Iubirea mută

Nu știa nici ea când a început să-l iubească atât de mult. Și nici de ce. S-a întâmplat într-o vineri. Era la birou, șeful o rugase să „rezolve” niște dosare […]

Nu știa nici ea când a început să-l iubească atât de mult. Și nici de ce. S-a întâmplat într-o vineri. Era la birou, șeful o rugase să „rezolve” niște dosare restante, dar n-avea chef. Carmen a deschis computerul și…a găsit mesajele de la Manolică.

Vorbeau pe Skype tâmpenii despre Guvern și Dragnea și manifestanți, când a simțit un șuvoi de lavă fierbinte în piept, în pântec, în coloana vertebrală. A crezut că s-a opărit cu ceai, dar nu! Era amor în toată regula. Ceaiul era în cană. Carmen se îndrăgostise. Soarele era sus pe cer, Manole în alt cartier. În altă viață, cu altă femeie-n pat.

Se gândea la el non-stop. Dimineața, la prânz și seara. Îl căuta cu palmele prin așternut, noaptea. Îl iubea rău de tot! Îl visa, îl vedea în oglinda retrovizoare când conducea, îl auzea la radio cântându-i numai ei… „Tu ești primăvara meaaaaa…”

-Ce mă fac?, a întrebat-o ea pe Monica, prietena ei cea mai bună.

Se întâlniseră la o cafenea cochetă din centrul vechi. La radio cânta Irina Rimes…„Iubirea noastră mută”. la fix!

-Ce să te faci? Gândește-te că omul e însurat. Asta în primul rând. În al doilea…nici tu nu ești chiar singură. Îl ai pe Nicu. E nasol dacă te arunci aiurea într-o relație!

-Îl iubesc, fată!

-Pe cine?

-Pe Manolică, cum pe cine?!!

-O să regreți!

-Știu, dar NU MAI POT!! Ce să fac?

-O să-ți treacă! O să-i treacă și lui, ai să vezi. Ăla nu-și lasă familia pentru tine! Și în fond, de ce și-ar lăsa-o? Tu asta vrei?

-Nu! Cum o să vreau asta? Să rup o familie? Nu! Nici nu mă interesează. Dar cred că mă minte, zice că nu se înțelege cu nevastă-sa, că n-o mai iubește de când m-a cunoscut pe mine. N-am încredere în el. E parșiv. Manipulează. Mă simt manipulată. Mă „face” ca pe toate femeile din viața lui. Și mai ales pe nevastă-sa….

-O cunoști?

-Nu, dar am văzut-o în poze. Mediocră. N-are nicio expresie. A citit trei cărți în viața ei, și una dintre ele a fost Mersul Trenurilor. Dar și la aia s-a oprit la trenul de Ciulnița…A apucat-o somnul. Mi-a spus el.

-Ha! Ha! Eu zic să stai cuminte!

-Nu pot. Ne vedem azi.

-Unde? Ești nebună?

-La hotel. La Gara de Nord. Pe la șase…Mă așteaptă.

-Pe bune? Nu te las!

-Da! Trebuie să-l văd, să-l ating. Mi-e drag, Monica!!! Cum să mă vindec de el? Din cauza lui nu mai pot să trăiesc, să merg înainte…E o nebunie.

-Băi! Eu te știu o tipă puternică. Singurul lucru bun pe care poți să-l faci e să…NU te duci.

-Nu pot. Îl iubesc!

-Și cu Nicu ce faci? Dacă află? Dacă află nevastă-sa?

-Nu știu.

-Abține-te!

-M-am abținut de vreo patru ori până acum…Mi-e poftă de el ca de o savarină cu frișcă. Leșin! Și nu-l pot gusta! Să mănânc „salata de varză Nicu” numai pentru că ține colesterolul scăzut și glicemia mică? M-am săturat! Știi cât de mult îmi plac mie duciurile…

-Știu! Dar mai abține-te o dată!

-Fumez țigara asta și…iau o hotărâre.

-OK. Mă suni, da?

-Te sun!

La ora șase și douăzeci, Carmen parca mașina la Gara de Nord. A coborât, și-a aprins o țigară, a opta, și a tras în piept un fum adânc. Telefonul bâzâia întruna. Era Manolică. O aștepta. O chema disperat. În cele din urmă a răspuns.

-Da.

-Unde ești, iubito? S-a întâmplat ceva?

-Nu…

-Atunci de ce nu vii? Te iubesc! Unde ești?

-Și eu te iubesc! Cum n-am iubit pe nimeni!

– Alo! Carmen!! Vino! Nu te mai aud…Alo!

Carmen stinse țigara cu vârful pantofului, își șterse lacrimile cu mâna și-și mai aprinse încă una. A noua…

Soarele Bucureștiului săruta duios trecătorii, iar cerul era incredibil de albastru.

Se trezi la casa de bilete.

-În ce direcție doriți să mergeți?, a întrebat-o operatoarea.

Ea a zâmbit larg. Se hotărâse.

-Unde vreți dumneavoastră…

Dana Fodor Mateescu

7 martie 2017

 

 

 

 

 

 

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.