12.740

Lumea din spatele vălului

Misteriosul și fascinantul univers oriental al haremurilor de altădată și ritualurile lui în Palatul Topkapî. Scenele din “O mie și una de nopți” au existat în realitatea secolelor trecute din […]

Misteriosul și fascinantul univers oriental al haremurilor de altădată și ritualurile lui în Palatul Topkapî.

Scenele din “O mie și una de nopți” au existat în realitatea secolelor trecute din istoria Turciei, în palatul cu tronul sculptat dintr-un rubin uriaș, înconjurat de grădini cu priveliști încântătoare, cu sultani și prinți, cadâne, obelisce, de-o frumusețe nespusă în cuvinte. Un univers misterios cu întâlniri eroice și erotice, cu personaje în costume fastuoase ce trăiau într-o opulență greu de descris în cuvinte. Cu rivalități pe față și intrigi de culise, în povești cu întâlniri secrete; legende apuse și iubiri tainice care și-au găsit sfârșitul în spuma Mării Marmara. Toate acestea s-au întâmplat  în spatele zidurilor unui palat celebru din  Turcia: Palatul Topkapî. Vreme de secole, într-o zonă a lui, dincolo de ferestrele zăbrelite, în spatele unui văl misterios se ascundea o lume privată de libertate.

Marele Serai sau Sublima Poartă

În oglinda istoriei lumii, haremul rămâne o poveste tulburătoare de viață și chin care sfâșie inimi și stoarce lacrimi și acum. O enigmă dezlegată parțial despre o lume plină de erotism și candoare din regatul secretelor bine păzite, ce se ivește ca un vis misterios dintr-o  poză veche, pe care o privești prin clarobscurul rotocoalele de fum.

“M-am născut într-un konac (casă veche), care fusese odinioară haremul unui pașă. În anii copilăriei mele, trăiau acolo, împreună cu noi, servitori și obelisce. Am crescut în Turcia, ascultând povești și cântece care ar fi putut să provină din <<O mie și una de nopți>>”, așa-și începe Alev Lytle Croutier, confesiunea, în cartea sa despre Marele Serai sau Sublima Poartă cum este numit în Occident Palatul Topkapî, la întoarcerea în locurile natale după 15 ani. Din cărți și amintiriri, jurnale de călătorie, picturi și scrisori stranii, ea compune lumea ascunsă din spatele vălului: , 400 de ani plini de viață și cultură, în marele harem al Turciei de odinioară.

Pe spatele unei poze vechi, semnată cu “anonimă”, un mesaj tulburător îi atrage atenția:

“Sunt o femeie din harem, o sclavă otomană. Am fost concepută în urma unui viol rușinos și m-am născut într-un palat somptuos. Tatăl  meu e nisipul fierbinte; mama mea este Bosforul; înțelepciunea e destinul, iar ignoranța, blestemul. Sunt îmbrăcată bogat și privită disprețuitor; sunt proprietară de sclavi și o sclavă. Sunt o necunoscută, dar sdunt știută de toți; o mie și una de povești să-au scris despre mine. Casa mea e acest loc unde au fost îngropații zeii, iar demonii se-nmulțesc, tărâmul sfințeniei e curtea din spate a iadului”.

Imperiul Otoman care se întindea de la Munții Caucaz la Golgul Piersic, de la Dunăre la Nil, secole de-a rândul, a fost condus de sultanii ce locuiau în palatul cu 400 de încăperi,  construit de către Mehmed al II-lea, care se întindea de la Marea Marmara până la Cornul de Aur. În Palatul Topkapî doar Poarta Trăsurii și Poarta Aviariului făceau legătura cu exteriorul, iar pe lângă acestea mai existau numeroase încăperi: bucătăria, spălătoria, dormitoarele, sala sultanului, biblioteca, bazinele, moscheia infirmeria, apartamentele cadânelor, băile eunucilor. În zona palatului interzisă și bine protejată, cu zăbrele la ferestre, ca-ntr-o pușcărie de lux, denumită “haremul sultanului”, trăiau odaliscele.

Odaliscele sultanului

Sultanii aveau o slăbiciune pentru blondele cu ochi de căprioară din zona Caucazului. Înainte de a fi primite în harem, eunuci experimentați examinau cu atenție cele mai frumoase adolescente ce aveau în jur de 17 ani, aduse de peste tot, care să nu aibă vreun defect sau imperfecțiune fizică. Propusă de către eunucul șef, fata introdusă în Serai, primea nume persan, se convertea la islamism, citea Coranul, învăța normele de etichetă ale palatului. Devenea odaliscă, adică o „cameristă”. Avea  statutul unui servitor obișnuit la Curte.

Cele mai frumoase și talentate odalisce sunt pregătite să devină concubinele sultanului. Învață religia și caligrafia, să cânte la harfă, să danseze, să recite poezii, să coase, să brodeze, să stăpânească arta erotismului. Doar 12 dintre cele mai atractive devin “domnișoare de onoare” ale sultanului și sunt responsabile cu: îmbăierea, îmbrăcarea, spălatul rufelor, prepararea cafelei, servirea mâncării. Alte odalisce slujesc nevasta sultanului, pe fiicele lui, sau pe comandantul eunucilor. Cele novice  sunt repartizate femeilor cu următoarele ranguri înalte în imperiu: doamna caftanelor, supraveghetoarea băii, păstrătoarea bijuteriilor, cea care citea din Coran, doamna șerbeturilor, șefa servirii mesei. Se obișnuia ca din când în când sultanul să facă cadou unui pașă o odaliscă care nu-i devenise concubină, iar acesta  se căsătorea cu ea. Cele care nu arătau prea bine fizic sau nu erau talentate erau vândute.

Sultanul, ființa divină  și impunătoare, în fața căruia supușii nu ridicau ochii când i se adresau, își alegea în secret o fată cu care-și petrecea noaptea. Relația ei cu sultanul era recunoscută public după ce devenea o “ikebal” („favorită”). Primea apartament personal, barcă, trăsură, sclavi. Când una dintre favoritele sultanului dădea naștere unui copil, primea rangul de cadână. Dacă năștea băiat, acesta moștenea tronul. Mama sultanului devenea stăpâna haremului, avea un loc privilegiat în palat. Bărbatul musulman putea să aibă oricâte soții își dorea, care ajungeau în îngrijirea mamei lui.

Viața plină de contraste în palat

Marele Serai, Cușca de Aur și Haremul sunt încăperi din același palat unde viața abundă în contraste. Viața în harem e urâtă, rea și periculoasă. Maternitatea regală conferă bogății, dar nu și securitate. Circulă numeroase legende despre cum o obeliscă devenită cadână e înlocuită cu alta, sau omorâtă. Prin secolul al XVII-lea, Sultanul Mehmed al IV-lea fusese îndrăgostit de Gȕlnuș, însă după intrarea în harem a lui  Gȕlbeyaz și-a îndreptat privirea către ea. În timp de ce afla pe o stâncă și privea marea, pentru că nu-și suporta rivala, Gȕlnuș o împinge pe odaliscă, iar aceasta moare înecată în Marea Marmara. Cunoscând bine intrigile de la Curte, Mehmed Cuceritorul, legiferează dreptul de a-și ucide rudele de sânge, mai ales bărbații, pentru a se asigura că nu vor deveni rivali la tron. La instigarea mamei sale, bagă în saci și aruncă în mare, 19 frați și 7 concubine însărcinate. Selim al II-lea, ajuns la tron, emite un decret prin care permite prinților imperiali să supraviețuiască departe de lume. Chinuiți de spaimă și ignorați, sunt închiși în Cușca de Aur a palatului. Ibrahim I devine sultan, după mulți ani de izolare,  în urma morții lui Murat al IV-lea. Acesta nefiind pregătit să conducă un imperiu, de spaimă, baricadează ușa Cuștii de Aur, căci mulțumea agresivă vrea să-l proclame sultan.

„Viețile noastre intime trebuie înconjurate de ziduri” spune un proverb turcesc. Adevărat, dar viața în partea întunecată a palatului cu ferestre zăbrelite, e plină de angoasă și chin. Pe coridoare labirintice ce dădeau în  încăperi cu băi de marmură și divane prăfuite, mișună trupuri zvelte înveșmântate în mătăsuri și lănțișoare pe talie, cu ochi pătrunzători și fețe luminoase acoperite de văl, femei pasionale ca-n “O mie și una de nopți”. Între zidurile ce ascund povești îngrozitoare, ce par telenovele fără sfârșit, cu rivalități și intrigi, multă ură, gelozie, bătăi, și crime,  trăiesc odalisce care n-au văzut soarele și nici cum arată lumea, sau Turcia, decât pe un pandantiv. Haremul e bine păzit de eunuci, care sunt racolați din prizonieri de război sau sclavi și apoi castrați. Sunt singurii care țin legătura cu lumea, știu cele mai intime secrete din palat, întrețin de multe ori intrigile palatului. Au relații intime cu odaliscele fără să poată procrea. Traiul din harem e același în fiecare zi. Ritualuri de magie neagră, ghicit în cărți, sau cafea. Femeile din harem își prezic viitorul ca să-și ușureze prezentul. N-au acces la încântătoarele grădini ale palatului.

Distracțiile din grădina palatului și sala sultanului

Grădinile palatului înconjurate de platani, chiparoși, pline cu alei de vis cu trandafiri, iasomie, verbine și multe colivii cu papagali, canari și ale păsări colorate; cu heleșteie, nuferi și pești exotici, reprezintă zona de distracție în aer liber a sultanului și a odaliscelor lui. Când acesta ieșea la plimbare,  odalisce și eunuci curgeau în valuri pe alei. Îngrijeau florile, vorbeau cu păsările, admirau grădina, culegeau flori, fructe, mâncau chebap și hava, se jucau. În zilele de vară se bălăceau toți în bazinul din grădină. Noaptea, ca să treacă insomnia mai ușor, în camera palatului, odaliscele sultanului își spuneau una alteia povești, ghicitori, sau scriau poezii. În aburi de cafea, rotocoale de fum de narghilea, mestecau opiu, visând la tărâmurile îndepărtate.

Sala Sultanului, spațioasă, elegantă, dreptunghiulară, lungă, cu balcon la capăt, e locul de distracție al sultanului din interiorul palatului. Îmbrăcat în caftan, cu pumnal plin cu diamante la brâu, turban pe cap, și cu o narghilea alături. Stând pe tron, privea cum dansau sau cântau odaliscele aduse să-l distreze.  E și modul discret al sultanului de a-și alege noi odalisce pentru suita sa, sau pentru viața lui sexuală liberă și bogată. Deseori, aici se mai juca și teatru.

Teatru de umbre și viața din umbră

În 1810, o vestită familie din Franța, care avea trupă de teatru, este invitată să-și țină spectacolul cu numere de pantomimă și acrobații. În sala plină de oglinzi și draperii de brocart, într-o tăcere absolută, trupa își dă reprezentația în fața sultanului. Ajungând la scena cu piramida umană, tatăl stă pe umerii unchiului, vărul susține un frate, iar cel mai tânăr Debureau, în vârf. Privește în jos și vede paradisul ascuns de după perdeaua de brocart, care vizionase spectacolul prin găurile din perdea, iar printre voluptoasele odalisce ale Seraiului, una fără văl pe față. Uimit de frumusețea ei, pică din vârf și trupa se face de râs. Odalisca e în pericol de moarte, căci nimeni nu are voie să o vadă nici măcar cu văl pe față, darămite fără.

Lumea umbrelor iubește spectacolele din umbră pentru că fascinează prin mister și nu are oricine  acces la dezlegarea misterului lor. Nici cadânele și nici odaliscele care-și doresc atât de mult să vadă spectacole de teatru. De atunci ia naștere teatrul de umbre Karagȍs. La început, plin de nostimade și obscenități prezentate pe un ecran din pânză ascunde lumea misterioasă a păpușilor din spate. Cu timpul,  se reprezintă piese satirice cu personaje politice.

În pușcăria de lux a palatului se ascunde multă suferință. Ziua trece greu căci epoca plăcerilor din haremul de pe Bosfor e plină de dans, muzică, șerbet și plictiseală. Voalurile diafane fac din femeile îmbrăcate în mătăsuri niște apariții străvezii, ca din altă lume.

La începutul secolului al XVIII-lea sultanul Ahmedal III-lea construiește palate, cultivă lalele,  dezvoltă cultura și dă petreceri. În jurul palatului său cu grădini și lanuri de lalele, colivii cu canari, globuri de sticlă cu apă colorată, spectacolul devine grandios în funcție de cum pică lumina ziua sau noaptea. Arborii, turnurile, piramidele  frumos decorate, devin sărbătoare în ochii privitorului. Arta creează iluzie și armonie, trezește la viață, invită la visare. Ambiția și rivalitatea creează noul. Frumoasele odalisce pline de farmec ies în evidență prin ce știu ele să facă mai bine. Dansatoare grațioase, cu glasuri melodioase, în costumele elegante, conversează inteligent. În armonia muzicii, e multă cochetărie fără pasiune, căci iubirea adevărată trebuie ascunsă și bine păzită. Niciuna nu dorește să fie a sultanului, deși trebuie să iasă în evidență, căci altfel, o paște moartea.

În secolul al XIX-lea, odată cu venirea la tron a lui Abdȕhamid al II-lea, se interzice spectacolul, plimbările, dansul. Epocă de doliu social. Odaliscele sunt nefericite, își petrec timpul visând  la lumea de afară, marcate de spaimă, angoase, cruzime, revoltă, disperare. Privesc viața și frumosul Bosfor prin ferestrele zăbrelite. Trece ziua, vine noaptea, orele se târăsc pe lângă ele. Adorm sleite de nefăcut nimic, topindu-se în viața lor din umbră.

Costum, etichetă, ritualuri și văl la palat

Ceremonialul de la Curte presupune respectarea costumului și a etichetei. În zona greu accesibilă din palat, secole de-a rândul, pe scena haremului, odaliscele își joacă drama vieții lor în costume fastuoase confecționate din: brocarturi îmbogățite cu aur și argint, satinuri delicate, stofe tricolore, catifele multicolore, mătăsuri, asortate cu bijuterii și accesorii extraordinare. Diademe, cordoane de perle, cercei, brățări, coliere și inele. Și multe diamante.

Costumul somptuos e asortat cu o încălțăminte asemănătoare sabotului confecționat din piele galbenă sau catifea. Pălării de soare din dantelă, umbrele cu spițe de aur, evantaie colorate oferă protecție în fața naturii din grădină și a străinilor. După prima menstruație, c-așa era tradiția, odalisca își ascundea fața după vălul format din două bucăți de muselină și purta mănuși. Cele care își arătau doar nasul erau declarate prostituate.  Nu le lipsea batista,  care, în funcție de culoare, transmitea un mesaj.

Îmbăierea

Baia turcească, o adaptare a băii bizantine, e martorul ritualului îmbăierii. Băile din Serai ale Sultanului sunt încăperi mari cu pereți înalți și mozaicuri peste tot, cu apă curgând de la un robinet de alamă în bazine mari de marmură, unde cadânele sau odaliscele sultanului își toarnă apă pe ele cu boluri de argint sau aur. Nu exista cadă din convingerea superstițioasă că apa stătătoare adună demoni. La baia cu aburi, fiecare odaliscă a sultanului avea  o întreagă colecție de parfumuri, esențe și amestecuri cremoase.

Odaliscele din harem cu mult timp liber și lipsă de libertate, au încăperea lor pentru baie, iar ritualul îmbăierii durează mai multe ore pe zi. Aburii grei, sulfuroși, denși se amestecau cu râsetele difuze, șoapte fermecătoare. Un zumzăit continuu se aude din încăperea odaliscelor dezbrăcate până la brâu doar. Când se spălau cu apă se dezbrăcau de tot. Părul de pe corp e îndepărtat cu o pastă făcută dintr-un mineral ce conține arsenic,  sau cu zahăr caramelizat fiert cu mult suc de lămâie, aplicat apoi pe firele de păr. Se spunea că a avea păr pe corp sau în zona genitală, era considerat un păcat. Îmbăierea nu era doar parada unor superbe trupuri feminine care se analizau, se spălau și se masau, ci și un mod se a se întâlni, de a se îndrăgosti unele de altele. Căci atingerile declanșau senzualitatea, relaxarea și erotismul. După baie, la o limonadă rece, mâncau fructe, plăcinte și mult rahat, fumau ciubucuri (pipe lungi), își făceau confidențe printre rotocoale de fum, aburi de cafea și mult opium.  Aveau tot ce nu-și puteau închipui că pot avea, dar nu se bucurau de nimic. Se îngrășau de plictiseală.

Ritualul cafelei și al mâncării

Ora mesei la palat presupunea un ritual sofisticat. Mâncarea sultanului era întotdeauna gustată în fața lui, ca să se constate că nu este otrăvită. Secole de-a rândul, la masă se stătea în șezut cu picioarele încrucișate, iar hrana se apuca cu mâna din farfurie. Tacâmurile au fost aduse pe masă și folosite abia în secolul al XVIII-lea.  Sarea, piperul, scorțișoara, sucul de lămâie, șerbetul, cafeaua aromată cu scorțișoară și petale de trandafir, șervetele de mătase, nu lipseau de pe masa zilnică. Grija cu care își făceau turcii șerbetul era la fel de mare ca a francezilor când își preparau vinul. Micul dejun este compus din brânzeturi, sau creme din brânză, gem, miere și ceai. Niciodată cafea. Pe podea cu picioarele încrucișate, prânzul și cina erau adevărate festinuri. După excesul de gustări, urmau mâncăruri din carne de miel,  borek (pateuri cu carne sau brânză sau spanac), pilaf, vinete, apoi desertul: compoturi, fructe, prăjituri. Nu lipsea rahatul și gogoșile denumite după forma pe care o aveau: “buzele frumoasei”, „coapsele doamnelor”, „buric de femeie”. După desert se prepara cafeaua turcească astfel: într-un ibric cu coada lungă se punea jumătate de ceașcă de apă, două lingurițe praf de cafea și două linguri de zahăr. Apa se încălzește, face bule mici sub formă de spumă care se toarnă în ceșcuțe, restul se fierbe fără a se clocoti, apoi se toarnă peste spumă și se servește. Orice tânără din harem trebuia să știe să prepare cafeaua și 50 de feluri de mâncare cu vinete.

Haremul și puterea politică

Amestecul femeilor din harem în politică a dus la destrămarea imperiului. Povestea care a uimit lumea a fost cea a  lui Roxelana, înscrisă în secvențe din scenarii de film de ficțiune, prima femeie căsătorită cu un sultan care s-a mutat în Serai, dominându-l în totalitate pe Sȕleyman Magnificul. Atras de farmecul și poeziile ei, satisfăcut în pat,  sultanul o alege ca parteneră în treburile imperiului și în artă. Haremul care fusese o închisoare de lux, e transformat, datorită ei, într-un spațiu al frumuseții.

 

După căderea imperiului și detronarea sultanului în 1909, cad vălurile de pe față, femeile sunt libere să-și aleagă bărbatul, haremurile sunt scoase în afara legii.

 

Azi Palatul Topkapî este muzeul din Turcia intrat în patrimoniul UNESCO și se poate vizita. Golit de fantezia și erotismul din încăperile sale,  are aceleași grădini cu alei șterse cândva de foșnetul delicat al veșmintelor ce trezeau fiori sultanului, și e înconjurat de zidurile care nu pot vorbi niciodată despre vălul diafan îmbibat de amintiri și sânge, despre secretele ce voiau să se facă auzite despre viața din harem. (Sursa: Alev Lytle Croutier, Harem, Editura Corint)

Monica Andrei

Teatrul Metropolis

(Sursa: Alev Lytle Croutier, Harem, Editura Corint)

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.