vaza!

-Ți-o plătesc! Am bani!

-Ai pe naiba!

-Am, jur! Am strâns pentru nuntă…

-Ce? De nunta-ți arde? Nu mă mai însor, gata!

-Cum nu te mai însori? Din cauza unei vaze medievale? Fac ceva în ea, Pigei!!!

-Da? Ce vorbești, soro?! Scoate-o mai întâi!

În timp ce ne certam, la noi veneau tot felul de oameni care ne felicitau, pe mine pentru spectacol, pe ea pentru ideea cu strângerea de fonduri. Daniela se comporta admirabil, pe mutrișoara ei nostimă nu se citea nici cel mai mic semn de supărare, dar eu aveam o față de suvenir din Africa.

Mă sufocam. Mi-am desfăcut gulerul cămășii. Nu-mi mai păsa de nimic. Îmi simțeam limba invers, cu rădăcina la vârf și vârful în gât…

Trebuia să beau o tărie, că altfel crăpam! M-am dus la bar și-am oftat:

-Tequila!

Barmanul mi-a pus în față un păhărel. L-am privit urât.

-O sticlă vreau! Mare!

M-am îmbătat criță. M-au dus pe brațe acasă, habar n-am ce s-a mai întâmplat după. Mi-au povestit băieții că m-am urcat pe mese și-am început să cânt ca un dement „Mulțumim din inimă partidului”.

John și Daniela s-au machit și ei, cu ambiție și devotament, John din plăcere, Daniela de supărare, ca și mine. Miller se învârtea ca apucatul cu teorba printre invitați, îi mai lovea din când în când pe chelneri, le dărâma paharele de pe tavă sau din mâini. Iubita mea își pierduse șalul în nebunia aia și stătea la vedere cu vaza mea medievală înfiptă-n mâna dreaptă. Ziceai că-i piratul din Caraibe, Jack Sparrow. Nu știu ce părere au avut invitații, dar mi-au spus colegii de formație că s-au distrat copios, au râs până le-au plesnit nasturii de la cămăși. O  lady foarte bogată din Anglia, nu dau nume, chiar a crezut că e un spectacol anume regizat pentru înveselirea publicului și, într-un acces de optimism a donat 10.000 de euro.

Pe Daniela au dus-o la un atelier auto, cunoșteau ei acolo un meseriaș discret, care mi-a tăiat vaza medievală și a eliberat-o pe nebună din captivitate. Obiectul era total compromis, dar domnișoara doctor a putut să-și opereze pacientul în condiții optime, ba chiar intervenția a fost un succes. Mare noroc are fata asta!

…..

După ce au mai trecut câteva săptămâni și s-au mai liniștit apele, (vuia tot târgul despre ce s-a întâmplat la recepția de după spectacol, s-a scris și în ziare!), ne-am hotărât să ne căsătorim. I-am invitat pe părinții noștri la un restaurant din oraș, într-o sâmbătă.

Era o zi minunată de primăvară, copacii înnebuniseră peste noapte și înfloriseră cu toții, de zicea că s-au vorbit între ei. Mă simțeam ușor ca fulgul, dar totuși aveam emoții, recunosc.

Prima dată au venit părinții Danielei. Of! Mi-a pierit orice chef de viață. El, cam la vreo 68-70 de ani, la costum, călcat perfect, cămașă de protocol, cravată. Domnul Avram era corect, arogant, pășea țanțoș ca un curcan. Mă privea superior, de parcă ar fi deținut secretele supreme ale întregii omeniri. El știa de ce a fost asasinat Kennedy, ce culoare au ștrampii Papei, unde sunt extratereștrii, cum se poate vindeca orice tip de cancer, unde este comoara din insula Oak, ce taine ascund francmasonii, cât fac radical din 345789 și, în genere tot!

Mama soacră, mai tinerică, îi ținea isonul la nesuferire. Durdulie, scorțoasă, îmbrăcată cu țoale scumpe și accesorizată cu bijuterii fine. Își strâmba gura din minut în minut, transformând-o într-un cioc oribil. Când se uita la mine, simțeam cum îmi îngheață vezica urinară, instantaneu.

Îmi era frică de ea! Femeia era în stare să mă urecheze și să mă scoată la tablă, la lecție. Părinții Danielei erau total diferiți de fata lor, ea nu semăna la nimic cu ei și lucrul acesta mă bucura enorm.

-Ce nume este ăsta? Pigei? Janis Joplin?, m-a luat pe nepregătite mama soacră. Daniela ne-a povestit despre dumneata, dar nu ne-a venit să credem. Cine și-ar putea boteza copilul cu un asemenea… nume?

-Eu!, a tunat tata care abia sosise. Bocănea și zăngănea cu cizmoaiele lui de cowboy, din piele de șarpe și pinteni în toată regula.

Sfântă și neprihănită muceniță Ecaterina! Trebuia să-l fi văzut și voi! Era ușor beat, așa cum îi stă lui bine. Avea o pălărie dată pe spate, geacă roșcată din piele întoarsă, cu franjuri, blugi LEVI`S și o cămașă de holtei, roșu-flacără. Bineînțeles, deschisă la patru nasturi, atât cât să i se vadă părul sur de pe piept și tatuajul cu un leu superb. (el e Fecioară, dar a vrut să ducă în eroare gagicile!).

Mama Danielei a făcut: „Hiiiiiii”! și a repezit repede mâna la glanda tiroidă. Se sufoca. Era șocată. Tata socru și-a scos ochelarii de la ochi și a întrebat calm:

-Domnul?

-Ahăăăhăăă, mmm, hehehe, zzzzzmmm!, a scos tata niște sunete, pe care n-am știut cum să le traduc. Așa că i-am sărit în ajutor:

-E tatăl meu. Cornel Pandele.

-Încântat! Eu sunt Artistotel Avram. Profesor de electronică, la pensie și inventator de renume. Dânsa este soția mea, Estera. Profesoară de științe naturale. Ne bucurăm că v-am cunoscut, în sfârșit. Sunteți singur? Soția nu ne onorează?

-Ba ne onorează, dar la ora asta… – și tata s-a uitat la ceasul de la mână, apoi pe fereastră, la cer, – nevastă-mea e în intersecția de la Foișorul de Foc și captează energiile pozitive transmise din constelația Sirius…Cum o știu mărinimoasă din fire, o să vă aducă și domniilor voastre așa, cam la vreo trei kile de „bucurii stelare”. Le ține în poșetă. Vindecă pe loc insomnia, constipația și impotența. Garantat!

Am crezut că părinții Danielei vor face un atac de apoplexie. Domnul Avram s-a învinețit, apoi a trecut printr-o gamă variată de culori: gri-șobolan, verde, albastru, roșu. Soacră-mea tocmai ronțăia cuminte niște caju și…s-a înecat. A tușit. A hârâit. A mârâit. Apoi, ochii i s-au bulbucat și, pentru o secundă, am crezut că o vom pierde. Dacă n-ar fi fost fiică-sa, să-i facă manevra Heimlich, zbura sigur și direct spre constelația Sirius.

În fine, ne-am liniștit, am comandat ceva de mâncare, am desfăcut o sticlă de vin sec și am discutat. Daniela era veselă, la al treilea pahar, tata se machise și el, ceruse votcă și cânta „Cry Baby”, , Joplin, of course. Atmosfera era mișto. Doar socrii mei păreau c-au mâncat melci cruzi și buze de șobolan blond, așa erau de schimonosiți la mutre.

-Hm…Daniela, am întrebat-o șoptit, acoperindu-mi buzele cu palma, ce-au, domnule, părinții tăi? Se simt rău?

-Nuuu! Așa sunt ei, stai liniștit! Să vezi când o să le spui ideea mea de nuntă!

Și zâmbea serafic, gen: n-am făcut nimic, sunt complet nevinovată…

-Ce idee? Care idee? Și de ce eu?, m-am enervat. Dacă e vreo bazaconie de-a ta, de ce nu le-o spui chiar tu? De ce mă bagi pe mine la înaintare?

-Daniela, ce se întâmplă?, a sărit tatăl ei. Ce tot șușotiți acolo? Nu e frumos! Ți-am expicat de atâtea ori că…

-Chiar!, i-a tăiat, tata, macaroana. Nu trebuie să aflăm și noi data căsătorie, locul și ora parangheliei?

Domnul Avram era stupefiat. „Cât tupeu! Ce grobianism! Să fie întrerupt de un papițoi bătrân, beat și hipiot pe de-asupra! El, profesor universitar, care a înghițit 30 de ani praf de cretă la catedră și a lăsat repetenți zeci de studenți mitocani, neatenți la sensul curentului alternativ și nici la forma de undă uzuală! Să fie sigur, acest papagal cretin, că nu-i va mai adresa vreodată o vorbă! Just!” Și a făcut bot.

-Dragii mei!, s-a lansat Daniela într-un discurs curajos. (Avea o voce de fetiță.) Eu și cu Pigei ne vom căsători în luna august. Aș vrea ca nunta mea să fie una SPE-CI-A-LĂ!, și când a zis asta a bătut cu palma în masă. Adică, vreau să-i spun DA în…parapantă.

-În ceeee?, a răcnit madam Avram, uitând de bunele maniere.

-În parapantă. Am și aranjat deja, am închiriat, deocamdată, două duble. Într-unul voi sta eu cu Pigei și-n celălalt instructorul și ofițerul stării civile, care în timpul liber e și rabin, un tip extrem de degajat, cu idei libere, joacă fotbal pe porunci și colecționează pixuri roșii.

-În timpul liber e rabin? Cum așa? Daniela, căsătoria evreiască se face numai între evrei, a strigat mama soacră cu lacrimi în ochi. Or, Pigei al tău e catolic, nu?! O căsătorie „mixtă” nu are nici un fel de valabilitate conform legii iudaice, deoarece nunta trebuie făcută “în legea lui Moshe și a lui Israel”. Ne batem joc de tradiții? Hăhăhăăă! Și dă-i plâns.

-Mamă, îl iubesc pe Pandele Petriceicu!! Poate să fie cosmonaut, musulman sau trompetă. E alesul meu și nu mă interesează. Dragostea nu are religie, e clar?!

Simțeam în capilare că va ieși un mare scandal. Mă înjunghia și un cot, ăla stâng. Știa el! De ce dracu` nu m-am gândit?! Ce-a fost în capul meu de i-am invitat la restaurant? Ăștia or să se ia la păruială, chiar dacă par așa intelectuali…

Tocmai atunci a apărut mama. S-a lăsat o liniște ca-n creier. Toți au amuțit. Radioasă ca un înger, zâmbitoare, optimistă, doamna Pandele a ciripit veselă:

-Ce faceți, copii? Gata?

Credeți-mă că dacă se iveau Ceaușescu din groapă, Maurer cu Generalul Antonescu în cârcă, n-ar fi generat același efect. Am crezut că părinții Danielei se vor ridica de la masă și vor pleca. Dar n-au putut. Nu-i mai țineau puterile. Era paralizați. Restaurantul s-a colorat în roșu, în verde, orange și violet. Ca la discotecă. Mama avea pe ea „pelerina specială”, una plină de paiete, (vreo 50.000) cumpărată în 1967 de la niște hipioți dilii din Tennessee. Când se mișca, valuri de lumini și culori incendiau totul în jur. De vis!

Dar spectacolul era prea mult pentru cei doi viitori socri ai mei, care aranjaseră pe ei maximum două culori și-i considerau inferiori pe ăia care se înțoleau mai extravagant. (chiar propria lor fiică!)

Mama nu s-a intimidat de privirile lor și s-a așezat frumos la masă. A cerut bere și pizza vegetariană, apoi, după ce s-a ghiftuit bine, s-a lansat în conversație. Până atunci, tatăl Danielei a vorbit cu pauze, clar, accentuând fiecare silabă, așa, ca în fața unei clase de cretini, care nu înțeleg de ce s-au născut pe lumea asta.

-…și o căsătorie trebuie făcută cu cap, doamna Pandele. Nu cu picioarele. N-am nimic împotrivă dacă sunteți de altă religie, s-au mai văzut cazuri…și nici noi nu ne ținem cu dinții de tradiții. Putem fi mai flexibil pentru fericirea copiilor noștri. Dar să se dea cu parapanta? Dumneavoastră sunteți de acord cu așa ceva?
-Sunt!, a zis mama. În perioada aia, Pământul și Soarele sunt cel mai îndepărtate unul de celălalt, iar Soarele se află în aliniament direct cu Sirius. Căldura de vară este rezultatul înclinării Pământului în jurul axei sale, astfel ca lumina Soarelui bate direct spre noi. Ce poate fi mai mișto? Vreau parapantă! Pigei, adu și marimbafonul, cheamă-l și pe nebunul ăla de John cu teorba lui și…va fi extraordinar.

-Și noi? Noi, părinții, ce vom face?, a chițăit soacră-mea. Aristotel suferă de rău de înălțime, are tensiune mare, iar eu…

-Păpușă, noi o să facem un picnic. Aducem corturi, paturi, niște bere, îi tragem un grătar strașnic și…gata!, a zis tata fericit. O dată îmi însor băiatul! Hăhăhăhăhă! Rock and roooooll!!!

În clipa aia, am văzut cum doamna Avram se scurge moale sub masă. Leșinată. Cârpă. Nimeni, niciodată n-o insultase în halul ăsta! Păpușă, auzi!

– Cum îți permiți, domnule, să-mi jignești soția?, a urlat domnul Avram la tata, pe care-l durea fix în pix de istericalele lor și lingea a paișpea votcă. Dacă n-aș fi un gentleman, te-aș face harcea-parcea!

-Zău? Ia încearcă, bă, puți mic!

Când tata s-a ridicat, domnul Avram îi venea până la barbă cu capul. Era de rău!

-Vă rog din suflet, nu vă certați!, am implorat eu zadarnic.
Până la urmă tot mama i-a împăcat. Nu știu cum. Cu vorbe, cu gesturi, cu zâmbete, le-a oferit energie stelară (avea în poșetă, că doar n-a stat 3 ore degeaba la Foișorul de Foc!)

Daniela a resuscitat-o pe mă-sa care dăduse ochii peste cap, tata a plecat bocânind cu ciocatele, iar mama a luat poziția lotus pe unul din scaune. N-o mai interesa absolut nimic, pentru că se făcuse ora la care, de obicei, medita. V-am zis că face Yoga, da? Ne-am despărțit și s-a lăsat tăcerea între noi.

…..

A sosit și ziua nunții. Ah! Știu, și mie îmi venea greu să cred că mă însor, darămite vouă! În noaptea de dinainte, am visat că aveam fracul rupt la spate și că am distrus ușa electronică de la trezoreria județului Ilfov cu teorba lui John. Ce dracu` făceam eu acolo, nu mai știu. Dar voiam să intru și teorba nu încăpea. Apoi, ușile s-au închis peste mine, eu am lovit cu instrumentul și…s-au fărâmat, de parcă erau din nisip. M-am trezit cu un sentiment rău, de teamă imensă…de cădere în gol.

-Pigei, ce zici? Merg bocancii cu ținte la rochia de mireasă?

-Nu merg, dar i-ai!

Aaah, cum arăta Daniela! Era o splendoare de femeie! Dar stați, că nu v-am povestit nimic despre rochia ei. În față era scurtă, numai dantelă și volănașe, iar în spate avea o trenă de trei metri. A costat o grămadă de bani, dar trebuie să recunosc că era minunată. Chiar și cu bocancii ăia!

Locul de unde aveam să ne dăm cu parapantele se afla undeva la Poaina Brașov.

Rabinul nu era chiar rabin, dar sigur era evreu. Unul cu simțul umorului și extrem de inteligent. A pus-o imediat la punct pe madam Avram. Nu știu ce i-a spus, dar a potolit-o.

Părinții noștri și toți invitații: prietenii, colegii mei de trupă, ai Danielei, chirurgi, ginecologi, rockeri și hipioți bătrâni, – adevărate relicve, ziceai că-s ăia de la Rolling Stones, oldies but goldies, – ne așteptau jos, într-o poieniță. Aduseserăm scaune, mese, mâncare, băutură, muzică. Venise și John Miller, și-a cărat teorba și îi amețea pe toți cu noua lui compoziție, un „Concert în Si Bemol Major pentru teorbă și marimbafon”, ceva incredibil, o să vă cânt partea mea și vouă, dar mai încolo, că acum am un cârcel la deștul aratător de la mâna dreaptă.

Eu, în frac, cămașă albă din mătase, pantaloni, pantofi din piele, marca Tom Ford, foarte scumpi și atât de frumoși, încât îmi venea să le vorbesc cu „dumneavoastră”, așa cum zicea Fănuș Neagu! Eram ca un prinț!

Se strânsese lumea ca la festivalul berii, erau sute de turiști curioși să vadă „ce se filmează” erau convinși că turnăm cine știe ce film. Deasupra noastră se deschidea un cer splendid, azuriu, și bătea un vânticel dulce, care purta cu el aroma brazilor și-a ierbii de munte.

Parapantele ne așteptau în poieniță, invitații balotau de zor și beau, John Miller zdrăngănea la teorbă „Cry baby”, numai noi așteptam să vină instructorul, ca să ne explice câte ceva, să ne mai facă instructajul. Zborul cu parapanta nu e un moft, și poate fi foarte periculos.

În fine, a venit omul, ne-a povestit, ne-a legat centurile bine, ne-a pus căștile, ne-a verificat scaunele.

-Nu vă mișcați brusc acolo sus, da? Cum vă luați avânt, vă așezați în seletă și stați liniștiți! Atenție mare la curbe! Vă luați după mine și ăsta care vă căsătorește, OK?

-OK!, am urlat fericit. Pornim!

-Unu, doi, trei și….! Vâjjjjjjjjjjjjj!

Ne-am desprins ușor. Eram amândoi un fluture enorm. Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Uraaaaaa!, zbierau de jos și invitații noștri.

Rochia de mireasă a Danielei zbura grațioasă în urma noastră, voalul fâlfâia suav de sub casca de protecție. Un vis! Nu-mi venea să cred! Era demențial! Mi se făcuse frig, frică, eram sus, cam la vreo 30 de metri înălțime. Vedeam Poiana Brașov, oamenii pe sub noi, mici, ne făceau cu mâna…Nevastă-mea era în culmea fericirii, chiuia, țipa, râdea, îmi zicea că mă iubește. Și, la un moment dat aud un răcnet de fiară în dreapta mea:

-Cetățene Petriceicu Janis Joplin Pandele, o iei în căsătorie pe cetățeana Daniela Avram?

-Daaa!, am urlat.

-Ce zici?

-DAAAAAAAAAAA!

Apoi o ia pe Daniela:

-Cetățeană Daniela Avram, îl iei în căsătorie pe cetățeanul Petriceicu Janis Joplin Pandele?

-DAAAA!, a zbierat și iubita mea. Și ne-am pupat cască în cască, pentru că ea era în față și eu în spate, n-aveam cum altfel.

Mai departe, n-am mai înțeles ce-a zis ofițerul stării civile, pentru că a scos un urlet înfiorător. O rafală de vânt i-a ridicat cu picioarele în sus pe amândoi, apoi i-a îndepărat la vreo 50 de metri de noi.

N-am înțeles dacă a apucat să ne declare soț și soție sau dacă nu cumva m-a căsătorit cu instructorul… Îl credeam în stare, la cât era de disperat.

Eu, neatent și emoționat, am virat brusc la stânga.

-Pigeeeei! Ține direcțiaaaaa! Țipa Daniela și dădeea din picioare. Ne prăbușiiiiim!

– O țiiiiiin!

-Nuuuuuuuuuuuuuuu! Ajutoooooooooor!

Am tras de frâne, de toate centurile, de ațe, sârme și de legături. Aiurea! Mai rău a fost! Cu tot efortul meu, o altă rafală de vânt ne-a dat pe spate, tot cu picioarele-n sus, apoi ne-a învârtit ca într-un carusel. Urlam amândoi ca disperații.

-Pigeeeeei!!! Ne lovim de copaaaaci! Rochia meaaaa!

-Ține-te bineeee!

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

Trosc! Trosc! Buf!

Și liniște…

M-am trezit într-o Ambulanță zglobie, care chiuia de zor. Previzibil. La ce puteam să mă aștept? Doar e nuntă, nu?

-Soția mea!, Unde e soția mea? am început să strig ca apucatul.

-Stai liniștit, te rog!, mi-a zis asistenta.

-Ce-i cu Daniela?

-E bine! Te rog, să stai cuminte! Îți iese cateterul din venă.

Mi-am controlat corpul. Sărman cretin! Pantofii mei Tom Ford dispăruseră, ambele picioare îmi erau băgate în niște chestii medicale, (atele, bandaje?) probabil erau rupte, că nu le mai simțeam, cămașa de mătase era ferfeniță, plină de sânge, pe piept aveam numai zgârieturi care mă usturau. Mai tare ca astea însă, mă durea capul. Dădusem cu el de un copac? Nu știu.

Am început să plâng ca un copil pedepsit. Asistenta mă privea cu milă.

Ce ghinion! Ce căcat de nuntă!! Dracu` m-a pus să mă iau după nebuna aia superbă!!?

Am ațipit și m-am trezit la reanimare. Cineva mă mângâia pe frunte. Era Daniela.

-Iubita mea! N-ai pățit nimic? Ești întreagă?

-Da. N-am nici pe naiba, doar o luxație de haluce la piciorul drept și escoriații peste tot.

-Ce? Nu înțeleg.

-Mi-am luxat degetul mare. Atât. În schimb tu ești varză! Ai tibia de la dreptul ruptă și peroneul de la stângul. Trei coaste fisurate. Te-ai aranjat și c-un pneumothorax, dar te-au reparat deja colegii mei, ți-au făcut o exuflație decompresivă și ești bine.

-Adică tu, frumoasa frumoaselor, ți-ai scrântit doar un deșt de la picior, iar eu sunt țăndări? Nu-i corect!, Dumnezeu ține cu evreii!, am hârâit furios.

-Hihihihi! Te oftici? Știu, baby, dar asta e situația.  Stai liniștit, că n-ai voie să vorbești, nici să te miști. Până nu ți se sudează coastele, aici înțepenești. Și-ți mai dau o veste proastă. Robert n-a apucat să ne declare soț și soție, așa că o să vină aici, azi, să reluăm faza.

-Cu ei ce s-a întâmplat?

-Ahahahaha! Am aflat și eu azi. Îți povestesc, dar să nu râzi, da? N-ai voie!

-Nu râd, Daniela, crezi că de râs îmi arde?!

-Fii atent, Pigei! Au ajuns tocmai pe la Râșnov, habar n-am cum. I-a dus vântul. S-a pornit o vijelie, un fenomen meteo inexplicabil, aproape paranormal, nu știu ce s-a întâmplat. Cert e c-au aterizat forțat într-o șatră de țigani. Ăia i-au bătut măr și le-au ciordit parapanta. Ahahaah!! Abia au scăpat, amărâții. Bulibașa a dat ordin țiganilor să pună materialul de la parapantă pe coviltirul unei căruțe. Hahaha!

Cu toată supărarea, m-a bufnit râsul. Durerea era atroce în plămân, dar nu m-am putut abține.

-Stai că n-am terminat. Invitații…

-Zi-mi ce-au făcut invitații!

-Pigei! Demență totală. S-au trotilat în masă, unul n-a rămas treaz! Au și uitat de ce au venit. John Miller și-a distrus teorba, apoi s-a „căsătorit” cu Neluțu, oftalmologul, fostul meu coleg de facultate…

-John e gay?

-Nu, dar la nunta noastră s-au petrecut lucuri inexplicabile, ți-am mai zis. Alinierea planetelor, cum spune mama ta.

-Și? Ceilalți?

-Păi tanti Nora s-a certat cu vară-ta de la Strehaia și s-au înjurat ca la ușa cortului, n-am aflat de la ce s-au luat, iar băieții din trupă s-au îmbătat rău și au dispărut în munți. Încă îi mai caută Salvamontul, au zis de ei și la știri, la ProTV Brașov.

-Vai de mine, ce-am pierdut!!! Hihhiihii, am horcăit eu amuzat. Măcar au filmat și ei ceva? Să avem de ce râde la bătrânețe…Hihihihhi! Dă-mi și mie masca ai cu Oxigen, că mă sufoc!

-Poftim! Stai să ți-o pun. Așa! Au filmat tot. Până au început să se bălăngăne și să cadă. Au prins și aterizarea noastră în copaci. Și mai e ceva…

-Ce?

-Tac-tu a îmbătat-o pe mama cu Tequila și lichior de caise. Și ți-am zis că ea nu ține la băutură! Mama s-a făcut muci. Hahaha! La un moment dat, și-a scos peruca, – ea poartă veșnic o perucă, am uitat să-ți spun, a chelit de la stress cand aveam cinci ani și m-am plimbat pe marginea ferestrei. Stăteam la etajul șase. A avut un șoc și…

-Și?

– Acum era beată. Și-a scos peruca și nebunii ăia au început să joace volei cu ea, fotbal, care cum nimerea. Mi-a povestit tanti Nora la telefon. Două ore m-a ținut. Mvai! Apoi, pe mama a apucat-o dansul. Țopăia pe „Voodoo Child” al lui Hendrix, ce n-ai pomenit. Ea care toată viața a ascultat numai Bach și Purcell, ea care a avut parte numai de „Euglena viridis” și „Drosophila melanogaster”. S-a dezlănțuit complet. A scos tac-tu ce era mai rău în ea. Sau mai uman? Hahaha!

-Dumnezeule mare! Cum am putut să pierd faza asta? Numai tu ești de vină, cu parapanta ta!!!

-Taci, că n-am isprăvit! Tata s-a supărat, a aruncat în taică-tu cu o halbă de bere, nea Pandele s-a ferit dibaci cum îl știi, dar halba a nimerit fix în teorba lui John. Așa s-a făcut praf…Acum tata îi plătește „ostromentu` ” lui Miller.

Și în clipa aia, Robert a băgat capul pe ușă

-Bună, copii!

-Salut! Ce-ai făcut, domnule? Ne-ai lăsat necăsătoriți?!

-Ah! Pigei, dacă-ai ști prin ce-am trecut? Nebunul ăla de instructor…Băi, voi sunteți siguri că ăla e instructor autorizat? Eu nu cred! Habar n-avea să conducă magaoaia. Mă mir că n-am aterizat la Constanța.

-Da` ce? Tu ești rabin?

-Sunt în timpul liber, nu ți-a zis Daniela? Și era să mor din cauza ăluia! M-au bătut țiganii, numai când le-am zis că-s evreu, ne-au lăsat în pace, altfel ne rămâneau oasele prin Râșnov. Am avut noroc!

-Nu ca mine!

-Hehe! Norocul tău e Daniela, bestie ce ești! Hai să vă căsătoresc odată, că mai am și altele de făcut pe ziua de azi. Cetățene Petriceicu Janis Joplin Pandele, de bunăvoie și nesilit de nimeni, o iei în căsătorie pe…

Sfârșit

Dana Fodor Mateescu

Foto: Internet

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.