23.248

Creionul

Lui Andrei Creionul era mic, galben și mușcat la un capăt. Vârful era bont și abia se mai ținea. Pe trup avea răni adânci, de la lovituri și căzături. Oricine […]

Lui Andrei

Creionul era mic, galben și mușcat la un capăt. Vârful era bont și abia se mai ținea. Pe trup avea răni adânci, de la lovituri și căzături. Oricine l-ar fi aruncat. Nu se știe cum, încă mai era acolo.

Zăcea într-un sertar, printre alte zeci de carioci, pixuri fără pastă, stilouri bune, dar și stricate, cu penița crăcănată, printre gume, etichete, bilețele și câte și mai câte încap într-un sertar de băiat de 11 ani.

-Dă-te mai încolo, pocitanie!, țipa la el carioca maro. Nu vezi că nu-mi pot întinde picioarele, de tine? Fraților! Eu nu înțeleg ce caută ăsta aici, printre noi! Faceți ceva!!

-Brr! Nici măcar nu e de firmă!, țipa isteric și prețios pixul Pilot.

Bietul creionaș! Câte îndura din cauza lor! Câte ocări. Nu făcuse nimic. Niciun rău. Din contră. Se lipea de un colțișor al sertarului, lângă pixul din plastic transparent, spart și fără mină. Era singurul care-l accepta.

-Nu mă atingeeeee, porcule!, urla stiloul Parker, cel mai respectat din sertar. M-ai atins??? Nu se poate!! Leșin! N-am aer! M-a atins mitocanul! Săriiiiți!

Stiloul fusese o frumusețe altădată, dar acum era o ruină. Fără capac și cu penița, din aur, ruptă. Numai gura de el!

„Ruină, ruină, dar sunt încă nobil!, se lăuda peste tot. Eu sunt un stilou de marcă! Întreabați pe oricine! Cu mine au scris numai fețe aristocrate, artiști, personalități, nu neamuri de manivelă…”

-Nu pot să respir lângă un mojic de creion!, zbiera Parkerul disperat. Fetelor, ajutați-mă! Simt că-mi scade glicemia! Ajutor!

Fetele erau gumele. Roșii, mirosind a zmeură, galbene, cu aromă de banană, albe, cu aromă de nimic, dar la fel de încrezute. Cu toatele au sărit să-l apere pe minunatul Parker. Zid au făcut în jurul lui.

-Hmmm, mdaaa, cară-te, așchie de lemn! Să nu mă ridic la tine d-aici, că e jale!, mârâia ca un câine și stiloul Pelikan, un smardoi karatist, care trosnea pe oricine îi stătea în cale.

Creionașul tremura din tot corpul…sau mă rog, din ce-a mai rămas din el. Of! Ce frumos arăta odată și ce fericit era!! Înalt, lucios, mirosea a lemn moale, de brad.

Îl cumpărase din piața Veteranilor bunica băiețelului. Cu el i-a desenat flori, animale, l-a învățat să scrie cifre. Când se rupea vârful, căci băiatul apăsa tare, tare pe el, bunica îl băga ușor într-o ascuțitoare și în făcea din nou ascuțit. Ah, ce se mai gâdila când degetele femeii îl răsuceau în orificiul acela!

Apoi, copilașul îț lua și desena cu el pe caiete, pe pereți și chiar pe fața de masă. Creionul era mulțumit ș vesel. Nici când băiețelul a început să-l roadă la un capăt, nu s-a supărat. „Copil! Nu pot să-l cert! Mi-e drag!”, gândea creionul.

A mai trecut un timp și băiețelul n-a mai venit pe la bunica. Era bolnavă-bolnavă și a murit. Creionul s-a întristat rău de tot. Îi era milă și de băiețel.

Bunicul l-a luat și i l-a dus micuțului, împreună cu mai multe jucării pe care le uitase la ei. Copilul a luat creionașul, care se făcuse mic, cât un deget, l-a mai ros nițel, apoi l-a azvârlit în sertar.

A stat acolo ani de zile, uitat, umilit, bătut de carioca maro, strivit de stiloul Pelikan și sugrumat de prefăcutele gume. Tot spera că va fi folosit…

Într-o dimineață, băiatul a deschis sertarul, ca să caute ceva. A răscolit printre pixuri, carioci, stilouri și, deodată, l-a descoperit pe el. „Aaaaaa, ia te uită! Creionul de la mămăițaaa!”

L-a luat între degete și l-a dus la năsuc. Mirosea a brad și a…mămăița lui. Înduioșat, l-a sărutat ușor, așa, să nu-l vadă nimeni, și l-a pus la loc de cinste, lângă icoană.

Creionul plângea cu lacrimi adevărate, de om…

Dana Fodor Mateescu

21.05.2018

 

Comments

comments

Despre admin

Editura MATEESCU a luat fiinţă în luna august a anului 2008 din iniţiativa a doi jurnalişti bucureşteni, Dana Fodor și Răzvan Mateescu care au lucrat ca reporteri speciali în cadrul mai multor cotidiene centrale şi reviste. Aceştia vor să împărtăşească publicului larg câte puţin din experienţa lor de aproape două decenii pe tărâmul presei scrise.