Cum am reușit să mănânc urzici

De fiecare dată când văd urzici la orizont îmi amintesc de mama. Ea gătea, mereu, primăvara, felul ăsta de mâncare. Le curăța cu mâinile goale și o vedeam cu strânge […]

De fiecare dată când văd urzici la orizont îmi amintesc de mama. Ea gătea, mereu, primăvara, felul ăsta de mâncare. Le curăța cu mâinile goale și o vedeam cu strânge din dinți. O usturau degetele.

-Danieluța, îți face mama urzicuțe cu ouț, da?

Strâmbam din nas, răsfățată. Nu-mi plăceau! Credeam că mă vor urzica pe limbă. Și nu voiam să le mănânc, oricâte vorbe bune ar fi spus mama despre ele. Le uram! Asta din cauza bunicii din partea tatălui, Bențoaia, care într-o zi m-a amenințat că-mi va de pe limbă cu urzici, dacă mai sunt obraznică…Dar tot ea a fost cea care m-a făcut să le accept și să le iubesc. Dar azi, de fiecare dată când le văd îmi amintesc de mirosul lor de fân verde, proaspăt cosit… și mi-e dor de palmele urzicate și moi ale mamei.

Bunică-mea le aduna din pădure. Mergea împreună cu madam Ferry, unguroaica și madam Goldman să le culeagă.

O zi întreagă lipsea de acasă, timp în care desăvârșeam răzbunări cumplite: îi puneam o cană cu apă sus, pe ușa puțin întredeschisă, săream încălțată în patul ei, îi strâmbam tablourile și icoanele, îi aruncam pietre în oalele cu ciorbă, îi mânjeam cu dulceață mânerele de la camere, scriam cu vaselină pe pereții casei: „mamaia = proastă = grasă = unguroaică”, parcă n-ar fi știut nimeni că eu eram realizatoarea tuturor drăciilor respective.

Ei, în ziua următoare, după asemenea porcării, bunică-mea m-a făcut să mănânc urzici, drept pedeapsă. Avea ea un sistem bătrânesc de a mă determina să execut ordine, pe care, altfel, nimeni, din nicio lume posibilă n-ar fi putut. Numai dacă m-ar fi forțat!

-Fir-ar Pavel al dracului, iar n-ai fost cuminte, Dănuță! Ce ți-aș scărmăna eu ție pielea, dac-ai fi pruncuța me!

Bunica mea avea o dambla. De fiecare dată când se supăra îl înjura pe primul ei soț, tatăl lui tata. El era de vină pentru toate câte se petreceau pe întreg mapamondul. El era vinovat că Stalin era Stalin și avea mustață, că Ceaușescu era Ceaușescu, era de vină pentru că ea a stat la coadă la butelii, la lapte și la brânză, era de vină pentru că nu-i ieșeau bine sarmalele în foi de viță sau că nepoată-sa, adică eu, era „rea și obraznică ca o coțofană”…Pe mine mă distra la maximum și abia așteptam să înceapă recitalul. Râdeam în hohote, cu dinții mei mici, încă neschimbați, ca niște pietricele albe de râu.

În ziua aia, singura mâncare în care am uitat să vâr papuci sau cuie ruginite, a fost cea de urzici. Ei și din ea mi-a dat la prânz să „mânc”, cum zicea ea.

-Dacă vrei să nu afle mumă-ta ce-ai făcut și să te bată, mânci ce-ți dau eu și cât îți dau eu. Dup-aia mai vorbim…

Mi-a pus în farfurie niște verzituri și deasupra lor un ou ochi, prăjit în ulei, după ce-a ieșit din Cocuța în dimineața aia. Cocuța era o găinușă pitică și roșcată. Turna la ouă de parcă era peștoaică.

La început m-am jucat cu furculița-n urzici. Vorbeam, țipam, comentam, scoteam sunete ciudate: tiiiiu, țțțțțțjjjjjj, vuuuuuuu, bang! Nino-nino-nino….Am construit o casă (așa făceam mereu!), am desenat un soare, o mașină de Miliție, un copil și, când tocmai mă pregăteam să distrug oul (era o furtună, știți?) a apărut bunică-mea cu un făcăleț în mână:

-Ei, mâncat-ai, Dănuță? Și îl învârtea așa, ca o ghioagă, deasupra capului…

Cred că-n 5 minute am balotat tot, de frică. Și oul explodat și urzicile. Atunci am realizat cât de bune erau la gust. Nu m-au înțepat la limba ce obraznică și nu mi-au rămas în gât. Am mai cerut o porție, și, de data aia, mi-a pus și usturoi în ele…Uuuuuuu!! Făceam ca trenul, dar erau așa de bune! În timpul ăsta, bunica îmi și povestea la ce sunt bune urzicile.

-Tu, Dănuță, la noi la țară oamenii se băteau cu urzici pe spinare și pe picioare, păntru reumă (habar nu aveam atunci ce-i aia!), iar fetele și nevestele se spălau pe păr cu zama, ca să le crească mătăsos și frumos.

Când a venit mama de la serviciu, seara, i-am spus:

-Am mâncat azi numai urzici!

-Nu te cred!

-Ba da! Jur!

Și i-am scos limba care se făcuse verzulie de la atâtea urzici.

Ce s-a mai bucurat, săraca!

De atunci, am mâncat mereu. Și mi-am amintit de fiecare dată și de mama, și de bunică-mea…

Hai să vedem împreună ce conțin urzicile astea, vreți? Și dup-aia, să-i tragem o mâncărică strașnică și sănătoasă, mai dă-o-n colo de carne! Pauză!

Păi urzicile au următoarele proprietăți medicinale: sunt diuretice, hemostatice (opresc sângerarea), antiseptice, emoliente, depurative, combat anemia, sunt bune la rinichi, reglează tensiunea arterială și nivelul de zahăr în sânge, stimulează apetitul și au un efect laxativ.

Am cumpărat două pungi pline cu urzici, de la Metro. Le-am spălat bine (două ape) și le-am opărit. Am pus pe foc o oala mare, pe jumătate plină cu apă și o lingură de sare. După ce a început să fiarbă apa, fleoșc, cu urzicile în ea! Și le-am lăsat să-și facă damblaua…După ce am constatat că s-au fiert bine, le-am scos și le-am clătit cu apă rece. Zeama verde rămasă, mi-am păstrat-o pentru păr. Mă spăl cu ea în seara asta, să vedeți voi ce-o să-mi lucească firele!

Urzicile le-am lăsat la scurs, apoi am călit o ceapă mare și drăgălașă. Eu nu fac rântaș din principiu! La nicio mâncare. Soțul meu mă întreabă mereu: „Muchinuță ai pus o mână de făină?” Eu zic: „Daaaaa! Păi cum?” Aiurea! Mint de se cutremură pereții.

Nu pun, pentru că mă enervează, nu-mi place. Mi-a zis mie un medic că treaba asta lovește ficatul și în special colecistul. Așa că, mai subțire cu rântașul și făina. Voi însă, faceți cum vreți. Totodată, unii le pasează până fac o spumă de urzici. Eu nu. Le bat, așa, nițel, dar îmi place să simt frunza pe limbă. Așa că…la fel. Alegeți voi varianta, da?

La sfârșit, arunc acolo și mujdei de usturoi. În farfurie pun deasupra și două ochiuri prăjite. Hai să aveți poftă, copii!

Dana Fodor Mateescu

30.03.2017

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.