Povestiri din Bucuresti – recenzie – Andreea Iulia Toma

Dana Fodor Mateescu scrie de ceva vreme – poezie, articole, proză – iar scrierile sale au un farmec ghiduș, dulce-amărui. De câțiva ani îi urmăresc textele pe Facebook și m-am […]

Dana Fodor Mateescu scrie de ceva vreme – poezie, articole, proză – iar scrierile sale au un farmec ghiduș, dulce-amărui. De câțiva ani îi urmăresc textele pe Facebook și m-am bucurat să aflu, la finalul unui fragment dintr-o povestire, pe care îl citisem entuziasmată, că povestiri asemenea aceleia aveau să vadă lumina tiparului într-un volum. Și între timp, a apărut și volumul – „Povestiri din București”, la Editura Cartea Românească, pe care l-am vânat la Bookfest printre primele. Bănuiam că o să-mi facă plăcere să-l citesc, dar a fost mai bun decât mă așteptam. Lumea aceea pe care o intuisem din postările de pe Facebook a prins contururi clare în paginile cărții, răspândind emoție și nostalgie, dar nu una siropoasă, ci una izvorâtă din îngăduința cu care ne privim trecutul, anii care s-au dus și înapoi nu se mai pot întoarce decât în amintire. Iar amintirile autoarei sunt legate cu fire invizibile de București, orașul „încrezut ca un păun, schizofrenic, dar genial, frumos și încă tânăr”, care „ Se îmbracă în arome, dulci, iuți, grele, uitate, excitante, enervante, oribile, plăcute și neașteptate, apoi se dezbracă la pielea goală și își aruncă totul de pe el. (…) Acum pute ca un om al străzii care a băut țuică din ștrampi murați și pufoaică, ca apoi să miroasă a floare de tei, a speranță și a var proaspăt abia dat pe coaja copacilor.” (pag. 117)
Am scrutat cu un interes deosebit povestirile Danei Fodor Mateescu pentru că, din întâmplare, am locuit în apropierea străzii Petru Maior, unde autoarea și-a petrecut o parte din copilărie, iar acum locuiesc lângă Gara de Nord, cea care este evocată în prima povestire, intitulată „Gara din mine”. Probabil că această zonă constituie un reper încărcat de poveste pentru mulți, însă în acest volum ea este învăluită în dulceața copilăriei, o dulceață aromată, al cărei gust nu-l poți uita oricât de mulți ani ar trece. Cu oarece timp în urmă mi-au atras atenția vorbele unui om simplu, de la țară, care spunea cam așa: „Sufletul de copil e ultimul care moare din noi”, referindu-se la amănunte întipărite în minte în anii copilăriei. „Povestirile din București” ilustrează perfect această idee și le-am citit cu o anumită emoție, chiar dacă nu am copilărit în acest oraș. Am călătorit însă în timp, am adulmecat mirosurile fascinante și m-am lăsat pătrunsă de atmosfera aproape magică, savuroasă, populată de personaje pestrițe, am râs și-am plâns în acest periplu duios prin Bucureștii de ieri și de azi.

Era pe la sfârșitul lui mai, când Bucureștiul înnebunea de dor, s-ar fi smuls cu totul din rădăcini, ar fi fugit și s-ar fi iubit pe câmp cu te miri ce localitate proaspătă din apropiere. Dar Bucureștiul rămânea pe loc și doar zbuciumul lui se transmitea oamenilor care trăiau și visau în el.

Începutul secolului 20. Maica-mare, Steliana, stătea pe terasa vilei din apropierea Herăstrăului și pigulea la un mileu, atentă să nu piardă firul sau… numărătoarea. (…) De undeva se auzea cântând la patefon Cristian Vasile: „Când apari, seniorita, în parc pe-nserat/ Curg în juru-ți petale de crin…” Se trezi oftând, nici ea nu știa de ce. (pag. 88)
Autoarea și-a trăit copilăria în „Epoca de aur” și o parte din povestiri au ca fundal această perioadă, furnizând un umor specific, dulce-amar. Deși nu e un teritoriu nou al literaturii contemporane, din scrierile Danei Fodor Mateescu răzbate un „je ne sais quoi” ce le conferă un aer inedit, în care umorul se îmbină cu ironia și cu o melancolie îndreptată nu către vremurile binecunoscute, ci către visurile și speranțele unui suflet tânăr, pe care restricțiile și lipsurile de-atunci nu reușeau să le înnăbușe. Printre ziduri coșcovite ce răspândeau un miros muced, martori ai unor vremuri și mai îndepărtate și mai fascinante, vânzătorii ambulanți își strigă mărfurile ispititoare, spre bucuria neștiută a copiilor care, din ele, își plămădesc aluatul amintirilor de mai târziu.

Frânturi de viață, frânturi de timp, așternute pe hârtie cu naturalețea cu care le-ai povesti unor prieteni dragi. Am citit aceste povestiri ca pe apă, am gustat din ele cu poftă, le-am savurat aromele și la final mi-a părut rău că nu sunt mai multe, însă atmosfera lor a rămas cu mine. Pot să mă întorc oricând la ele, cu aceeași plăcere ca la prima lectură.

De Andreea Iulia Toma – în 29 mai 2017 – https://bookhub.ro/

 

Editura Cartea Românească

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini:  128

ISBN: 978-973-23-3202-3

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii.

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.