21.327

Fermecătoarele “Nopți Ateniene”, de la Craiova

„Nopți Ateniene”, în regia lui Charles Chemin, de la Craiova, e un spectacol al imaginilor și al imaginației. E un joc sclipitor al fanteziei, al bucuriei de a juca și […]

„Nopți Ateniene”, în regia lui Charles Chemin, de la Craiova, e un spectacol al imaginilor și al imaginației. E un joc sclipitor al fanteziei, al bucuriei de a juca și a te juca.

Am văzut spectacolele unor regizori prin care-și reciclează propriile frustrări, ieșind în evidență prin ce n-au putut să arate în scenă, pierzându-se printre actori, scenograf, decor, iar la final, descriindu-și “opera” ca o “mare creație” de “teatru vizual”, exprimare care intra în contradicție și cu definiția teatrului. Fac diferența între kitsch și artă, recomandând la toată lumea, “Nopți ateniene”, în regia lui Charles Chemin de la Teatrul “Marin Sorescu” din Craiova, spectacol care ar fi ușor încadrat în intoxicația scenică de surogate descrisă sub formă de “teatru vizual”, cu specificarea că, am văzut un uimitor și minunat spectacol al imaginilor și al imaginației. E un joc sclipitor al fanteziei, al bucuriei de a juca și a te juca. E un spectacol fermecător și  prin viziunea unui mare regizor de teatru care știe să spargă convenția teatrală fără să distrugă bucuria spectatorului.

Forța vizualității, ca stil

Spectacolul “Nopți Ateniene” montat pe scena craioveană e o contribuție importantă la exegeza operei lui Shakespeare prin prospețimea pe care o aduce regizorul Charles Chemin și trimiterile contemporane din cele două texte: „Timon din Atena” și comedia erotică unde lirismul este amestecat cu flori de câmp și vorba populară, „Visul unei nopți de vară”. Ceea ce-l impune în teatru pe regizor este forța vizualității, ca stil. Charles Chemin este regizorul care a stat pe lângă Robert Wilson de la nouă ani și au făcut împreună spectacole. Amintesc cele recente: “The Blacks” la Teatrul Național „Odeon” din Paris, „Rinocerii” la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova, etc.

Cele două opere shakespeariene sunt scrise în perioade diferite, dar povestea lor se desfășoară la Atena și în jurul ei, în pădurea Ardenilor. Aparent banal, dar e ceva mai mult decât atât: spațiul spectacolului prin decor e modelat de tridimensionalitatea textului, căci numai acest dramaturg transformă genial scena reală într-o aventură ireală, prin imaginația lui, folosindu-se de cuvântul viu. În toată opera lui Shakespeare, cuvântul e întotdeauna viu.

Noaptea ca matrice a lumii și puterea ei

În recenta premieră de pe scena craioveană, în spectacolul cu subiect ce pendulează între Eros și Thanatos, unde viața pare vis, iar visul e viață trăită în noapte, regizorul ne dezvăluie noaptea ca o noapte a tuturor nopților cu toate evenimentele ei, accentuându-i puterea în sens și semnificație, demonstrându-ne contemporaneitatea lui Shakespeare.

Convins că toate hotărârile se iau noaptea într-o ambiguitate a tăcerii, Chemin aduce  în scenă, una dintre acele nopți, cu aer dens și ceasuri lungi, când are loc nebunia îndrăgostiților din pădurea Ardenilor și misterul fierbe. Puck face vrăji, ca să-i încurce pe toți, pentru că numai noaptea, visul îi dezinhibă pe oameni. În realitate ei se îndepărtează de viață prin limitele pe care și le impun,  marcați “de ce ar spune lumea?”, de frică, sau de rușine. Tăcerea nopții e  putere. Mai aduce în scenă noaptea istorică, când puterea trece dintr-o mână în alta, când toți așteaptă înfrigurați ca adulatul și mizantropul Timon să ia o decizie. Noaptea prieteniei, cu acel ospăț al atenianului bogat Timon,  care, e părăsit apoi, de toți cei pe care îi considerase prieteni. Risipindu-și toată averea, sărac fiind, sfârșește în ruină. Regizorul știe că cele mai fioroase sunt animalele care zac ascunse în oameni, arătând că a existat dintotdeauna o noapte a hoților, cum “Legea gândită să pedepsească nu poate să împiedice hoția”. Sau noaptea lumii transpusă în ceața minții oricui: “Ce face lumea, domnule? Se-nvârte și se roade!”. Au trecut secole de atunci și lumea parcă nu s-a schimbat. Totul pare la fel.

Un dramaturg genial, un festival care duce numele Craiovei în lume

Teatrul lui Shakespeare e Theatrum Mundi.  Cuvântul este imagine. Scenele par niște imagini în mișcare, exact ca la film. Regizorul își construiește spectacolul ajutat de viziunea scenografului Adrian Damian, care realizează excepțional decorul. Cu panouri care se deplasează, luminate din spate, în prima parte a spectacolului, sau cu luna mare în fundal și toate fazele ei, ce-și varsă razele pe niște bolovani, în a doua parte. Contribuie cu har la realizarea costumelor, scenografa Luiza Enescu.

Teatrul craiovean îl slăvește pe Shakespeare din doi în doi ani, prin festivalul internațional care a dus numele orașului în lume. Premiera a ieșit la rampă cu o lună înainte de ediția din acest an, a XI-a, ce are loc între 23 aprilie – 6 mai, la Craiova. Că dramaturgul e genial, s-a mai spus și scris, și dacă repet, risc să dau într-un clișeu, dar vreau să arăt de ce merită în veci omagiat. Mai cred și acum, că piesele lui de teatru sunt niște scenarii inițiatice, scrise într-o transă hipnotică de către omul care n-avea patru clase și n-a urmat Universitatea „Oxford”, sau „Cambridge”. Universitatea lui e teatrul și viața. O demonstrează cu har în cele 37 de piese de teatru pe care le-a scris, inspirându-se  din jocul oamenilor, căci pentru el, “lumea e o scenă”. Adevărat,  și scena e o lume, doar când e înconjurată de public! Și la Craiova am văzut o sală plină, un public participând bucuros, la acel joc al  imaginației,  ca o stare a destinului și o stare a lumii de atunci și de acum, din acea poveste.

“Ritmul, iată esența stilului!”

Modul cum Shakespeare spune o poveste în teatru, prin cuvântul viu, e original. Cuvânt înseamnă ritm, vibrație și energie, iar ritmul, este “esența stilului!” așa cum spunea și Caragiale al nostru, și este dat de tăcerea dintre cuvinte.

Tăcerea dintre cuvinte nu poate fi mai lungă decât timpul necesar pentru a respira. E o modalitate a sensului, ca și noaptea. În replica lui din vers, nu există cuvânt fără tăcere, așa cum noaptea nu poate exista fără zi. “Tăcerea poate fi o alegere pusă în valoare prin cultură” – după cum observa în al său studiu antropologic “Despre tăcere”, David Le Breton, unul dintre cei mai reputați antropologi, la Universitatea de Științe Umane de la Strasbourg. Iar uzanțele culturale ale tăcerii, sunt date de pauza psihologică dintre cuvintele unei replici. Și această pauză psihologică nu e o noapte oarecare, e  forma de energie bine redată spectatorului de către regizorul “Nopților Ateniene” și de către actorii care rostesc cuvântul.

O poveste a nopților, o trupă de elită, un public entuziast

Cuvântul conține și spațiul care e dat de intonațiile rostite de către actor. Nu e un spectacol numai al emoției dozate de lumină și sunet, e și povestea nopților spusă admirabil prin jocul actorilor din distribuție, care fac parte din trupa de elită a teatrului craiovean. Spun ceea ce au de spus prin personajele lor corect desenate, (în ordinea de pe afiș): Adrian Andone, Monica Ardeleanu, Iulia Colan, George Albert Costea, Corina Druc, Iulia Lazăr, Cătălin Miculeasa, Raluca Păun, Marian Politic, Cătălin Vieru, Costinela Ungureanu. Se detașează total, Claudiu Bleonț și Sorin Leoveanu.

Claudiu Bleonț joacă Timon, Quince, apoi meșterul Gutuie (e cel ce dă indicații scenice, pentru spectacolul ce-l vor juca, cu ocazia nunții regelui Theseu). E o fiară fermecătoare și un cameleon care manipulează stările de spirit ale spectatorilor. Îi obligă să iasă din amorțeala lor cotidiană ducându-i după el. Le redă bucuria de a trăi și-i face să râdă. Și bine face!  Sorin Leoveanu (Senator/ Oberon) e o prezență scenică pregnantă. Strălucitor în costum roșu, apoi negru, prin aur de poezie și undă de mister își face complice publicul. Un actor cu multe ascunzișuri care are întotdeauna nevoie de un mare regizor.

 

În “Nopțile Ateniene”, eroii shakespearieni sunt “jucați” de spectacolul unei întâmplări derulate în noapte. Actorii joacă pe scenă și în foaier, declanșând atmosfera de complicitate spirituală cu spectatorii, printr-o invitație discretă de a accepta regula jocului. Cineva din public este adus în scenă. În decorul acelei nopți din poveste, cu toate fazele lunii,  și fenomenul de Luna Plină, care e balonul luminos și frumos ce aterizează în sală, circulă printre mâinile în aer ale spectatorilor, în timp ce actorii au ultimele replici în scenă. În clarobscur, prin joc și vis, publicul participă entuziast, plimbă balonul luminos, uită îngrijorarea, tristețea, necazul. Și râde. La final, după explozia aplauzelor, duce cu el acasă bucuria și energia spectacolului, povestind vecinilor, prietenilor, colegilor, bunicii sau pisicii, ce a văzut la teatru. Se duce vorba mai departe, se precizează cât e bun spectacolul. Așa se vede, dacă are viață lungă, rezistă în repertoriu ani în șir, se joacă cu sala plină și casa închisă. Finalul spectacolului și starea cu care pleacă spectatorul din sală, e prima și cea mai banală strategie de marketing. Meritul este al regizorului Charles Chemin și al întregii echipe. Bravo!

Cei care-și visează viața și nu-și pot împlini visul, să vină la teatru. Să vadă și să se convingă cât de uimitoare sunt “Nopțile Ateniene”!

de Monica Andrei

Teatrul Metropolis

Foto: Cristi Floriganta

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.